Un mic oraș din România ce a fost capitala unui imperiu acum peste 700 de ani. Astăzi, abia îl găsim pe harta țării și e locuit de puțin peste 5.000 de oameni. Dar, înainte ca statele medievale românești să fie înființate, așezarea era reședința unui puternic lider mongol.
Incidentul dintre România și Iran, ascuns de autorități, a implicat cargoul Olănești, o navă de 131 metri lungime și tonaj de 8748 tdw. Acesta a fost bombardat de armata iraniană, iar incendiul care s-a declanșat a făcut ca vaporul să fie abandonat și declarat „pierdere totală”.
De marți, 23 iunie, Ilie Bolojan a devenit cel de-al 72-lea prim-ministru din istoria României. Iar dacă misiunea sa va fi una dificilă, care se poate solda atât cu o reușită, cât și cu un eșec, soarta primului șef al guvernului român a fost una cumplită.
România a electrificat o bună parte din Iran, în anii 70. De asemenea, s-a mai înființat o fabrică de tractoare în Tabriz, oraș vizat de bombardamentele israeliene din ultima perioadă, un baraj, iar în țara noastră a fost construită rafinăria Petromidia de la Năvodari
21 iunie 1848. „Deşteaptă-te, române“, Imnul actual al României, a fost compus în contextul Revoluţiei de la 1848.