sâmbătă 14 martie
EUR 5.0947 USD 4.4429
Abonează-te
Newsweek România

Facilități fiscale pentru firme în pachetul trei al Guvernului: amortizare supraaccelerată și credit fiscal

Data publicării: 14.03.2026 • 16:00 Data actualizării: 14.03.2026 • 16:05

Pachetul trei de măsuri fiscale aduce și facilități pentru companii: prag mai mare pentru mijloace fixe, amortizare supraaccelerată, credit fiscal pentru cercetare-dezvoltare și deduceri pentru firmele listate la bursă. Consultantul fiscal Mădălina Ion explică impactul acestora.

Printre schimbări se numără majorarea pragului pentru mijloacele fixe, amortizarea supraaccelerată, un nou credit fiscal pentru activități de cercetare-dezvoltare și facilități pentru companiile listate la bursă. De asemenea, apar ajustări privind microîntreprinderile și sistemul TVA la încasare.

Pachetul trei fiscal: facilități pentru companii, amortizare de 65% și bonus la impozitul pe profit

Consultant fiscal Mădălina Ion, fondator IM Consulting, platformă de cursuri financiare, a vorbit la Newsweek Report despre aceste facilități.

Newsweek România: După atâtea tăieri avem, în sfârșit și vești mai bune?

Mădălina Ion, consultant fiscal: Pachetul trei a venit cu câteva facilități fiscale pentru companii, în special pentru cele care plătesc impozit pe profit, dar și pentru cele care plătesc impozit pe cifra de afaceri. Sunt companii mai mari, precum băncile sau firmele din petrol și gaze, care plătesc impozit pe cifra de afaceri.

Citește și: VIDEO Cum se plătește CASS pentru activități independente? Cât plătesc sportivii, avocații, coafezele?

În primul rând, pentru toate companiile care calculează amortizarea se schimbă categoria mijloacelor fixe. Definiția se modifică: pragul nu mai este de 2.500 de lei, ci de 5.000 de lei. Asta înseamnă că pentru un telefon sau un dispozitiv care costă până în 5.000 de lei pot să îl trec direct pe cheltuieli. Prin urmare, devine o cheltuială deductibilă.

Citește și: VIDEO Impozitele pe investiții cresc din 2026: dividendele și criptomonedele sunt cele mai taxate

Dacă este mijloc fix, cheltuiala deductibilă îmi reduce impozitul pe profit, adică 16% din valoarea obiectului, aproximativ între 400 și 800 de lei, în funcție de cât de scump a fost.

Da, este o facilitate. Îți permite să reduci mai repede cheltuiala cu impozitul pe profit.

Apoi avem amortizarea supraaccelerată, aplicabilă pentru o categorie de echipamente, animale și plantații. În primul an în care pun în funcțiune acest mijloc fix pot să trec pe cheltuială 65% din valoarea lui, iar restul de 35% se amortizează pe durata normală de viață.

Asta înseamnă că pot considera o cheltuială deductibilă mai mare în primul an și, implicit, îmi scade impozitul pe profit mai mult.

Ca să comparăm, până acum aveam amortizare accelerată, care însemna 50% în primul an și restul de 50% pe durata de viață. Facilitatea nouă adaugă practic încă 15%.

Imagine cu rol ilustrativ - Foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ - Foto: freepik

Când ai multe investiții și multe achiziții de acest tip, acești 15% în plus contează.

Mai avem însă ceva de adăugat. Pentru firmele care plătesc impozit pe profit există și scutirea de impozit pentru profitul reinvestit. Întrebarea este dacă profitul reinvestit în aceste echipamente, animale sau plantații poate beneficia și de această facilitate.

Firmele trebuie însă să aleagă: ori merg pe reducerea impozitului pentru profitul reinvestit, ori merg pe amortizare accelerată sau supraaccelerată. Nu pot aplica ambele facilități simultan.

O altă facilitate pentru companii este cea referitoare la cheltuielile de cercetare-dezvoltare. Aceasta exista și până acum și presupunea o deducere suplimentară de 50% pentru aceste cheltuieli. Practic, dacă cheltuiam 100 de lei pentru cercetare-dezvoltare, aveam o cheltuială deductibilă de 150 de lei.

S-a constatat însă că această facilitate era aplicabilă doar companiilor care plătesc impozit pe profit, deoarece numai ele calculează profit impozabil și cheltuieli deductibile. Companiile care plătesc impozit pe cifra de afaceri nu puteau beneficia de ea.

Noul pachet fiscal introduce o alternativă: ori deducerea suplimentară de 50%, ori un credit fiscal de 10% din valoarea acestor cheltuieli.

Această variantă este mai bună, deoarece deducerea suplimentară de 50%, aplicată la impozitul de 16%, înseamnă de fapt un avantaj de aproximativ 8%. Creditul fiscal este de 10%. Diferența de 2% devine importantă când cheltuielile sunt mari.

Mai mult decât atât, dacă profitul impozabil nu îmi permite să scad integral acel 10%, pot reporta creditul fiscal timp de patru ani.

Este, deci, o facilitate importantă pentru companiile care au cheltuieli de cercetare-dezvoltare.

O altă facilitate nouă se referă la companiile care se listează la bursă sau suportă cheltuieli pentru a rămâne listate. Pentru aceste cheltuieli există o deducere suplimentară de 50%. Dacă cheltuiesc 100 de lei, cheltuiala deductibilă devine 150 de lei.

Este o facilitate importantă, deoarece companiile listate sunt supravegheate mai atent și trebuie să facă multe raportări. Aceste raportări presupun costuri suplimentare, inclusiv personal dedicat sau raportări pe standarde de sustenabilitate. Prin urmare, această deducere suplimentară ajută la acoperirea acestor costuri.

O altă modificare privește termenul de depunere a declarației și de plată a impozitului pe profit. Termenul este stabilit acum la 25 iunie. Înainte era 25 martie și, aproape în fiecare an, termenul era prelungit la 25 mai sau 25 iunie.

Acum termenul este fix: 25 iunie. În plus, există și o bonificație de 3%. Dacă depun toate declarațiile la timp și am toate obligațiile fiscale plătite, primesc o reducere de 3% la impozitul pe profit, dacă îl plătesc la termen.

Pentru companii mai există și modificări la TVA la încasare. Plafonul crește de la 4,5 milioane la 5 milioane lei de la 1 martie, iar ulterior la 5,5 milioane lei de la 1 ianuarie 2027. Practic, ne apropiem din nou de echivalentul a aproximativ 1 milion de euro.

Newsweek România: Hai să vedem ce se întâmplă și cu microîntreprinderile. Avem și acolo vești mai bune?

Mădălina Ion, consultant fiscal: Avem o mică veste mai bună. Plafonul de 100.000 de euro pentru încadrarea ca microîntreprindere nu mai include tranzacțiile cu mijloace fixe.

Cu alte cuvinte, veniturile din vânzarea mijloacelor fixe nu mai intră în calculul plafonului, cu condiția ca aceste vânzări să fie ocazionale.

De exemplu, dacă o microîntreprindere își vinde sediul, această tranzacție ar putea să o scoată temporar din regimul microîntreprinderilor. Acum, dacă vânzarea este ocazională, venitul nu mai intră în baza de calcul.

În Codul fiscal, „ocazional” înseamnă, în practică, o astfel de tranzacție realizată o dată pe an.

Pe de altă parte, pentru microîntreprinderi declarația pentru impozitul pe venit se depune tot până la 25 ianuarie. Pentru ele nu se aplică termenul de 25 iunie.

Mai multe articole din secțiunea Economie
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră