marți 20 octombrie
EUR 5.3285 USD 4.7516
Abonează-te
Newsweek România

NATO și Turcia, discuții despre securitatea Mării Negre după intensificarea atacurilor cu drone asupra navelor

Data publicării: 20.10.2026 • 16:45
Secretarul general al NATO, Mark Rutte - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Secretarul general al NATO, Mark Rutte - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și ministrul turc de Externe au discutat despre securitatea Mării Negre, după intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit marți, la Bruxelles, cu ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan.

Cei doi au discutat despre securitatea din Marea Neagră, unde atacurile cu drone, presupuse a fi rusești, asupra navelor comerciale s-au tot înmulțit, relatează EFE.

NATO și Turcia, discuții despre securitatea Mării Negre după intensificarea atacurilor cu drone asupra navelor

„Au discutat despre situația actuală de securitate, între care cea din Marea Neagră, precum și despre contribuțiile excelente ale Turciei la descurajarea și apărarea NATO”, a transmis purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Săptămâna trecută, după creșterea numărului de atacuri asupra navelor comerciale din apropierea apelor unor state membre, inclusiv România, Mark Rutte a spus că NATO și-a consolidat prezența pe flancul estic, îmbunătățind capacitățile de contracarare a dronelor.

Secretarul general al NATO a spus atunci că Alianța va continua să colaboreze cu statele membre din regiunea Mării Negre și își va adapta măsurile de descurajare și apărare „după cum este necesar”.

Citește și: Pentagon a început revizuirea forțelor și bazelor SUA în Europa. Apărarea convențională, preluată de aliați

Tot săptămâna trecută, Rutte a discutat despre situația de securitate din Marea Neagră cu președintele României, Nicușor Dan, și cu premierul Bulgariei, Rumen Radev.

România, Bulgaria și Turcia discută despre un moratoriu asupra atacurilor

Bulgaria a anunțat săptămâna trecută că va colabora cu România și Turcia pentru a stabili un „moratoriu” asupra atacurilor împotriva navelor comerciale din Marea Neagră.

Anunțul a venit după ce, în ultimele două săptămâni, mai multe nave civile au fost scufundate sau avariate în apele bulgare.

Tot marți, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg că lucrează la un acord cu Turcia, India și state africane pentru garantarea libertății de navigație în Marea Neagră.

Citește și: Putin a bombardat iar Kievul azi-noapte cu rachete balistice: 9 morți, 28 răniți, un bloc cu 5 etaje distrus

Tot astăzi, eurodeputații au discutat, alături de Kallas, despre incursiunile pe teritoriul Uniunii Europene. Joi, aceștia vor vota o rezoluție.

Inițiativa acesteia vine după recentele atacuri cu drone asupra navelor din regiune, pe care Kaja Kallas le-a atribuit Rusiei, potrivit Mediafax

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră