„Cum să nu am ură pe Iliescu?“

DE Ramona Ursu , Flavia Drăgan | Actualizat: 20.12.2019 - 16:38

„Cu mesele de la restaurantele Pescarul și Dunărea – așa a început construcția Baricadei, la colțul străzii Batiștei.”

SHARE

Apoi, au venit oamenii cu grilaje de metal care se pun pe marginea trotuarului, cu containere au venit niște elevi, apoi o mașină – a venit cineva și a lăsat-o. Voiam să îi oprim“, povestește Mihai Alexe.

Avea 21 de ani în decembrie 1989 și lucra la depoul Ciurel, la metrou. A fost printre primii bucureșteni care au format Baricada de la Inter, în prima noapte a Revoluției în Capitală.

A fugit de la muncă pe la ora 11.00, când soția unui coleg a telefonat și a povestit ce văzuse la televizor: mitingul eșuat al lui Nicolae Ceaușescu.

A mers în Piața Universității cu colegii lui. „La început, eram câteva sute, 3-400. Am început să strigăm împotriva sistemului: «Jos Ceaușescu!», «Jos tiranul!», «Jos analfabeta!», «Grevă generală!», «Timișoara!»“.

Erau mulți curioși care stăteau pe margine și se uitau la ei cum se luptă cu soldații și securiștii, își amintește revoluționarul. Pe la 3-4 după-amiaza, cineva a venit cu o portavoce, care se alimenta la o baterie auto.

El a ținut bateria. „Printre cei care au vorbit era și Dan Iosif. Mie, atunci, mi-a fost frică, pentru că eu țineam bateria. A început să li se adreseze militarilor, spunându-le numele și unitatea: „Tovarășe X, vă rugăm, nu trageți, gândiți-vă că avem familii!“.

M-am gândit că, dacă voiau să facă ceva, trăgeau ori în el, ori în mine. Atunci, am dat bateria altcuiva și m-am dus să iau o masă de fier de la restaurant, să punem bateria pe ea“, își amintește Mihai Alexe.

După miezul nopții, în baza ordinelor primite de la ministrul Apărării, Vasile Milea, forțele de represiune au tras în plin asupra protestarilor, iar tancurile au intrat în revoluționari, omorând 49 de oameni. Represiunea a continuat până în jurul orei 2.00 dimineața. Au fost arestate, în acea noapte, 1.245 de persoane.

De la Baricadă, Mihai Alexe a ajuns la Miliție și, pentru că nu mai erau locuri la arest, a fost dus la Jilava, unde a luat „cea mai mare bătaie din viață“, de la securiști îmbrăcați în salopete, care aveau pe cap căști pe care scria „Miliția“.

„Am avut un semn de bocanc pe față patru săptămâni și rămăsesem doar cu un ochi deschis“.

Despre faptul că Petre Roman ar fi fost la Baricadă, revoluționarul spune că el nu l-a văzut. „Roman afirmă că ar fi fost, pe seară, pe treptele Teatrului Național, ori acțiunea noastră era pe carosabil, nu avea legătură cu trotuarul.

Trotuarul stătea și se uita. Dacă a fost, a fost un simplu spectator, să vadă dacă planul le merge“, adaugă revoluționarul, explicând că, „privind la rece, acum, parcă a fost ceva aranjat“.

„Păi, cum să nu am ură pe Iliescu și pe partidul ăsta de stânga? A omorât atâția oameni, după 22 decembrie, cu câtă muniție s-a tras, sunt niște lucruri strigătoare la cer. Gelu Voican și Iliescu și Roman. 

Cum a ajuns Roman prim-ministru? El, al cărui tată a venit pe tancurile sovietice? De ce nu am ajuns eu? Iliescu, care fusese cine fusese, Gelu Voican, tot așa. Și acum conduce Institutul Revoluției. Cum e posibil lucrul acesta?“, adaugă revoluționarul.

Totuși, Mihai Alexe vorbește despre Revoluție: „Eu cred că a fost revoluție. Pe mine nu m-a chemat nimeni, nu mi-a spus nimeni ce să strig, am făcut ce am crezut eu de cuviință“.

El nu este parte în Dosarul „Revoluției“, după ce procurorii au decis să cerceteze doar faptele petrecute începând cu 22 decembrie 1989. A refuzat certificatul de revoluționar dat de Ion Iliescu, despre care spune că „a fost modalitatea lui de a dezbina unitatea revoluționarilor“.

Este dezamăgit de șeful Parchetelor  Militare, Gheorghe Coșneanu, care a clasat faptele petrecute până în 22 decembrie 1989, și spune că îl „doare“ că generalul a fost decorat pe 1 decembrie 2019.

Revoluționarul crede că se va face dreptate în dosar, dar doar „dacă va exista voință politică“.

Citește dosarul integral „Dosarul 30 de ani”

VIDEO Ultima încercare a lui Ceaușescu de a-și adormi poporul

Cum să nu am ură pe Iliescu?“

Dosarul Revoluției, o epopee de 30 de ani

Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN

„Odioasa dictatură s-a prăbușit!“

Patapievici: Revoluția de centru. Reflecții asupra Revoluției Române și a revoluțiilor din 1989

Oliver Jens Schmitt: România are nevoie de o cultură a memoriei anului 1989

Victor Rebengiuc: „Când comuniștii l-au gonit pe Rege, fost un moment îngrozitor pentru mine“

Stanomir: „Între România pe care Regele o părăsește și cea în care revine nu mai e nicio legătură“

Radu Paraschivescu: Ce nu avem voie să uităm

VIDEO Petre Roman: „Nu am absolut nimic să-mi reproșez în privința Revoluției. Nici a Mineriadei“

Tismăneanu: Românii tânjesc după un nou început, la 30 de ani de la Revoluția lor sângeroasă

Dragoș Paul Aligică: Are sens o identitate românească în lumea asta globalizată?

Mircea Mihăieș: Privind înapoi cu speranță

Igor Cașu: Am îndrăgit România din 21 decembrie 1989

Radu Vancu: Pesedismul n-a fost un comunism, dar a avut aceeași vocație a minciunii endemice

Adrian Cioflâncă: Hibridarea revoluționară

Cristian Diaconescu: Românii și-au dorit cu patimă să trăiască într-o lume liberă

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -