Cristian Diaconescu: Românii și-au dorit cu patimă să trăiască într-o lume liberă

DE Cristian Diaconescu | Actualizat: 20.12.2019 - 16:44

De ce a căzut zidul Berlinului ? Pentru că oamenii care trăiau în spatele „zidului“ erau supuşi tiraniei, fiind lipsiţi de exerciţiul libertăţilor fundamentale.

SHARE

Dar mai presus de calcule şi scenarii cu parfum geopolitic, românii şi-au dorit, cu patimă, să trăiască într-o lume liberă, în care ei şi copiii lor să-şi poată alege drumul în viaţă, fără „indicaţii de la Centru“, fără constrângeri şi fără limite, din perspectiva exerciţiului democratic.

După 1990, voinţa poporului român privind integrarea în Occident a devenit un vector de atitudine incontestabil, care, treptat, cu momente sublime, dar şi blocaje, a orientat, uneori silit, şi atitudinea politică a Bucureştiului.

Ar fi fost logic ca şi politica României să preia acest obiectiv fundamental, dezvoltând un complex de măsuri interne şi politici internaţionale proactive pentru a ţine pasul cu propriul popor.

Dar evoluţiile au fost diferite, iar enumerarea paşilor spre Uniunea Europeană poate fi pusă într-un context interesant.

România a fost primul stat din Europa Centrală şi de Est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. Experienţa colaborării cu statele europene există încă din anii 1972-1974, când România, membră a Băncii Mondiale, FMI şi Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a fost inclusă pe lista statelor beneficiare ale schemei comunitare de preferinţe vamale generalizate, ceea ce a simplificat procedura de semnare, în 1990, a Acordului Comercial Global Romania-CEE.

Deşi Bucureştiul iniţiază, la nivel de ambasador, relaţii diplomatice cu CEE chiar în ianuarie 1990, a fost nevoie de trecerea a trei ani (septembrie 1993) până când se deschide prima Delegaţie Europeană în Bucureşti.

Ce s-a întâmplat în această perioadă în singura ţară fostă comunistă în care mii de oameni au ales sacrificiul suprem pentru a răsturna o dictatură brutală? Confuzie, manipulare, haos întreţinut artificial, mineriade, minciună!

De regulă, consecinţa imediată a încheierii unui acord de stabilire a relaţiilor diplomatice este deschiderea simultană a reprezentanţelor diplomatice. Dar în relaţiile cu Vestul a apărut suspiciunea.

A fost nevoie de alţi patru ani după Revoluţie pentru a se contura prima strategie de preaderare, bazată pe trei instrumente: acordurile europene, dialogul structurat şi programul PHARE şi de cinci ani după căderea regimului comunist pentru a se stabili un consens politic, Declaraţia de la Snagov (21 iunie 1995), prin care partidele politice stabileau orientarea fermă a României spre „promovarea statului de drept, pluralismului politic, mecanisme eficiente şi durabile ale economiei de piaţă“ şi formalizau cererea oficială de aderare la UE.

Adică solicitările românilor din decembrie 1989, preluate şi concretizate după aproape șase ani.

Dar, în continuare, oarecum inexplicabil, Bucureştiul nu se grăbeşte. Declaraţia de la Snagov (1995) primeşte o reacţie de susţinere din partea UE, după doi ani - Agenda 2000 - (pot fi invocate reorientări la nivel european), dar Bucureştiul mai întârzie încă doi ani până la adoptarea Programului
Naţional de Aderare la UE (1999).

După Summit-ul de la Helsinki (1999) se iniţiază negocierile de aderare cu mai multe state est-europene, printre care şi România (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovenia, Estonia, Cipru - deschiseseră negocierile din 1997).

La începerea efectivă a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (1999), rapoartele UE privind România prezentau următoarea situaţie de fapt referitoare la îndeplinirea Criteriilor de la Copenhaga, adică voinţa, dar şi capacitatea politică de a răspunde dorinţei naţiunii române de a face parte activă din procesul european de modernizare, stabilizare şi construire a unor sisteme statale, bazate pe valori şi standarde:

Criteriu politic: DA, dar condiţionat;

Economia de piaţă funcţională: NU;

Capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţele pieţei din UE: ÎNCĂ NU;

Armonizare legislativă: REZULTATE MIXTE;

Capacitate administrativă şi judiciară: REZULTATE MAI PUŢIN BUNE (EU, Eastern Enlargement, The case of the former second wave applicant countries, No. 270, sept. 2000. WIIW Research Report)

La 10 ani de la Revoluţie, aceasta era situaţia României la linia de start spre Occident.

Sigur că vor putea fi invocate tot felul de pretexte, cum am fost noi dezavantajaţi de forţe politice din Vest sau cum nu am primit statutul pe care îl merităm, în comparaţie cu alte state postcomuniste.

Talentul unor decidenţi de ieri şi de azi de a se victimiza pentru a-şi ascunde impostura sau lipsa de pregătire şi voinţa de modernizare este fabulos.

Dar adevărul rămâne și este încurajator privind determinarea națiunii române. După ce, în urmă cu 30 de ani, românii s-au dovedit cei mai hotărâți şi mai puternici europeni în faţa dictaturii, astăzi, tot românii, sfidând manipularea politică internă și internațională, țin calea dreaptă
spre Vest.

Cristian Diaconescudiplomat, fost ministru de Externe și al Justiției.

Citește dosarul integral „Dosarul 30 de ani”

VIDEO Ultima încercare a lui Ceaușescu de a-și adormi poporul

Cum să nu am ură pe Iliescu?“

Dosarul Revoluției, o epopee de 30 de ani

Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN

„Odioasa dictatură s-a prăbușit!“

Patapievici: Revoluția de centru. Reflecții asupra Revoluției Române și a revoluțiilor din 1989

Oliver Jens Schmitt: România are nevoie de o cultură a memoriei anului 1989

Victor Rebengiuc: „Când comuniștii l-au gonit pe Rege, fost un moment îngrozitor pentru mine“

Stanomir: „Între România pe care Regele o părăsește și cea în care revine nu mai e nicio legătură“

Radu Paraschivescu: Ce nu avem voie să uităm

VIDEO Petre Roman: „Nu am absolut nimic să-mi reproșez în privința Revoluției. Nici a Mineriadei“

Tismăneanu: Românii tânjesc după un nou început, la 30 de ani de la Revoluția lor sângeroasă

Dragoș Paul Aligică: Are sens o identitate românească în lumea asta globalizată?

Mircea Mihăieș: Privind înapoi cu speranță

Igor Cașu: Am îndrăgit România din 21 decembrie 1989

Radu Vancu: Pesedismul n-a fost un comunism, dar a avut aceeași vocație a minciunii endemice

Adrian Cioflâncă: Hibridarea revoluționară

Cristian Diaconescu: Românii și-au dorit cu patimă să trăiască într-o lume liberă

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -