Se împlinesc 36 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, de la reprimarea violentă de către forțele de ordine, cu ajutorul minerilor chemați de fostul președinte Ion Iliescu, a mitingurilor de protest din Piața Universității.

Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la „Fenomenul Piața Universității”: „România este acum parte a democrațiilor occidentale, parte a UE, parte a NATO”.
17 iunie 1910. După un rulaj de circa 40 m pe Câmpul Cotrocenilor, avionul „Vlaicu I“, pilotat de inventatorul şi constructorul său, s-a ridicat de la sol la înălţimea de 3-4 m şi, plutind în aer, a zburat cale de aproximativ 50 m, după care s-a aşezat pe pământ lin şi sigur.
Prin ce dramă a trecut Cristi Pațurcă la Revoluție? Unde a compus „Imnul golanilor”?
Intarea la Târgul de Crăciun este posibilă doar cu certificat verde.
Anul 1990 reprezintă un moment de cotitură în percepția față de mineri. Sabia cu două tăișuri, ridicată atunci de ei, ne-a răpit 30 de ani ca națiune, dar a însemnat și pentru ei începutul sfârșitului.
Au trecut 30 de ani de la cea mai mare manifestație anticomunistă din Europa de Est, după 1989.
Testament roşu. Cerneală roşie. Gândire roşie. Dominanta vieţii politice a lui Ion Iliescu nu poate avea altă culoare.