Dragoș Paul Aligică: Are sens o identitate românească în lumea asta globalizată?

DE Dragoș Paul Aligică | Actualizat: 20.12.2019 - 16:43

La 30 de ani de la pragul trecut în 1989, avem un prilej de a privi în urmă: unde suntem, de unde venim, cum ne-au marcat și schimbat vremurile străbătute, ce reprezentăm ca popor și identitate, încotro ne îndreptăm.

SHARE

Anul 1989 a însemnat sfârșitul unei alte epoci de transformări remarcabile… Știm cum se comportă în crize structural-profunde și cât de rezilientă este o țară ca România.

Experimentul comunist, cu toate fazele sale, schimbarea violentă din 1989, transformările abrupte, în recuperare și în pas cu dinamica occidentală, ce au răscolit profund structura socială după aceea.

Am trecut testul acestor decenii dure, ce au pus sistematic la încercare capacitatea de rezistență la presiune, rupere și distorsiune a societății românești. Am rezistat.

Întrebările care se pun acum sunt altele, la un nivel mai profund. Care au fost costurile acestor încercări asupra identității și continuității culturale și intelectuale ale proiectului românesc?

Ce mai rămâne din ceea ce am fost? Și, în măsura în care dorim o continuitate între ceea ce am fost și ceea ce vrem să devenim, pe ce o bazăm?

Răspunsul este crucial. De el depinde modul la care vom răspunde la o altă revoluție, mai amenințătoare decât orice a înfruntat această țară în întreaga sa istorie modernă. Este vorba de Revoluția Demografică ce confruntă întregul bloc civilizațional din care România face parte.

Acum 30 de ani, populația Europei era cu 15% mai mare decât populația Africii. Azi, populația Africii e cu 75% mai mare decât populația Europei. În 30 de ani, populația Africii va fi de trei ori mai mare decât populația Europei. Afganistan, un stat eșuat azi, avea, în anii ’80, o populație de 20 de milioane.

În 2040, va ajunge la 50 de milioane. Yemen, stat în război civil, avea 17 milioane, în 2000. În 2040 va ajunge la aproape 40 de milioane. Nigeria avea 160 milioane în 2010. Estimările pentru 2040: 350 de milioane.

Adică exact cât este proiectată să fie toată populația țărilor UE, combinate. Așadar, în față ne stă o răsturnare formidabilă, în numai un ciclu de viață, 60 de ani.

În paralel este estimat că statele azi stabile (între care și România) vor da în 2040 doar 45% din forța globală de muncă. Restul necesar va veni exact din acele state care sunt instabile și nu pot educa forța de muncă.

Întrebare: unde va fi România în acest tablou al viitorului? Demografii estimează o populație de 15 milioane în orizontul anului 2050.

Cum și în ce fel va gestiona România tot acest spațiu european în care, împreună cu Bulgaria și Ungaria, abia vor putea aduna împreună cam 30 de milioane – adică cât un județ sau două din Nigeria – sau cât actuala populație a Jakartei?

Ce proiecție identitară, ce credință în sine, ce mecanisme de guvernanță, ce forme de voință politică vor fi necesare în acele condiții, presupunând că anumite forme de suveranitate și control politic vor exista, fie la nivel național, fie european…?

Demografia este prezentul extins și trăim deja în prezentul extins al trendurilor de mai sus. Să nu ne amăgim: România se află azi, la 30 de ani de la Revoluția din 1989, în calea confruntării cu o altă Revoluție, de o magnitudine cum istoria modernă nu a mai văzut.

Iar, ca să poată răspunde adecvat, trebuie să își răspundă onest la o întrebare. Ce este această Românie a viitorului și ce vrea ea de la istorie? Ce poate să însemne a fi român, în noua lume care se ridică la orizont în proiecțiile de mai sus?

Sau mai dur: chiar merită sau are sens o identitate românească în lumea asta de azi globalizată, cosmopolită și conectată la cele mai revoluționare și modernizatoare trenduri și tehnologii?!

Dacă răspunsul este da, actuala generație de români trebuie să îi articuleze logica și îndreptățirea acestui răspuns. Iar asta cere o a treia Revoluție.

O revoluție în modul în care gândim despre identitatea românească și continuitatea proiectului românesc.

Dragoș Paul Aligică  publicist, având afilieri academice la Universitatea din București și la George Mason University, în SUA.

Citește dosarul integral „Dosarul 30 de ani”

VIDEO Ultima încercare a lui Ceaușescu de a-și adormi poporul

Cum să nu am ură pe Iliescu?“

Dosarul Revoluției, o epopee de 30 de ani

Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN

„Odioasa dictatură s-a prăbușit!“

Patapievici: Revoluția de centru. Reflecții asupra Revoluției Române și a revoluțiilor din 1989

Oliver Jens Schmitt: România are nevoie de o cultură a memoriei anului 1989

Victor Rebengiuc: „Când comuniștii l-au gonit pe Rege, fost un moment îngrozitor pentru mine“

Stanomir: „Între România pe care Regele o părăsește și cea în care revine nu mai e nicio legătură“

Radu Paraschivescu: Ce nu avem voie să uităm

VIDEO Petre Roman: „Nu am absolut nimic să-mi reproșez în privința Revoluției. Nici a Mineriadei“

Tismăneanu: Românii tânjesc după un nou început, la 30 de ani de la Revoluția lor sângeroasă

Dragoș Paul Aligică: Are sens o identitate românească în lumea asta globalizată?

Mircea Mihăieș: Privind înapoi cu speranță

Igor Cașu: Am îndrăgit România din 21 decembrie 1989

Radu Vancu: Pesedismul n-a fost un comunism, dar a avut aceeași vocație a minciunii endemice

Adrian Cioflâncă: Hibridarea revoluționară

Cristian Diaconescu: Românii și-au dorit cu patimă să trăiască într-o lume liberă

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -