Igor Cașu: Am îndrăgit România din 21 decembrie 1989

DE Igor Cașu | Actualizat: 20.12.2019 - 16:44

În decembrie 1989, eram elev în clasa a XI-a la școala din satul meu natal din sudul Basarabiei/Republica Moldova.

SHARE

Satul meu e la nici 20 de kilometri în linie dreaptă de la Prut, de aceea nu aveam probleme în ce privește recepționarea televiziunii și posturilor de radio din România.

Prin comparație, cei din localitățile aflate la o distanță apreciabilă de frontieră încercau varii antene artizanale pentru a prinde undele de peste Prut.

Vizionam Televiziunea Română, atât cât era, mai ales la sfârșit de săptămână, cea mai îndrăgită emisiune fiind, fără îndoială, „Magazin duminical“.

Iar din această emisiune ne plăcea, mie și fratelui meu cu un an mai mare, rubrica „Cascadorii râsului“, cu Stan și Bran. Cele două surori erau încă mici.

Numai că, din buletinele de știri, aveau o presimțire că nu era nimic de râs în România la acea vreme. Se vorbea mai mult despre ce a zis și unde au fost în vizită tovarășul Nicolae Ceauşescu și tovarășa Elena Ceauşescu.

Cu ceva timp înainte de evenimentele din decembrie 1989, am avut o discuție la ora de istorie despre ce se întâmpla în lume, mai ales în Europa de Est și în Uniunea Sovietică. A

veam o profesoară de istorie cu un nume din poveștile rusești, Vasilisa, de la care am învățat multe. La un moment dat a fost vorba și de România. O colegă de clasă, V.B., foarte bine pregătită, de altfel, spunea că ce s-a întâmplat în RDG (demisia în octombrie a lui Erich Honecker și căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie) nu e posibil să se repete în România, că acolo situația e altfel, românii îl iubesc pe Ceaușescu, chiar dacă viața e grea.

Eu știam cât e de dificilă viața în România de la un vecin care plecase în 1946 peste Prut, fugind de foamete. A fost norocos, pentru că am găsit ulterior în arhive că cei care încercau să treacă ilegal hotarul în perioada foametei erau executați pe loc.

Vecinul meu a ajuns tocmai la București, era oarecum realizat profesional, contabil, ceea ce nu era puțin lucru în comunism.

Prin ironia sorții, acum, la sfârșitul anilor 1980, revenea în satul natal, pentru a-și încărca Dacia sa chinuită cu ceva de-ale gurii.

Prin urmare, din ceea ce vizionam la televiziune și din ziare după cele întâmplate în vară mai întâi în Polonia, apoi în Ungaria, Cehoslovacia și mai recent în Germania de Est, aveam o premoniție că regimul nu va dura mult nici în România.

În seara de 21 decembrie eram, ca de obicei, pe afară, cu treabă. La un moment dat, am intrat în casă să iau ceva și am conectat aparatul de radio.

Ceea ce auzeam era incredibil, vorbea Ceaușescu, se înțelegea, dar în fața unei mulțimi care însă nu aplauda și scanda cum văzusem sau auzisem anterior (am aflat ulterior că se întâmplase la prânz, era în reluare).

Din contră, mulțimea îl fluiera, iar Ceaușescu era vădit enervat, ridica vocea, invoca inamicii din exterior, nevoia unității în jurul partidului, a patriei, a socialismului. A promis la un moment majorarea salariilor și a pensiilor, dar fără rezultatul scontat.

Am trăit, deci, Revoluția Română din decembrie 1989 aproape în direct.

În următoarele zile, urmăream revoluția la Televiziunea Română Liberă, atunci am auzit pentru prima dată de Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan, Mircea Dinescu, Ion Caramitru și alții. Eram decis din timp să merg la Istorie, la Chișinău.

Ceea ce am trăit, de la distanță, în decembrie 1989, la abia 16 ani împliniți, mi-a întărit și mai mult această decizie. Mai aveam încă jumătate de an de școală.

Între timp, în ianuarie 1990, tata a vizitat Bucureștii, obținuse o foaie de călătorie. Nu a rămas însă foarte impresionat.

Cel mai mult nu i-a plăcut că se fuma foarte mult, i s-a părut că toți fumează, și tinerii, și femeile și asta, cumva, l-a șocat.

Când am intrat la facultate la Chișinău, i-am zis că aș vrea să mă transfer în România. Mi-a zis că o să plec, dar să nu mă grăbesc.

Parcă îi era frică că voi ajunge la București. În 1993, după anul trei, când i-am zis că plec la Iași, nu a zis nimic. Probabil spera că la Iași se fuma mai puțin. Dar se înșela.

Peste ani, îmi dau seama că am îndrăgit România din 21 decembrie 1989.

Igor Cașuistoric, lector la Universitatea de Stat din Chișinău și bursier New Europe College

Citește dosarul integral „Dosarul 30 de ani”

VIDEO Ultima încercare a lui Ceaușescu de a-și adormi poporul

Cum să nu am ură pe Iliescu?“

Dosarul Revoluției, o epopee de 30 de ani

Cum s-au omorât românii între ei la Revoluție, din ordinul CFSN și al MApN

„Odioasa dictatură s-a prăbușit!“

Patapievici: Revoluția de centru. Reflecții asupra Revoluției Române și a revoluțiilor din 1989

Oliver Jens Schmitt: România are nevoie de o cultură a memoriei anului 1989

Victor Rebengiuc: „Când comuniștii l-au gonit pe Rege, fost un moment îngrozitor pentru mine“

Stanomir: „Între România pe care Regele o părăsește și cea în care revine nu mai e nicio legătură“

Radu Paraschivescu: Ce nu avem voie să uităm

VIDEO Petre Roman: „Nu am absolut nimic să-mi reproșez în privința Revoluției. Nici a Mineriadei“

Tismăneanu: Românii tânjesc după un nou început, la 30 de ani de la Revoluția lor sângeroasă

Dragoș Paul Aligică: Are sens o identitate românească în lumea asta globalizată?

Mircea Mihăieș: Privind înapoi cu speranță

Igor Cașu: Am îndrăgit România din 21 decembrie 1989

Radu Vancu: Pesedismul n-a fost un comunism, dar a avut aceeași vocație a minciunii endemice

Adrian Cioflâncă: Hibridarea revoluționară

Cristian Diaconescu: Românii și-au dorit cu patimă să trăiască într-o lume liberă

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -