Cusurgii și cârcotași cum suntem, primul nostru impuls e să „privim înapoi cu mânie“ (vorba dramaturgului John Osborne).
Istorie
La 30 de ani de la pragul trecut în 1989, avem un prilej de a privi în urmă: unde suntem, de unde venim, cum ne-au marcat și schimbat vremurile străbătute, ce reprezentăm ca popor și identitate, încotro ne îndreptăm.
Era noiembrie 1989; anul miraculos se apropia de sfârșit. Evenimentele se succedau într-un ritm care-ți tăia răsuflarea.
Actorul Victor Rebengiuc a participat la Revoluția din decembrie 1989 cu speranța că va fi îndepărtat definitiv comunismul din țară. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Actorul împlinește, azi, 90 de ani.
Este unul dintre titlurile pe care îl publică, în 23 decembrie 1989, ziarul România liberă.
Pe fondul diversiunilor (psihoza teroristă, invazia armatelor străine) lansate de liderii Consiliului Frontului Salvării Naționale, cu sprijinul structurilor de forță ale statului, românii s-ar fi omorât între ei, explică Parchetul General, în rechizitoriul Dosarului „Revoluției“
1.166 de morți. Peste 3.000 de răniți. Numărul victimelor este contestat și după 30 de ani la Revoluția Română. Până și oamenii legii se încurcă în această numărătoare trecută în filele de doliu ale istoriei noastre. Vinovații? Doar unii au răspuns pentru faptele lor.
Unul din trei români știe că Holocaustul a avut loc și în România. Cu toate acestea, puțin peste 50% cred că mareșalul Ion Antonescu, aflat în fruntea statului în timpul deportărilor și pogromurilor, este și responsabil de Holocaust, arată un sondaj al Institutului Wiesel.
