Într-un climat internațional marcat de tensiunea militară din Orientul Mijlociu, la debutul acestui an s-a luat o decizie de lămurire strategică.
Într-un climat internațional marcat de tensiunea militară din Orientul Mijlociu, la debutul acestui an s-a luat o decizie de lămurire strategică.
Nu. Nu asistăm la o premieră în comunitatea transatlantică. Intențiile de preluare militară a Groenlandei de către SUA nu constituie întâia dată când două state oficial aliate au porniri ostile unul față de celălalt.
Șefii diplomațiilor din țările aliate se vor întâlni la sediul NATO din Bruxelles, pe 3 decembrie 2025. Reuniunea va fi prezidată de secretarul general al NATO, Mark Rutte
Dacă pe planul politicii interne alegătorii au observat că actuala clasă politică autohtonă nu prea a tras concluzii realiste, după harababura de la alegerile prezidențiale, pe planul politicii externe asistăm la reiterarea obsesivă a prezenței noastre în NATO și în UE.
În România, politicienimai sobri, miniștri mai destupați la minte și jurnaliști care nu se iau după fentele propagandei ruse reamintesc, din când în când, că Moldova, țara soră cu România, nu poate fi sprijinită militar de Patria Mamă, pentru că nu face parte din NATO.
În cel de-al 76-lea an de existență a NATO, două realități simultane marchează Europa de azi.
Sensul pragmatic al sintagmei „defensiva transatlantică“ la granița de est a comunității NATO l-am asimilat, de facto, la Comandamentul Corpului Multinațional de Nord-Est, care funcționează, de la 18 septembrie 1999, în Polonia, la Szczecin.
Nu mi-am imaginat că voi asista la apariția în cursa electorală pentru Cotroceni a unui prezidențiabil care să denigreze - cu o impunitate publică asumată indecent - Alianța Nord-Atlantică, cea mai bună opțiune strategică a țării noastre, din întreaga sa istorie.