În comunitatea transatlantică este reafirmată constant și explicit determinarea aliaților europeni de a descuraja orice aventură militaristă a Moscovei.
Concomitent, în fostul areal sovietic răsăritean continuă rezistența apărătorilor ucraineni contra invadatorilor ruși, în condițiile în care Kremlinul inventează noi fumigene geopolitice, pentru a îl determina pe președintele Trump să renunțe la inițiativa lui de aducere a diplomaților slavi, ruși și ucraineni, la masa negocierilor concrete de pace.
Diversioniștii Kremlinului - cei specializați în manipularea mulțimilor și cei nativi, din unele foste state socialiste, care sunt exploatați în orb, cu bună știință - au agitat degeaba așa numita lipsă de eficacitate a Alianței în abordarea crizelor globale.
Efectul a fost unul de bumerang, aliații simțind pericolul disoluției și, drept urmare, strângând rândurile de o manieră surprinzătoare, îndeosebi pentru privirile deloc amicale de la Moscova, Beijing, Phenian și Teheran.
Dar - nota bene - Putin a decis creșterea bugetului de apărare al țării pentru anul trecut cu un uimitor 29%, la aproximativ 140 de miliarde de dolari. Această cifră depășește bugetul de apărare al Ucrainei de 40 de miliarde de dolari pentru 2024, evidențiind vasta disparitate în ceea ce privește capacitățile militare dintre cei doi adversari.
Sigur, cele 32 de state membre NATO dispun de un uluitor PIB combinat de aproximativ 45,93319 trilioane de dolari/2022, reprezentând aproape jumătate - 45,69% - din PIB-ul mondial și cu peste 20,5 ori mai mare decât economia Rusiei, de 2,240 trilioane de dolari. Însă eficacitatea acestei puteri colective depinde de articularea unui obiectiv strategic, susținut de alocarea resurselor și de un angajament neclintit.
Renumitul politolog britanic Michael Cox a afirmat relativ recent că, în ciuda mizei mari a războiului, comunitatea transatlantică nu a răspuns încă la o întrebare politică esențială referitoare la definirea unui obiectiv strategic: „Vrem ca Ucraina pur și simplu să nu fie învinsă sau vrem ca Ucraina să câștige?“...
Estonia, Danemarca și Lituania au demonstrat un sprijin relativ puternic pentru Ucraina, angajamentele lor combinate de ajutor către Kiev însumându-se la 4,1%, 3% și, respectiv, 2% din PIB-ul lor. Cu toate acestea, cele mai mari economii NATO - Statele Unite, Germania și Regatul Unit - au angajat doar 0,32%, 0,5% și, respectiv, 1,1% din PIB-ul lor pentru Ucraina.
Drept urmare, în ultimii doi ani, UE și SUA au contribuit cu doar 144,13 miliarde de euro, respectiv 66,7 miliarde de euro, pentru ajutorul acordat Ucrainei. Astfel, SUA, care au contribuit cu aproximativ jumătate din ajutorul militar al Ucrainei, au cheltuit anual aproximativ 33,35 miliarde de euro pentru Ucraina. Aceste cifre includ ajutorul militar, financiar și umanitar.
În ciuda discursurilor deja cunoscute din capitalele occidentale despre nevoia urgentă de a sprijini Ucraina, decalajul dintre angajamentele promise și plățile efective rămâne evident. Din cele 144 de miliarde de euro promise de UE, doar 77 de miliarde de euro au fost alocate, ceea ce subliniază dificultățile legate de transpunerea promisiunilor în sprijin concret.
Chiar și Coreea de Nord și Iranul, două dintre cele mai sever sancționate țări din lume, par să depășească UE în sprijinirea aliatului lor.
Astfel, Coreea de Nord a expediat 6.700 de containere către Rusia, care ar putea conține aproximativ 3 milioane de cartușe de 152 mm, în timp ce Iranul a livrat Rusiei 400 de rachete, inclusiv rachete balistice sol-sol capabile să lovească ținte aflate la o distanță de 300 până la 700 de kilometri.
Din nefericire, în timp ce bugetul și capacitățile militare ale Rusiei cresc vertiginos pentru a satisface apetitul imperialist al lui Putin, Occidentul pare să se mulțumească cu un minimum minimorum, în loc să sprijine Ucraina în înfrângerea unui adversar invadator.
Dacă, în mod ipotetic, fiecare membru NATO ar angaja 1% din PIB-ul lor pe an pentru a sprijini Ucraina, Kievul ar primi o infuzie anuală de 459 de miliarde de dolari, ceea ce i-ar oferi capacitatea de a învinge Rusia.
Sigur că Occidentul nu este angajat într-un conflict direct cu Rusia. Cu toate acestea, în martie 2022, la scurt timp după escaladarea războiului dintre Rusia și Ucraina de către Putin, Christopher Coker, un proeminent cercetător în domeniul războiului secolului XXI, a fost întrebat dacă Occidentul se află efectiv într-o stare de război cu Rusia.
El a răspuns: „Suntem în război cu Rusia în ultimii doi ani în ceea ce privește conflictul cibernetic, subversiunea cibernetică, spionajul cibernetic, dezinformarea, interferența în ciclurile electorale [și] referendumul Brexit. Cu toții ne putem întreba cât de important a fost factorul rus în decizia rezultatului alegerilor sau a rezultatului referendumului... dar acest tip de interferență în afacerile interne este un act de război sub pragul nuclear“.
Mai mult, el a recunoscut că unii lideri occidentali pledează pentru înlăturarea lui Putin, în timp ce alții consideră costul prea mare.
Coker a afirmat o dilemă critică: „Dacă nu-l învingem pe Putin acum, va trebui să-l învingem cu o altă ocazie, când vom fi mai puțin uniți și când Ucraina nu va duce majoritatea luptelor și nu va face acest lucru foarte eficient“.
Dincolo de afirmația sa despre acțiunile de război continue ale Rusiei împotriva Occidentului, evaluarea lui Coker este valabilă și în ceea ce privește rezistența Ucrainei ca adversar puternic al forțelor rusești.
Mașina de război a Ucrainei a neutralizat efectiv 87% din numărul total de militari din Forțele Terestre rusești active prezente înainte de invazia la scară largă, distrugând totodată 2/3 din numărul lor de tancuri de dinainte de invazie.
Contrar așteptărilor, din februarie 2022 până acum, Ucraina a distrus o treime din Flota Rusă a Mării Negre, marcând o lovitură semnificativă pentru capacitățile navale rusești din regiune.
Prin urmare, Rusia se confruntă cu o nevoie stringentă de a-și reface trupele epuizate și echipamentul militar pierdut pe câmpul de luptă ucrainean. Menținerea unui buget de apărare echivalent cu 7,1% din PIB-ul său va fi o povară grea pentru Kremlin.
Aceasta generează o oportunitate critică pentru NATO de a reduce decisiv ambițiile lui Putin, odată pentru totdeauna.
Înfrângerea ipotetică a Ucrainei va lovi mai întâi Europa, înainte de a afecta SUA și, în cele din urmă, va genera provocări serioase pentru UE și NATO. În timp ce Ucraina luptă pentru suveranitatea sa, NATO se confruntă cu rolul său de organism de securitate colectivă.
Summitul Alianței Nord-Atlantice din anul 2025, planificat a se derula pe 24-26 iunie, la Haga, în Olanda, va limpezi prioritățile comunității transatlantice nu doar pentru anul care urmează, ci și pentru perioada în care conflictul militar din Ucraina va deveni o tristă amintire colectivă.
Din fericire, România a rămas de partea aliaților lucizi, conștienți de pericolele deloc inventate dar vizibile - în estul continentului - și după parada militară rusă de la 9 mai 2025.
