Ce era teriacul, medicamentul miraculos folosit de regi timp de 2.000 de ani? Utilizat și în România

Teriacul a fost timp de milenii un fel de panaceu, de medicament universal pentru mai toate tipurile de suferințe. De aceea, multă vreme, rețeta sa a fost considerată un adevărat secret de stat, dar și al farmaciștilor vremii.

Era produs din zeci de ingrediente, unele de-a dreptul ciudate sau extravagante, iar durata fabricării sale îl făcea și foarte scump și inaccesibil decât curților regale

Teriacul, fabricat din peste 60 de ingrediente

Reţeta a fost iniţiată de către vechii greci, perfecţionată de către medicul personal al împăratului Marcus Aurelius, şi definitivată în Veneţia epocii medievale şi premoderne unde comerţul aducea toate condimentele şi mărfurile exotice.

În Transilvania produsul se procura din această din urmă locaţie, fiind aşadar cunoscut şi drept Theriaca veneta, adică veneţiană.

Conform acestei reţete, ţinute mult timp secrete, produsul conţinea 64 de ingrediente – numeroase plante, uleiuri şi răşini, dar şi ingrediente de origine animală.

Citește și: Locul secret unde Rusia a experimentat antraxul și ciuma ca arme de război. A ajuns un oraș fantomă

Printre cele mai importante şi constante ingrediente se numără carnea de viperă (menită a contracara efectele nocive ale veninului şarpelui) şi opiul. Adăugarea acestuia din urmă garanta efectul analgezic, universal, al preparatului.

Prepararea theriacăi dura luni de zile iar maturarea sa temeinică ani buni, chiar și un deceniu, acest fapt contribuind desigur la preţul său ridicat.

Medicii antici greci și romani, precum Galen și Pliniu cel Bătrân, au documentat cele mai vechi variante ale sale, urmărindu-i rădăcinile până la regele Mithridates al VI-lea al Pontului (135-63 î.Hr.).

Regatul Pontului sau al Bosforului fost un regat grec antic stabilit pe malurile Bosforului Cimmerian, denumirea antică a actualei strâmtori Kerci, care leagă Pontul Euxin - actuala Marea Neagră - de lacul Meotid, actuala Marea Azov.

Mithridates al VI-lea era un conducător atât de paranoic cu privire la asasinate încât testa obsesiv antidoturi pe el însuși și pe prizonieri.

Capsule cu teriac din Transilvania secolului 18 - Foto: farmacluj.blogspot.com

Se spune că legendarul său „mithridatium” – un amestec de 54 de ierburi, mirodenii și părți de animale – l-a făcut imun la toxine.

Atunci când generalul roman Pompei l-a învins pe Mithridates, rețeta a căzut în mâinile romanilor, evoluând în teriac (din greacă thēriakē, care înseamnă „antidot”), conform nationalgeographic.com.

Teriacul, considerat leac contra ciumei

Încă din secolul al II-lea d.Hr., Galen – medic, chirurg și filozof greco-roman, a rafinat formula pentru împăratul Marcus Aurelius, prezentând-o ca un remediu universal pentru orice, de la mușcături de șarpe la melancolie.

Rețeta a ajuns la peste 60 de ingrediente, inclusiv scorțișoară, șofran și vipere prăjite, fermentate timp de luni de zile și transformate într-o pastă lipicioasă, asemănătoare gudronului.

Atracția nu consta doar în complexitate, ci inclusiv în simbolism: teriacul întruchipa culmea înțelepciunii medicale antice, o legătură tangibilă între ingeniozitatea umană și protecția divină.

Deși teriacul s-a răspândit în întreg spațiul mediteranean și în Asia, a găsit o fortăreață posibilă și în Polonia secolului al XVII-lea.

Farmaciile din orașe precum Cracovia și Gdańsk au devenit renumite pentru preparatele lor meticuloase, adesea promovate sub forma unor spectacole publice.

Citește și: Avertismentul unui medic privind abuzul de antibiotice. Nu vor mai fi o soluție pentru cazuri grave

Mulțimile se adunau pentru a-i vedea pe maeștrii farmaciști măcinând mirodenii, distilând opiu și fierbând carne de viperă în vin, respectând rețete păstrate ca secrete de stat.
Pe actualul teritoriu al României, în Transilvania, încă din 1530, medicul Sebastian Pauschner a tipărit la Sibiu în limba germană un tratat despre ciumă intitulat „Eine kleine Unterrichtung: wie man sich halten soll in der Zeit der ungütigen Pestilenz”, cunoscut dintr-o singură copie manuscrisă de secol XVII.

În Evul Mediu și Perioada Premodernă tratatele despre ciumă erau la mare căutare în Europa și au devenit un gen literar în sine, răspunzând marii nevoi de informare despre molima care lovea periodic.

El recomanda ca „tratament” contra ciumei prevenția prin fugă (fuga pestis), un mod de viață echilibrat și optimism (datorită faptului că ”accidentele sufletului” pot duce la boală).

Pentru a preveni apariția bolii, Pauschner sugera consumul de vin şi apă de trandafiri cu patru ore înainte de masă, și/sau o nucă mâncată împreună cu 20 de petale de trandafiri sau cu cinci afine, în fiecare dimineaţă.

Odată cu instalarea bolii însă pacienții trebuiau să apeleze rapid la lăsarea de sânge (venesecția) și administrarea de teriacă, totul însoțit de rugăciuni, scrie farmacluj.blogspot.com. 

Teriacul a devenit, practic, un aliment de bază la curțile regale, monarhii și nobilimea apelând la leacul-minune în încercarea de a se proteja de boli și de tentativele de otrăvire din partea dușmanilor.

Un manual din 1612 al farmacistului Jan Zemełka din Varșovia descria acest teriac drept „scutul împotriva săgeților Morții”, prescris pentru afecțiuni care variau de la gută la „aere de melancolie”.

Declinul teriacului a început în secolul al XVIII-lea, atunci când pionieri precum Edward Jenner (medic și om de știință englez, cel care a creat vaccinul antivariolic, primul vaccin din lume) au dezvoltat vaccinuri, iar chimiștii au izolat compuși activi precum morfina.

Teriacul, cu amestecul său haotic de ingrediente, a intrat în conflict cu presiunea Iluminismului pentru rigoare empirică.

În 1788, Farmacopeea britanică a renunțat la el, etichetându-l drept „o relicvă a superstiției”.

Capsule cu teriac și măciuluii de mac, din care se extrăgea opiul - Foto: farmacluj.blogspot.com

Totuși, teriacul a influențat primele vaccinuri - însuși Jenner experimentând formule similare -, iar abordarea sa bazată pe mai multe ingrediente are ecouri în polifarmacia modernă.

Chiar și astăzi, fitoterapeuții menționează teriacul ca fiind un precursor al medicinei integrative.

În 2021, o echipă de la Universitatea din Wrocław, condusă de profesorul asistent Jakub Węglorz, a demarat un proiect radical: recrearea teriacului folosind tocmai o rețetă poloneză din secolul al XVII-lea, scrisă în latină și formată din 61 de ingrediente, conform National Geographic. 

Cercetătorii și-au procurat toate ingredientele în aproximativ patru ani, colaborând chiar și cu herpetologi pentru a obține în mod etic veninul de viperă. Echipa nu voia să ucidă șerpi pentru experimentul lor.

Primele rezultate, publicate în Journal of Ethnopharmacology, au dezvăluit surprize. Leacul este un potențial antimicrobian.

Citește și: Cât de eficientă e vitamina D în combaterea răcelii și tusei? Medic: S-ar putea să o luați degeaba

Condimente precum scorțișoara și șofranul prezentau o acțiune eficientă împotriva bacteriilor, putând contribui la îngrijirea rănilor.

Apoi, efectele analgezice ale opiului, probabil amplificate de solvenții alcoolici, sunt reale.

A fost remarcată și puterea placebo a leacului, cercetătorii spunând că este posibil ca preparatul elaborat și ingredientele exotice să fi sporit încrederea pacienților în eficacitatea sa – un impuls psihologic esențial în epocile cu puține tratamente eficiente.

Cu toate acestea, teriacul conținea și elemente foarte periculoase, cum ar fi compușii de mercur din unele rețete.

Pentru fiecare ingredient benefic, existau, practic, trei care te puteau ucide, astfel că teriacul a rămas, finalmente, doar „o relicvă a superstiției” și nicidecum un tratament al medicinei moderne.