vineri 10 octombrie
EUR 5.0953 USD 4.3848
Abonează-te
Newsweek România

CALENDAR SEPTEMBRIE-OCTOMBRIE Reunificarea Germaniei 
de Est cu Germania de Vest

Data publicării: 10.10.2025 • 07:30 Data actualizării: 10.10.2025 • 06:58
Reunificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990,
este una dintre cele mai importante etape ale istoriei europene de după 1945 - Foto: Profimedia Images
Reunificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990,
este una dintre cele mai importante etape ale istoriei europene de după 1945 - Foto: Profimedia Images

3 Octombrie 1990. Reunificarea Germaniei, la 3 octombrie 1990,
este una dintre cele mai importante etape ale istoriei europene de după 1945.

Circumstanţele premergătoare acestui eveniment istoric nu pot fi limitate doar la perioada cuprinsă între noiembrie 1989 şi octombrie 1990, adică la perioada dintre căderea Zidului Berlinului şi actul reunificării germane. 

Rolul lui Helmuth Kohl, cancelarul vest-german (1982-1990), a fost decisiv. În iunie 1989, când Mihail şi Raisa Gorbaciov au vizitat Germania de Vest, Helmuth Kohl i-a promis liderului sovietic să-l ajute economic în caz de urgenţă iar, la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, se arată favorabil acordării unor credite de urgenţă. În contrapartidă, Helmuth Kohl putea spera cel puţin la o oarecare liberalizare a circulaţiei persoanelor între cele două Germanii.

În august şi septembrie 1989, zeci de mii de est-germani care încercau să treacă în RFG încep să aglomereze ambasadele Germaniei de Vest din Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia. La 10 septembrie 1989, începe exodul, odată ce Ungaria acceptă să deschidă graniţele pentru cetăţenii est-germani; la 30 septembrie 1989, RDG şi RFG cad de acord ca refugiaţii aflaţi în ambasadele de la Praga şi Varşovia să primească permisiunea de a pleca în Vest. Peste 45.000 de est-germani ajung în Germania de Vest până la începutul lunii octombrie.

La 7 octombrie 1989, la 40 de ani de la crearea Republicii Democrate Germane, au avut loc numeroase demonstraţii. În acest context, Honecker a demisionat şi, la 7 noiembrie, întregul Birou Politic SED i-a urmat exemplul. La 9 noiembrie, graniţa dintre Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană a fost deschisă tuturor, fără formalităţi necesare. La Berlin, mulţimi de oameni au început să demoleze Zidul Berlinului.

Descoperirea planetei Neptun

23 septembrie 1846. Este descoperită planeta Neptun de către astronomul francez Urbain Jean Joseph Le Verrier și astronomul britanic John Couch Adams; descoperirea e confirmată de astronomul german Johann Gottfried Galle.

Prima competiție sportivă internațională din România

26 septembrie  1874. Acum 150 de ani, într-o zi de 26 septembrie, a avut loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională înregistrată în analele sportului românesc: o competiție de tir, în care s-au întrecut români dar au participat și membri ai Societăţii de Tir din Ungaria. La acea vreme, în România, tirul sportiv era sportul cu care românii se îndeletniceau în cadru organizat, într-un mod oficial. Astfel, în mod firesc, una dintre primele competiții internaționale din domeniul sportului organizate la noi în țară a fost cea de tir.

Prima extracție de dinți cu anestezie

30 septembrie 1846. Prima extracție de dinți fară durere, sub narcotic, a fost efectuată de William Thomas Green Morton pe pacientul sau Eben Frost.

Primul hit Beatles

5 octombrie 1962. A fost lansat primul single Beatles, „Love Me Do“. Melodia a ajuns pe locul 17 în topuri, ceea ce era o performanță pentru o formație nouă. Pe „eticheta roșie“ Parlophone, acesta conținea înregistrarea făcută de Beatles la 4 septembrie 1962, cu Ringo Starr la tobe.

Cel mai puternic cutremur din Țara Românească

14 octombrie 1802. A avut loc cel mai puternic cutremur din istoria României, de până acum. Se estimează că seismul a avut între 7,9 și 8,2 grade pe scara Richter și a fost resimțit și în Moscova, Sankt Petersburg, Insula Creta și Marea Egee. 

Mai multe articole din secțiunea Istorie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră