Curtea Domnească blestemată, pe locul căreia se află acum Palatul Parlamentului. A funcționat doar 25 de ani
Curtea Domnească blestemată, pe locul căreia se află acum Palatul Parlamentului, a funcționat doar 25 de ani ca reședință a conducătorilor fnarioți ai Țării Românești. Urmărită de ghinioane, a fost incendiată, zguduită de cutremure și devastată de tâlhari.
Curtea Domnească din actualul Centru Vechi - sau Curtea Veche, cum i s-a mai spus - a fost reședința domnitorilor Munteniei vreme de 250 de ani, din 1660 fiind unica ce a îndeplinit acest rol, după mutarea definitivă a capitalei, de la Târgoviște în București.
A cunoscut înflorirea maximă în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), pentru ca la scurtă vreme după moartea tragică a domnului devenit sfânt, în 1714, să decadă, domnii țării părăsind-o.
Așa a apărut, decenii mai târziu, pe Dealul Spirii, o reședință proaspătă, denumită Curtea Nouă. Dar, după doar un sfert de secol, ea avea să fie distrusă de tot felul de evenimente devastatoare, în istorie rămânând cu numele de Curtea Arsă.
Curtea domnească de pe Dealul Spirii, ridicată în 1776
După decădearea Palatului Voievodal și a Curții Vechi ce a urmat morții de martir a lui Constantin Brâncoveanu,
Așa se face că, după ce a fost confirmat domnitor de către Înalta Poartă, prima domnie, între 1774-1782, fanariotul Alexandru Ipsilanti face planurile ridicării unei noi curți domnești.
Era anul 1775, iar Bucureștiul capitală unică a țării începând cu 1660, începuse a se extinde.
Locul ales pentru noua construcție de domnitor a fost Dealul Spirii. Cel care a rămas în istorie mai ales datorita luptelor eroice duse, la 1848, de pompierii conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva trupelor otomane trimise să înăbușe revoluția din Muntenia.
Tot pe Dealul Spirii se afla deja impresionanta Mănăstire Mihai-Vodă, ctitorită la 1594 de Mihai Viteazul.
Ea va fi, însă, dărâmată pentru a se face loc planurilor faraonice ale lui Nicolae Ceaușescu de ridicare a Casei Poporului, Palatul Parlamentului de azi.
A fost salvată, prin mutarea între blocurile comuniste, doar Biserica Mihai Vodă, în timp ce o altă biserică a complexului mănăstiresc, Biserica Albă-Postăvari, a fost dărâmată.
Începută în primăvara anului 1775, construcţia Curții Noi s-a terminat în toamna anului următor. Lucrarea a fost făcută inițial de meşteri ardeleni; aceştia, nefiind plătiţi, au părăsit lucrarea, care a fost continuată de meşteri turci şi bulgari.
Poate de aceea, în ciuda mărimii sale, nici nu a fost pe placul contemporanilor care au considerat-o, în general, urâtă. O descriere din epocă o înfăţişează într-o lumină puţin binevoitoare.
„Palatul acesta e în toate privinţele neregulat şi rău construit, întocmai ca şi casele boiereşti, despre care am spus că sânt clădite în formă de octogon sau de poligon cu opt laturi, uneori chiar cu douăsprezece laturi, din cărămizi foarte regulat şi frumos aşezate, însă, din lipsă de scânduri şi de material potrivit, având ferestrele, uşile şi podelele incomod făcute”.
De asemenea, relatările timpului spun că noua reședință domnească avea coridoarele lipsite de lumină, lipsite de scări, iar în dependinţe nu puteai sta din pricina mirosului greu.
Palatul a fost, în două rânduri, spital pentru răniții din războaiele timpului
Palatul ridicat de Ipsilanti a fost lovit curând de vicisitudinile războiului ruso-austro-turc de la 1787-1792, când aici s-a instalat un spital.
Apoi, într-a doua domnie în Țara Românească, 1796-1797, Alexandru Ipsilanti l-a folosit mai mult pentru ceremonii și evenimente diplomatice.
După el, domnitorul Constantin Hangerli (1797-1799) va restaura palatul, mai ales cu banii scoși din parcelarea și vinderea pe bucăți a Curții Vechi.
Dar destinul, pare-se blestemat al locului, îi va aduce propria moarte, el fiind ucis de turci, în 1799, chiar în palatul pe care-l refăcuse.
Citește și: Când a apărut mita la români? Mihai Viteazul a plătit 1.500.000 de galbeni pentru a obține tronul
Prin mai 1801, invazia cetelor de tâlhari otomani ai lui Pazvante Chorul îl goneşte pe domnitorul Alexandru Moruzi de pe tron, acesta cerându-și singur mazilirea, depășit de situație.
De altfel, întreaga curte domnească şi oamenii înstăriți au fugit din Bucureşti, mutându-se la Braşov și lăsând Capitala și palatul în stăpânirea tuturor și a nimănui.
Părăsit de locatarii săi, palatul este cumplit devastat de către cerșetorii și pungașii din zonă, în faimosul episod al „Crailor de Curtea Nouă”, iar un an mai târziu este avariat de un cutremur puternic, după cum scrie culturaladuba.ro.
După aceasta, domnitorul Constantin Ipsilanti (1802-1806) va opta, ca reşedinţă, pentru casele domneşti de la Mănăstirea Văcăreşti, în palat rămânând doar Divanul, altfel spus, guvernul acelor vremuri.
Războiul ruso-turc din 1806-1812 i-a conferit palatului, din nou,destinaţia de spital.
Sfârşitul acestei reşedinţe blestemate este legat de incendiul devastator din noaptea de 21/22 decembrie 1812, ce a distrus până în temelii palatul construit de Alexandru Ipsilanti.
Citește și: Cine a fost Pazvante Chioru, „botezat” astfel de haiducul Iancu Jianu. A ucis mâna ce l-a hrănit
De la acest final incendiar i s-a și tras numele de „Curtea Arsă”. Dispărută aproape total chiar și din memoria bucureștenilor, Curtea Arsă a avut un destin pe măsura vremurilor tulburi.
După un sfert de secol în care s-au preumblat prin case particulare, domnitorii țării își vor găsi din nou un loc pentru Curtea Domnească.
Dealul Spirii, nivelat pentru ridicarea Casei Poporului
Avea să fie aleasă Casa Golescu de pe Calea Victoriei, „bunica” Palatului Regal de mai târziu, ce a fost transformată în Palat Domnesc în 1837.
Pe locurile Curții Arse s-a construit, în 1839, cazarma Alexandria. Prin ea se intra în complexul Arsenalului Armatei, ale cărui clădiri au fost ridicate între 1861 şi 1865.
Capela "Sf. Ecaterina", după numele doamnei lui Alexandru Ipsilanti, este transformată în pulberărie. Se trasează străzi și se clădesc case din ce avea să fie cartierul Uranus.
Ruinele Curții Arse - resturi de ziduri de incintă - au rezistat parțial până spre finalul secolului XX, când Dealul Spirii, cu tot cu cartierul Uranus și zona în care fusese cândva reședința domnească, a fost nivelat pentru a se ridica Casa Poporului.
Cel mai mult au rezistat galeriile subterane lungi și bine făcute ale palatului și pivnițele boltite.
Citește și: Cine a fost domnitorul care i-a plătit pe turci pentru a fi mazilit? A ajuns să tragă la galere
În unele dintre acestea, cele dinspre strada Puţul cu Apă Rece, fabrica de vinuri spumoase Mott - ulterior Zarea, în vremea comunismului - îşi depozita marfa.
Dar, după 1984 și acestea au dispărut sub tăvălugul buldozerelor ui Ceaușescu, lăsând în urmă doar legendele despre o Curte Domnească blestemată.
