Prima mențiune a Bucureștiului ca reședință domnească, acum 451 de ani. Actul uitat emis de Radu cel Frumos

Bucureștiul a sărbătorit 567 de ani de la prima atestare documentară, cea făcută într-un hrisov de la 20 septembrie 1459 emis de Vlad Țepeș din „cetatea București”.

Dar mult mai puțin cunoscut este un alt act emis șase ani mai târziu de fratele și rivalul lui Țepeș, Radu el Frumos, în care Bucureștiul e menționat întâia oară cu statutul de „cetate de scaun”, adică de reședință domnească.

Bucureștiul, reședință domnească în 1465

Despre actul emis de Vlad Țepeș se vorbește mult în fiecare an. Și pe bună dreptate, dat fiind că este primul document cunoscut care atestă existența localității București.

La 20 septembrie 1459 („6968 de la Facerea lumii”, cum era trecut în actele medievale), cel care se intitula „din mila lui Dumnezeu, Io Vlad voievod și domn și fiul marelui Vlad voievod, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei, Amlașului și Făgărașului herțeg”, acorda lui „Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag și altora”, stăpânirea mai multor proprietăți.

Hrisovul, emis în cea de-a doua domnie munteană a lui Vlad Țepeș (1456-1462), a fost redactat în limba slavonă, pe pergament, în „cetatea București”, fiind de altfel prima mențiune documentară a orașului București.

Citește și: Cine a fost domnitorul român care s-a iubit cu sultanul Imperiului Otoman. Era frate cu Vlad Țepeș

Dar, la acea dată, încă din 1396, capitala Țării Românești era Târgoviște, Bucureștiul neavând statut de reședință a voievodului.

Acest lucru s-a schimbat șase ani mai târziu, în timpul primei domnii - și cea mai lungă, 1462-1473 - a fratelui lui Țepeș, Radu cel Frumos.

E vorba de hrisovul emis la 14 octombrie 1465 (6974) în „cetatea de scaun, Bucureștii”, al cărui original se păstrează la Arhivele Naționale ale României, potrivit Muzeului Municipiului București.

Citește și: Cine a fost marea iubire a lui Vlad Țepeș? A vrut să incendieze Brașovul pentru ea

Prin el, domnul țării scutea de orice vamă „la toate târgurile și la toate vadurile, de la Severin până la Brăila” două căruțe aparținând Mănăstirii Cozia, cu hramul Sfânta Troiță (Sfânta Treime), indiferent de ce vor transporta, ca de pildă sare de la ocne, butoaie de vin sau pește, pentru a fi spre hrana călugărilor și „spre veșnică pomenire” a părinților voievodului și a sa.

Radu ce Frumos a fost socrul lui Ștefan cel Mare

Practic, acesta este cel dintâi înscris domnesc care atestă pentru prima dată existența reședinței domnești în orașul București.

Odată cu ridicarea cetății București de către Vlad Țepeș și stabilirea suitei domnești a lui Radu cel Frumos în reședința de pe malurile Dâmboviței, Bucureștiul devine treptat cea de-a doua Capitală a Țării Românești, alături de Târgoviște.

Era preferat ca cetate de scaun în special de domnitorii care nu se temeau de o acțiune militară a Imperiului otoman sau care, dimpotrivă, se bazau pe sprijinul Porții pentru a se menține pe tronul țării.

Bucureștiul a fost a patra capitală din istoria Țării Românești, după Câmpulung, Curtea de Argeș și Târgoviște, menționat cu acest rol din 1396. 

A avut acest statut în paralel cu ultima menționată până în anul 1659, când Bucureștiul a devenit definitiv capitala Țării Românești, în timpul scurtei domnii a lui Gheorghe Ghica, fondatorul familiei cu acest nume.

Citește și: Cum își trăgea Vlad Țepeș dușmanii în țeapă, de fapt? De ce a ales această metodă crudă?

Cât despre Radu cel Frumos, el a mai domnit în trei rânduri, dar foarte puțin de fiecare dată între 1473-1475, după care dispare de pe scena istoriei, anul exact și împrejurările morții sale rămânând necunoscute.

Dar, dincolo de faptul că a făcut din București reședința sa domnească, Radu a fost și socrul lui Ștefan cel Mare după ce fiica lui, Maria Voichița, a devenit a treia soție a marelui voievod al Moldovei, fiul celor doi, Bogdan al III-lea, supranumit „cel Orb”, urmându-i pe tron părintelui său, domnind între 1504-1517.