George Simion a ieșit astăzi de la Cotroceni și a găsit vinovatul pentru criza politică: Nicușor Dan.
Sabin Gherman
Există o diferență între a respecta drapelul și a fi obligat să-l iubești, între patriotism și proba obedienței.
A ieșit delegația PSD de la consultările cu președintele Nicușor Dan. Șeful Grindeanu e aproape furios pe națiunea politică: gata cu combinațiile, „orice zi pierdută, pentru România aduce un minus”, „e nevoie de o soluție”, „cu AUR, nu, ca să fiu clar!”, „PSD își asumă etc”.
Există momente în viața unei democrații când matematica parlamentară intră în conflict cu morala publică. Când numărul de voturi necesare pentru instalarea unui guvern ajunge să fie mai important decât semnalul pe care îl transmite țara despre sine.
„Încă ne rugăm pentru conducătorii țării noastre” – așa se spunea până deunăzi în încheierea slujbelor ortodoxe la noi; inclusiv pentru Nicolae Ceaușescu, pomenit cu nume și prenume, se rugau preoții.
Pe repede ’nainte: adică despre ăia băgați în funcții la stat pentru că-s foarte loiali; ei pot să fie foarte proști, pot să fie niște scursuri, niște oameni cu care n-ai vrea să dai mâna niciodată – dar dacă sunt loiali, partidul le dă.
Știi care-i paradoxul acum? Că, pe când avem banii ăștia europeni mulți, pe când - în sfârșit - pare că am învățat și cum să-i cheltuim pe proiecte, partidele și-au pierdut orice urmă de credibilitate.
În afară de spălat pe mâini, zilnic de câteva zeci de ori, în afară de preșul îmbibat în clor, mască, mănuși, știrile de la ora 13 (”câți sunt azi?”) – ce să scrii? E ciudat: n-am muncit în toată copilăria mea (”lasă-l în pace că-i operat!”) cât am muncit acuma, în curte.
