Ori punem mâna pe carte, ori stăm acasă toată istoria

DE Sabin Gherman | 11.11.2019 - 15:30

Ia să schimbăm un pic subiecții: de la copiii noștri ce ne dorim? Am vrea să semene cu cine din politică? Am vrea să fie respectați sau să înfunde pușcăriile? Să fie pe puterile lor sau să care geanta vreunui grangur?

SHARE

Să te dea de pereți niște ăștia ani la rând, să fii pe cale să-ți pierzi libertățile, gazat să fii în Piața Victoriei și tu să stai acasă în ziua votului, ei bine, asta arată și altceva decât o simplă statistică: o fi un defect în ADN-ul acestui popor „ospitalier”, „cel mai viteaz și mai drept dintre traci”, „născut poet” și bla-bla-bla?

Mai puțin de jumătate dintre români consideră că libertățile sunt inutile? Că 10 augustul de anul trecut a fost un fel de “gura bate curu’”, în acea logică strâmbă a supunerii?

Ne mai mirăm că sunt unii, mulți, care încă tânjesc după Ceaușescu, ăla de „dădea case și servici la oameni”?

Aici nu mai e vorba despre PSD și despre Dăncilă, ci despre aspirațiile noastre: vrem să reușim prin munca noastră sau să ne dea statul? Ne dorim conducători educați, cu carieră proprie, sau analfabeți care se câcâie și când citesc de pe-o foaie?

Ia să schimbăm un pic subiecții: de la copiii noștri ce ne dorim? Am vrea să semene cu cine din politică? Am vrea să fie respectați sau să înfunde pușcăriile? Să fie pe puterile lor sau să care geanta vreunui grangur?

Alegerile pentru Cotroceni ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu rezultatele, nu analizele de după ale partidelor, ci pur și simplu o privire în oglindă.

Oare de ce diaspora, trăitoare în sisteme democratice la care noi nici nu visăm, nu votează niciodată cu urmașii PCR?

De unde atâta energie să parcurgi sute de kilometri, în singura ta zi liberă, pentru o ștampilă pe o foaie? Și de ce la noi toate acestea nu contează?

Îmi spunea un domn: aici, în Occident, nu prea ai vecini de la care să iei împrumut o ceapă sau o cană de zahăr, nu vine niciun partid cu ulei și cu zahăr, musai să reușești prin munca ta.

Pare mai greu decât în România, dar copilul chiar face școală, nu concurs de extemporale, în spitale nu-mi cere nimeni plicul și traiul e mai liniștit. Sâmbetele nu sunt ca la români, cu mici și bere; de cele mai multe ori munca merge înainte; duminica e momentul prânzului în familie și al plimbărilor. Asta e odihna, nu tolăneala în fața televizorului.

Zice Funeriu, cel mai singur și mai suduit ministru al Educației – de ce suduit?; păi cum, dom’le, să pui video la Bac? și copilu’ ce face? ducă-se înapoi în Occidentu’ lui, că-mi distruge odrasla, pupe-l mama de ‘oțoman! – zice deci: „Dacă în loc să vă uitați la mine ca la un ciudat arogant când modernizam educația copiilor voștri, și la Boc ca la un sclav al lui Băsescu (ceea ce nu a fost niciodată), și ați fi susținut singura modernizare substanțială făcută în România ultimilor 30 de ani, azi Veorica ar fi avut 15%.

Dar noh, ce să vă fac dacă aveți discernământ zero și vă uitați la producătorii de rumeguș mesianico-motivațional ca papuașii la avioane. Așa că ar trebui să vă fie rușine că îi înjurați pe niște amărâți care pupă mâna Veoricăi pentru că le-a dat o pensie mai mare. Din banii voștri”

Cum stăm? Mi-e rușine de fiul meu, care mă întreabă de ce el, la 16 ani, nu are drept de vot – că drept de muncă are; a lucrat, cu contract de muncă și tot ce mai e nevoie, vara asta, ca să vadă cum e viața reală.

Adică poate munci, răspunde în fața legii dacă Doamne ferește e cazul, sistemul îl privește ca pe un matur pe de-a-ntregul, dar nu-i dă dreptul să hotărască ce și cum să fie-n țara lui. La fel, fiică-mea: tata, am ajuns în clasa a șaptea și de ce niciodată n-am avut manuale pe bancă?

La fel, fiii fostei mele vecine: sunt cinci, ingineri toți, răsfirați pe trei continente. Copiii mei ar pleca, la ce să stea aici? Copiii vecinei mele s-ar întoarce, dar la ce? Au copii, la rândul lor, sunt îndrăgostiți de țara asta, dar țării ăsteia nu-i pasă.

Și de ce? Pentru că, ne place sau nu să recunoaștem, niciodată poporul ăsta n-a pus mâna pe carte. A tot jubilat ba pe tema norocului istoric, ba pe cea a construirii de catedrale-n Occident pe când noi țineam piept nu știu cui – și, de aici, o nepricepere totală în a-și evalua liderii.

Știu, spui toate astea, verde-n față, și ești suduit zdravăn, trădătorule, vândutule, ne-daco-getule. Adică noi, specialiști ai tuturor sărbătorilor naționale, doctori în incontinențe identitare, mâncătorii de străini, adică noi? – păi, pe noi Zamolxe ne-a-nvățat totul, n-avem nevoie de cărți. Noi suntem poporul vesel & gureș, veri primari cu Dumnezeu și grădină de zarzavat a Maicii Domnului! Noooi?

Suntem o tristețe a secolul 21 – și baiu’ nu-i că suntem mai săraci sau că avem garduri vechi; dar: să pornești în noua istorie murind în direct la tv, să faci o lume-ntreagă să-ți țină pumnii și plâns înnecat al lumii să fii, să visezi aproape plutind despre libertate și să ajungi acum complice comod al unor pungași, ei bine, distanța asta ne va scoate din istorie.

E prea mult, pur și simplu, e o sufocare, o zbatere, o ciudă – e răzbunarea visului vândut la talcioc, pe o pungă de zahăr și-o glajă de oloi.

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.