A intrat dihonia și la ei? Să fie și ei atinși de blestemul derizoriului din politica rumână, blestemul ăla cu ”iaurt, cu gugoșele, te făcuși vornic, mișele!”?
Devine ciudat: un partid își îngroapă liderii cei mai de succes. A început cu Vlad Teohari, votat de cei din diaspora ca să-i reprezinte în continuare, dar care nu primește ”avizul” (sic!) de integritate. Cine e Teohari? La 22 de ani, inventa o aplicație care salva viața bolnavilor de epilepsie; România l-a refuzat, Microsoft l-a adoptat și apoi a devenit manager de proiect în domeniul aerospațial în Franța. A revenit în țară pentru USR și USR zice acum că nu-i destul de integru. A urmat Florina Presadă, vor urma probabil și alții.
USR nu are mulți oameni de ieșit în față; da, mulți și-au făcut treaba în Parlament, dar poți număra pe degete pe cei care au provocat dezbateri naționale – și e vorba de teme importante, nu de talk-show-uri tv. E la fel de adevărat că, de când cu foșnetul dihoniei interne, mulți sunt pe baricade diferite sau pur și simplu la mâna conferințelor judetene. Îl ai pe Năsui, finanțistul care s-a bătut cu abuzurile ANAF și cu pensile speciale – hai să zicem că, fiind deputat de București, a fost aproape de filială,a putut să-și securizeze influența și câștigă suportul. Îl ai pe Emanuel Ungureanu, cel care a dinamitat piața neagră a transplanturilor, cel care a mers din spital în spital să vedem și noi și ăi de sus cum e de fapt sistemul sanitar. No, cu Ungureanu ce faci? – că el e din Cluj și parlamentu-i la București și weekendurile si le petrecea prin spitalele din țară, nu la băut cafele și rezolvat bisericuțe în filială. A prezentat și raportul de activitate, vreo 350 de pagini; l-a prezentat si online, a avut vreo zece mii de vizualizări, 76 de like-uri si cinci share-uri – să nu crezi că s-au înghesuit membrii de partid să arate lumii că au un parlamentar care își face datoria…
De ce am dat aste două cazuri? Pentru că e vorba de Bucuresti și ”provincie”. Pentru că și în USR-PLUS au început să fie bisericuțele mai importante decât oamenii. Când au pornit la drum, useriștii ne-au asigurat că meritocrația va fi valoarea cea mare a lor – se mai vede?
Și trebuie spus, chiar dacă e discutată doar pe la colțuri: fuziunea cu PLUS n-a adus mare lucru. Poate că Cioloș are electoratul lui (și îl are), dar în teritoriu cele mai multe dihonii de la PLUS au pornit. Până la fuziune, USR era/părea un partid stabil: acolo au intrat oameni din entuziasm, unii au renunțat la joburi în Occident mult mai bănoase decât indemnizația aia de parlamentar (vezi Teohari) – entuziasmul i-a purtat și la strâns semnături împotriva penalilor și în campania pentru europarlamentare.
Și de la europarlamentarele astea parcă s-a rupt ceva. S-au văzut brusc potențialul partidului, osul de ros, oportunitatea de a fi acolo, în față, pe bani. Și a început freamătul: să ne unim, să fuzionăm. Lângă cei cu entuziasm au venit mulți cu calculele făcute între două beri, la separeu. Au început conflictele mocnite în filiale, s-a pus batista pe țambal de dragul”unității”. Legătura cu liderii de la București o tinea doar președintele de filială de cele mai multe ori; între timp, se făceau bisericuțele și la USR și la PLUS. S-au unit, au luat la locale câteva orașe-simbol și cam atât (scorul, zic eu, de data nu e foarte relevant și probabil la parlamentare vor lua mai mult decât acum).
Și în timp ce la București Barna și Cioloș se afișează împreună, în filiale e măcel. USR a mers pe alese când a primit membri; nu sunt mii de membri într-o filială, ca la marile partid. La PLUS, e un fel de bază de date, s-a înscris cam cine-a vrut, la început oameni cu carieră, îngropați apoi sau plecați; acum PLUSul se laudă că are o mie-două de membri prin filiale și cere locuri pe listă. Cei de la USR spun că au oameni cu relevanță națională, care chiar au reformat ceva în sistem și musai să meargă mai departe în parlament, cei de la PLUS zic că nu contează: ei sunt mai mulți, deci ei decid. Din dilema asta cine să mai iasă?
Soluția ar fi simplă: fă un consiliu national în care să se regăsească mereu zece parlamentari, dintre cei care chiar au schimbat concret ceva - și acesți zece parlamrentari, indiferent de unde sunt, au garantate continuarea proiectelor, locul pe listă. De ce să faci asta? Pentru că altfel, partidul va fi mereu la mâna bisericuțelor din filiale, si bisericuțele funcționează pe altceva decât pe solidarități morale. Un parlamentar care chiar își face treaba nu va avea vreme niciodată să se facă plăcut bisericuțelor și să negocieze tot felul cu ele – și chiar parlamentarul în cauză devine cea mai sigură victimă, indiferent cât de eficient a fost în madatul lui. Și de ce să mai faci asta? Nu ziceai tu, USR,la începuturi, despre meritocrație și competiții oneste?
E greu de făcut acum, în ultimul ceas? Nu știu, dar se vede că-i obligatoriu. Filialele ard una câte una, unii află prin sms că sunt excluși doar că ”cineva a zis că ei au zis” (da, fapt real); fiecare, si USR, și PLUS, au cuțitele sub masa de ședință. Și responsabilitatea USR nu e doar vizavi de membri, ca să-i mulțumească cu scorul electoral; USR e responsabil de tot ce-am crezut noi că înseamnă un nou partid, cu oameni educați și capabili să schimbe cât se poate din sistem.
Și avem ce? Niște tălpi și niște cuie? Ar fi bine să știe marii conducatori – le poate confirma Ponta - cât de scurtă-i calea de la cuie pân’ la puie.
