Câtă carne aveau voie să mănânce românii în anii 1980? Programul de alimentație științifică, lansat în 1982

În anii 1980, bancurile erau una dintre puține descărcări ale românilor față de cureaua tot mai strânsă, inclusiv la alimente, a regimului Ceaușescu.

„Un om al muncii intră într-o măcelărie și întreabă: „Ce carne aveți?”, „Ce se vede”, răspunde vânzătorul. „Atunci, dați-mi 1 kilogram de cârlige”, cere omul”.

Era un adevăr trist, dar trăit de milioane de români, chiar dacă acum unii par a fi uitat ce s-a întâmplat atunci.

Consumul de carne, stabilit prin „Programul de alimentație științifică”

În 1965, anul în care Ceaușescu a fost „înscăunat”, cu un salariu mediu net de 1.028 lei se puteau cumpăra circa 50 kg carne de vită (20,50 lei/kg) și 46,7 kg carne de porc (22 lei/kg, pe atunci, exact cât parizerul.)

În decembrie 89, cu un salariu mediu net de 3.063 lei, potrivit cnpp.ro, se puteau cumpăra 92,8 kg carne de porc, carcasă.

Pe hârtie, o cantitate dublă, după 24 de „realizări mărețe” ale socialismului ceaușist. În realitate, o minciună mare cât secolul, pentru că, în anii 80, nu doar carnea, ci absolut toată alimentația românilor a fost raționalizată, cântărită, măsurată, totul pentru a face economii pentru plata datoriei externe.

Citește și: Câți angajați avea Securitatea lui Ceaușescu? Cifrele aparatului care controla România

A fost vremea tăierii animalelor „la negru”, inclusiv a celor din propria bătătură, a alergatului după pile și cunoștințe la magazinele alimentare, după trocuri - „îmi dai asta, îți dau ailaltă” - a cartelelor de alimente, a cozilor uriașe atunci când autoritățile se îndurau să aducă marfă în vreo alimentară și a rudelor de la țară care mai creșteau câte ceva prin ograda cu animale și păsări sau grădina de legume.

Pentru a descuraja stocurile făcute de populație, în octombrie 1981 a fost emis un decret care stipula pedepse cu închisoarea de la şase luni la cinci ani pentru „cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună” a unor produse precum făina, zahărul, uleiul, mălaiul şi orezul.

Totul a culminat în 29 iunie 1982, când a fost aprobat, de către Marea Adunare Națională, ”Programul de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, realizat de prof.dr. Iulian Mincu, fost ministru al Sănătății după Revoluție, în perioada guvernului Nicolae Văcăroiu, între 1992-1996.

Programul stabilea până și greutatea optimă, în funcție de înălțime, a „oamenilor muncii”

Programul a apărut la iniţiativa lui Nicolae Ceauşescu ca urmare a dorinţei sale de raţionalizare pentru plata datoriei externe. 

De fapt, era un program de înfometare a populaţiei. Potrivit programului,  se stabilea că românii au nevoie zilnic de doar 2.700 - 2.800 de calorii, în condițiile în care statisticile oficiale ale timpului arătau că românii consumau circa 3.300 calorii.

Deci, mâncau prea mult și nesănătos, astfel că aveau nevoie de o alimentație diminuată și mai sănătoasă,

Citește și: Cum făceau românii „salam de Sibiu” din salam de vară pe vremea lui Ceaușescu

Pentru asta aveau voie, anual, la următoarele cantități:

• cel mult 60-70 de kilograme de carne și produse din carne;
• 8-10 kilograme de pește și produse din pește;
• 210-230 litri de lapte sau produse din lapte;
• 260-280 de ouă;
• 16 kilograme de grăsimi, ulei, margarină;
• 170-180 de kilograme de legume;
• 70-90 de kilograme de cartofi;
• 304 kilograme de legume boabe;
• 65-95 kilograme de produse din fructe;
• 22-26 de kilograme de zahăr.

Culmea aberației a fost atinsă prin stabilirea unor greutăți optime, raportate la înălțime, în care ar fi trebuit să se încadreze fiecare „om al muncii” din societatea socialistă multilateral dezvoltată.

„În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul dintre înălţime şi greutate.

Astfel, pentru un bărbat de 1,65 m înălţime, cu vârsta între 30 - 39 de ani, greutatea optimă era de 67,5 kg; pentru unul de 1,80 m, cu vârsta între 40 –-49 de ani, greutatea trebuia să fie de 80,5 kg.

La femei, standardele erau cam de tipul: înălţime 1,57 m / vârsta 30 - 39 ani / greutate 56,6 kg; înălţime 1,68 m / vârsta 40 - 49 ani / greutate 66,9 kg“, se arăta în același Program, citat de comunismulinromania.ro.

Pentru a găsi soluţii ieftine ca dea de mâncare populaţiei, Ceauşescu propusese în şedinţa CPEx din martie 1982 introducerea unor înlocuitori pentru realizarea de mezeluri.

Aşa s-a născut faimosul salam cu soia, care a devenit o etichetă, un brand al regimului comunist ceaușist.

Citește și: Cine a fost românca vândută de Ceaușescu unui dictator african? Prețul: 10% din diamantele țării

Apoi, Ceauşescu a avut altă idee: amenajarea de ferme de iepuri pentru consumul intern, dar mai ales pentru export.

Nu s-a oprit aici şi a constatat că ciupercile pot să înlocuiască cu succes carnea. Astfel, ocoalele silvice aveau cotă şi pădurarii alergau prin păduri după ciuperci.  

„Nicio masă fără peşte“ a fost o altă idee avansată de Ceauşescu. Fiecare judeţ trebuia să predea în jur de 500 de kilograme de peşte, iar asociaţiile pescarilor au fost obligate să predea o parte din ce capturau.

Printr-un alt decret, în 1984, s-a adoptat un nou standard alimentar și mai redus. 

Românii aveau, anual, dreptul, la 39 de kilograme de carne, 78 de litri de lapte și 166 de kilograme de legume. Uleiul și zahărul se dădeau o dată pe lună, rația fiind de un kilogram.

În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, cine nu avea cunoștințe printre măcelari sau nu-și risca chiar libertatea tăind un porc în bătătură, putea să-și ia adio de la carne.

Citește și: Cine au fost cei 6 români care au deturnat un avion în regimul Ceaușescu? Au vrut să fugă în Vest

În caz că te „descurcai” și găseai pe sub mână, kilogramul de antricot era 70 de lei, iar mușchiulețul, 100-120 de lei, la care se adăuga și șpaga aferentă, se arată pe mizeriaistoriei.wordpress.com.

iar dacă cei mai tineri și copiii nu simțeau grija pentru aprovizionarea familiei, având, firește, alte preocupări la acea vârstă, pentru adulți, acei ani au fost o alergătură continuă pentru procurarea mâncării și un șir nesfârșit de griji și planuri, dată fiind responsabilitatea ce-o purtau ca părinți.