Ce n-au înțeles găștile din PSD?
Există momente în viața unei democrații când matematica parlamentară intră în conflict cu morala publică. Când numărul de voturi necesare pentru instalarea unui guvern ajunge să fie mai important decât semnalul pe care îl transmite țara despre sine.
Iar dacă un executiv este învestit și cu voturile unor parlamentari care și-au construit identitatea politică pe xenofobie, antisemitism, ură etnică ori teorii conspiraționiste, problema nu mai este una de aritmetică parlamentară - devine una de caracter național.
Citește și: Guvernul Adrian Veștea a picat la vot în Parlament. I-au lipsit 26 voturi. Nicușor Dan face o nouă propunere
Sigur, într-o democrație fiecare vot de parlamentar are aceeași valoare juridică. Constituția nu vorbește de voturi „bune” și „rele”. Dar politica nu înseamnă doar legalitate, înseamnă și legitimitate morală. Iar aici începe discuția pe care prea mulți dintre sforarii de succes ai României se grăbesc să o evite. Așa cum evită să dea publicului informații despre interdicția liderului AUR de a intra în Moldova și Ucraina - toți se fac că au uitat.
Da, e nevoie de un guvern ca de aer - Nazare are negocieri cu adevărat importante - dar alți miniștri nu ați găsit? Alt premier desemnat? Murături care își duc cariera politică doar cu voturile extremiștilor? Ce transmite România partenerilor săi euro-atlantici atunci când instalarea unui guvern se face cu voturile celor care cultivă resentimentul etnic, relativizează Holocaustul și transformă străinii, minoritățile sau refugiații în țapi ispășitori pentru toate frustrările societății? Transmite că extremismul nu mai este o anomalie de izolat, ci o resursă politică acceptabilă.
Citește și: Guvernul Adrian Veștea a picat la vot în Parlament. I-au lipsit 26 voturi. Nicușor Dan face o nouă propunere
Aceasta este adevărata problemă, nu faptul că extremiștii votează; au dreptul să voteze. Problema apare atunci când partidele democratice se prefac că nu observă cine le oferă majoritatea necesară și tratează sprijinul extremist ca pe un simplu detaliu aritmetic. În acel moment, linia de demarcație - aia roșie, domnule președinte - dintre democrație și extremism începe să se estompeze.
Istoria Europei este plină de exemple în care extremismul nu a intrat pe ușa din față, ci a fost invitat înăuntru de politicieni convinși că îl pot folosi fără consecințe. Aproape niciodată nu a funcționat. Radicalii nu cer niciodată doar recunoștință pentru voturile lor. Cer legitimitate.
Cer normalizare.
Cer să fie tratați ca o voce politică obișnuită.
Iar atunci când partidele democratice acceptă acest schimb, pierd treptat autoritatea de a mai condamna discursul urii.
Mai există și o dimensiune externă. România este membră a Uniunii Europene și a NATO. Am construit timp de decenii o imagine de stat care, cu toate defectele sale, împărtășește valorile pluralismului, ale toleranței și ale protecției minorităților. Într-o perioadă în care extremismul câștigă teren în multe state europene, orice semn de complicitate sau dependență față de forțele radicale este observat și interpretat.
Nu în ultimul rând, există mesajul transmis propriilor cetățeni. Minorităților etnice, comunității evreiești, celor care au fost ținta discursului urii. Ce înțeleg acești oameni când văd că voturile celor care îi demonizează devin decisive și confortabile pentru funcționarea puterii? Înțeleg că principiile sunt negociabile. Că indignarea oficială față de extremism durează până în momentul în care este nevoie de câteva voturi în plus.
Democrația nu moare doar atunci când extremiștii ajung la putere. Ea se erodează și atunci când partidele democratice încep să considere extremismul un partener circumstanțial acceptabil. Astăzi este un vot de învestitură. Mâine poate fi o lege. Poimâine poate fi o concesie simbolică. Iar peste câțiva ani nimeni nu-și va mai aminti unde a fost depășită prima linie roșie.
Un guvern are nevoie de majoritate pentru a conduce. Dar o țară are nevoie de principii pentru a rămâne democratică. Iar atunci când cele două intră în conflict, liderii adevărați aleg principiile, nu comoditatea.
De ce? Pentru că există victorii politice care, prin prețul plătit, se transformă în înfrângeri morale. Iar legitimarea votului extremist este una dintre ele.
Niciun guvern nu merită un asemenea preț. Țara, cu atât mai puțin.
