Prima generație Dacia Duster a fost lansată în urmă cu aproape 14 ani, în martie 2010, la Salonul Auto de la Geneva, și, în scurt timp, a revoluționat piața SUV-urilor din Europa, și nu numai, cu un raport spațiu/preț/performanțe 4x4 imbatabil.
În România, în 2010, cel mai ieftin Duster I costa 10.500 €, cu TVA (4x2). Iar cel mai ieftin Duster I 4x4 pornea de la 12.300 €, cu TVA.
Apoi, în 2013, Dacia Duster I a suferit un facelift, prețul de bază urcând la 10.900 €, cu TVA (4x2). Cel mai scump Duster I ajungea circa 17.000 €.
Citește și: VIDEO Revoluție, la Dacia! A 3-a generație Dacia Duster spune „Adio, diesel!”, 5 moduri de condus
Iar în 2017, în urma unui facelift amplu, operat după Duster I a fost vândut în peste două milioane de exemplare în mai mult de o sută de ţări (sub siglele Dacia și Renault, în funcție de piață), a apărut cea de-a doua generație Dacia Duster, cu preţuri cuprinse între 12.350 € şi 18.750 €, TVA inclusă. Prezentarea a avut loc la Salonul Auto de la Frankfurt 2017.
În 2021, Duster II a suferit un prim facelift, iar prețul de bază a urcat la 14.100 €, TVA inclusă, pentru varianta echipată cu motorul pe benzină de 1.0 litri și 90 de cai putere. Cea mai accesibilă variantă benzină+GPL pornea de la 15.750 €, TVA inclusă, în timp ce prețurile motorizărilor diesel începeau de la 17.000 €, TVA inclusă. Pentru Duster II facelift cu transmisie automată calculele începeau de la 19.200 €, TVA inclusă, (motor de 1.33 litri, 150 CP).
Noul Duster, cea mai scumpă Dacia, dar și cel mai ieftin SUV hybrid. +80%, în 14 ani!
A 3-a generație a SUV-ului Dacia Duster, care spune „Adio, diesel!”, a fost prezentată în premieră mondială pe 29 noiembrie 2023, iar pe 4 ianuarie 2024 constructorul a anunțat prețurile Duster III pentru România.
Dacă în 2010 cel mai ieftin Duster I costa 10.500 €, TVA inclusă, în 2024 cel mai ieftin Duster III are un preț de 18.800 €, TVA inclusă. +80%, în 14 ani!
Citește și: VIDEO 55 de ani de istorie Dacia: De la Berlina 1100 cu 43 CP, la „curentatele” Spring și Jogger
De asemenea, cu un preț de bază pentru cea mai dotată versiune hybrid de 26.650 €, TVA inclusă, Duster III Extreme Hybrid 140 devine cel mai scump model din portofoliul Dacia. Jogger Extreme Hybrid 140 costă circa 24.000 €, TVA inclusă.
Prețuri Dacia Duster III, în funcție de nivelul de echipare și motorizare (TVA inclusă)
- Essential ECO-G 100: 18.800 €
- Expression ECO-G 100: 20.000 €
- Expression TCe 130 4x2: 21.600 €
- Expression TCe 130 4x4: 23.800 €
- Expression Hybrid 140: 25.150 €
- Journey ECO-G 100: 21.500 €
- Journey TCe 130 4x2: 23.100 €
- Journey TCe 130 4x4: 25.300 €
- Journey Hybrid 140: 26.650 €
- Extreme ECO-G 100: 21.500 €
- Extreme TCe 130 4x2: 23.100 €
- Extreme TCe 130 4x4: 25.300 €
- Extreme Hybrid 140: 26.650 €
Motorizări și transmisii disponibile pe Dacia Duster III
Noul Duster este primul vehicul echipat cu motorul pe benzină TCe 130, oferind clienților un prim nivel de electrificare, cu sistem mild hybrid de 48V. Motorizarea este disponibilă cu cutia de viteze manuală cu 6 trepte pentru versiunile 4X2 și 4X4 și combină un motor pe benzină de nouă generație, cu 3 cilindri, de 1,2 litri, turbo, cu un sistem mild hybrid de 48V. Astfel, motorizarea TCe 130 permite diminuarea consumului mediu și a emisiilor de CO2 cu aproximativ 10%.
Adoptată de Dacia la începutul anului 2023 pe modelul Jogger, motorizarea HYBRID 140 este de acum disponibilă și pe noul Duster, cu o cutie de viteze automată cuplată la o cutie de viteze fără ambreiaj. Noul Duster HYBRID 140 poate fi condus în modul electric până la 80% din timpul de rulare în oraș, reducând consumul de combustibil cu până la 40% în ciclu urban, comparativ cu un motor termic echivalent în ciclu urban, bazat pe obiceiurile de conducere similare.
Citește și: Moment istoric! „Meciul” anului 2023 în Europa se dă între Tesla Model Y și Dacia Sandero
Dacia este singurul producător care propune, sub emblema ECO-G, motorizări cu carburație mixtă benzină și GPL pe ansamblul gamei sale de modele. Noul Duster beneficiază de această tehnologie dovedită, instalată din fabrică. În mod GPL, noul Duster ECO-G 100 emite în medie cu 10% mai puțin CO2 decât o motorizare pe benzină echivalentă.
Noua gamă Duster este construită pe trei nivele de echipare: Essential, Expression și un nivel superior, cu două variante distincte, dar complementare, disponibile la același preț.
Cu un design unic ce evidențiază accente Copper Brown, Duster Extreme este ideal pentru pasionații de activități în aer liber în căutare de un vehicul robust și practic (tapițerie din TEP micro-cloud lavabil, bare de pavilion modulare și multe altele). Duster Journey este potrivit pentru clienții care preferă eleganța discretă, confortul și tehnologia ingenioasă (frână de mână automată, sistemul multimedia Nav Live etc.).
Paleta de culori a fost extinsă odată cu apariția nuanței Sandstone Beige (finisaj metalic). Alte șase culori sunt, de asemenea, disponibile: Lichen Kaki, Cedar Green, Terracotta Brown, Schiste Grey, Pearl Black sau Artic White.
Dacia Duster III, cel mai accesibil SUV compact full-hybrid
Cu un preț de pornire de 25.150 €, TVA inclusă, pentru versiunea full-hybrid, Dacia Duster III devine cel mai accesibil SUV compact full-hybrid de pe piață (fără a ține cont de clasă, putere, performanțe, etc.).
Câteva modele concurente:
- Renault Arkana E-Tech full hybrid 145, de la 27.850 €, TVA inclusă
- Ford Kuga full-hybrid, de la 31.100 €, TVA inclusă
- Toyota CH-R 1.8 Hybrid, de la 33.688 €, TVA inclusă
- Renault Austral, E-Tech full hybrid 200, de la 36.400 €, TVA inclusă
- Toyota Rav4 Hybrid, de la 41.639 €, TVA inclusă