Domnitorul care a împiedicat Ungaria să cucerească Țara Românească. Regele maghiar a scăpat deghizat în oștean

Primul domnitor din Țara Românească a împiedicat Ungaria să cucerească noul stat întemeiat la începutul secolului 14.

Una dintre cele mai importante bătălii din istoria Munteniei a consfințit independența proaspătului principat.

Este vorba de ceea ce în istoria României a rămas drept „Bătălia de la Posada”, cea în care oștile muntene ale lui Basarab I au înfrânt și pus pe fugă armata Ungariei și pe regele ei.

Domnitorul Basarab I a întemeiat Țara Românească

Înființarea și consolidarea Țării Românești a fost un proces dificil, în contextul politic din zonă, în Europa secolului 14.

În privința numelui „descălecătorului”, cel care a pus bazele noului stat de la nord de Dunăre, controversele n-au încetat nici astăzi.

De-a lungul timpului, unii istorici au susținut ideea existenței unui personaj pe care alții îl consideră doar legendar, Negru Vodă, identificându-l în persoana lui Radu Negru Vodă, cneaz al Țării Făgărașului.

Acesta ar fi fost surghiunit pe aceste pământuri, alături de supușii săi, de regele maghiar Andrei al III-lea, ultimul din dinastia arpadiană, prin anul 1291.

Citește și: Câte războaie a purtat Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei? „Am fost învingător în 34”

Negru Vodă ar fi condus noul principat până prin anul 1310 sau 1315, fiind urmat de fiul său, Basarab I.

De fapt, ca și-n alte situații, doar unii istorici îl consideră pe Basarab fiul lui Radu Negru.

Adepții teoriei originii cumane a acestuia, precum Neagu Djuvara, susțin că el era, de fapt, fiul lui Tihomir (Thocomerius), dintr-un neam turanic venit din stepele Asiei.

Alți specialiști l-au desemnat pe Basarab I drept adevăratul creator al Țării Românești, el fiind supranumit și Întemeietorul.

Dincolo de aceste dispute științifice, e cert că Basarab I ajunge pe la 1310 la conducerea noului stat din poziția de vasal al Regatului Ungariei, condus din 1308 de Carol Robert d’Anjou.

Regele Ungariei a scăpat de moarte deghizându-se în oștean de rând

În 1324, Basarab I încă se afla sub suzeranitatea regelui ungar, dar un an mai târziu, domnitorul român cucerește Severinul, ceea ce a dus la răcirea relațiilor cu suzeranul său.

Un document emis de regele Carol Robert d’Anjou, la 18 iunie 1325, îl desemnează pe voievodul muntean drept „Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare”.

Mai mult decât atât, doi ani mai târziu Basarab refuză să mai plătească și tributul de vasal.

Aceste „nesupuneri” l-au determinat pe Carol Robert să pregătească o expediție de recucerire a teritoriului pierdut, dar și de punere la punct a vasalului rebel.

Astfel, în luna septembrie a anului 1330, regele Ungariei, cu o puternică armată cifrată la circa 30.000 de oameni, pleacă din Timișoara să-l pedepsească pe Basarab I.

Ungurii ocupă Banatul de Severin și înaintează prin Oltenia, pustiită în prealabil de către Basarab, îndreptându-se spre Curtea de Argeș.

Din cauza acestei strategii de apărare a valahilor, în rândurile armatei invadatoare s-a instalat foametea încă de la intrarea în Țara Românească.

Pe drum, Carol Robert primește o solie din partea domnitorului român care îi aduce o propunere de pace.

Nedorind un război devastator, Basarab i-a oferit generos regelui o compensație uriașă pentru campania sa, 7.000 de mărci de argint, cedarea cetății Severinului și trimiterea unui fiu la curtea ungară, ca garanție, Totul, în schimbul păcii și a reîntoarcerii armatei ungurești din drumul ei.

„Numai vă întoarceți în pace și vă feriți de primejdii, că de veți veni mai încoace, nu veți scăpa de dânsele”, îl sfătuia Basarab pe rege, prevenindu-l totodată asupra unor viitoare consecințe în caz că va insista în dorința de ocupare a țării.

Sigur pe forțele sale, Carol Robert îi răspunde cu aroganță lui Basarab, amenințându-l că îl va scoate de barbă din vizuina lui.

În cele din urmă, armata ungurească ajunge la Curtea de Argeș, pe care o găsesc pustie și o incendiază.

Apoi, în contextul lipsei proviziilor și a neangajării inamicului în luptă directă, regele decide înapoierea spre teritoriile ungurești. Dar drumul de întoarcere s-a dovedit mai primejdios decât anticipa.

Citește și: Ce soție de domnitor a dat numele dinastiei Mușatinilor? A fost stră-străbunica lui Ștefan cel Mare

Marea armată a regelui este așteptată de oștenii lui Basarab, de trei ori mai puțin numeroși, într-o trecătoare îngustă, mărginită de înălțimi.

Adică într-o „posadă”, care e un substantiv comun, nu un nume propriu de localitate ori de vreun munte, râu sau deal. 

Abia mult mai târziu, o localitate cu numele de Posada a fost înființată, tocmai pentru a marca și onora lupta respectivă.

Dar locul „posadei” a rămas controversat până astăzi, istoricii nepunându-se de acord. De exemplu, mai mulți au localizat bătălia în zona Argeș, pe culoarul Rucăr-Bran.

Nicolae Iorga, atât în „Istoria armatei”, cât şi în studiul „Carpaţii în luptele dintre români şi maghiari”, spunea că locul luptei celebre a fost „Posada… pe drumul ce duce de la Câmpulung la Bran”.

Tot pentru Posada de pe acelaşi drum s-a pronunțat şi N. A. Constantinescu, precum şi Victor Motogna şi Stefan Ştefănescu.

Unde anume este situată Posada?

„Consider că bătălia de la Posada poate fi localizată în zona Cheilor Dâmbovicioarei, fiind o zonă strâmtă conform descrierii bătăliei și în plus se poate trece în Transilvania pe acolo.

Nu există vreun document istoric în care să fie precizat, cu exactitate, locul bătăliei, tocmai de aceea sunt opinii diferite și dispute între istorici, însă în opinia mea cea mai probabilă locație a celebrei bătălii este la Cheile Dâmbovicioarei”, a declarat Cornel Popescu, directorul Muzeului Județean Argeș, potrivit adevarul.ro.

Bătălia a fost menționată în mai multe cronici, precum celebra Cronică pictată de la Viena, de la 1360, în cea a lui Thurocz („Chronica Hungarorum”), din 1486 sau în analele lui Jan Długosz, tot din secolul 15.

Dar nici una dintre mărturiile respective nu vorbesc despre „posadă” ca despre un toponim, un nume propriu de așezare, râu sau munte.

De fapt, denumirea de „Bătălia de la Posada” a fost introdusă și încetățenită în istoriografia românească mult mai târziu, abia la începutul secolului 20, de către Nicolae Iorga.

Istoricul considera că bătălia din 1330 s-ar fi desfășurat „în cazanul de la Posada, pe drumul Câmpulungului”.

Citește și: Cine a fost domnitorul fanariot ce a vrut crearea Regatului Daciei? Ce țări ar fi făcut parte din el

Pe de altă parte, la ora actuală, Posada este o localitate componentă a orașului Comarnic din județul Prahova. Numele este asociat cu un alt posibil loc al bătăliei, pe care alți specialiști în istorie îl plasează pe Valea Prahovei.

Oriunde s-ar fi petrecut, este cert că strălucita victorie de la Posada a asigurat independența Țării Românești.

Basarab I a putut să domnească netulburat încă 22 de ani, până în 1352, când a fost urmat pe tron de fiul său, Nicolae Alexandru.

Imaginea lui Basarab Întemetorul, cum l-a supranumit istoriogafia modernă, s-a păstrat până la noi, ea apărând pe o frescă din Biserica Domnească de la Curtea de Argeș ctitorită chiar de el, unde se presupune că ar fi fost chiar înmormântat.