NATO trebuie să respingă incursiunile dronelor pe teritoriul aliat. Marea Neagră, o țintă pentru Rusia

Atacurile în „zona gri” trebuie contracarate. La 16 august, un avion spaniol F-18, aflat într-o misiune NATO de poliție aeriană, a doborât o dronă care pătrunsese în spațiul aerian al României. 

Patru zile mai târziu, două avioane românești F-16 au fost ridicate de la sol după ce o dronă maritimă a fost detectată în apropierea platformei offshore Neptun Alpha.

Platforma este parte a proiectului de gaze naturale Neptun Deep și un obiectiv critic pentru securitatea energetică a Europei.

NATO trebuie să respingă incursiunile dronelor pe teritoriul aliat. Marea Neagră, o țintă pentru Rusia

Niciunul dintre incidente nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești.

„Aceasta este o veste bună, însă nu trebuie privită cu un fals sentiment de siguranță”, scrie Ana Birchall, fost viceprim-ministru al României, în Newsweek.

În realitatea războiului din „zona gri”, un adversar nu mai trebuie să lanseze un atac convențional de amploare pentru a provoca perturbări.

O dronă ieftină – folosită pentru a testa timpii de reacție, pentru a se apropia de o instalație energetică sau pentru a crea incertitudine cu privire la originea și intențiile sale – poate servi deja unui scop strategic. A-i face pe factorii de decizie să ezite este, adesea, adevăratul obiectiv.

Nu este o escaladare teoretică. La 13 septembrie, o dronă a lovit locomotiva unui tren de pasageri care circula de la Kiev spre Varșovia – la doar câțiva kilometri de granița cu Polonia – la scurt timp după ce un alt tren, care transporta oficiali europeni de rang înalt (inclusiv foști prim-miniștri ai Regatului Unit și Suediei), trecuse prin aceeași zonă. 

Nu s-au înregistrat victime. Însă incidentul nu a fost întâmplător: tacticile specifice „zonei gri” vizează acum coridoarele de transport care leagă Ucraina de teritoriul NATO, precum și persoanele care depind de acestea, inclusiv oficiali europeni de rang înalt.

„În calitate de viceprim-ministru al României pentru parteneriate strategice și ministru al Justiției, am lucrat ani de zile la chestiuni legate de securitatea națională și de regiunea Mării Negre, inclusiv în calitate de copreședinte al Dialogului privind Parteneriatul Strategic dintre SUA și România, desfășurat la București. Această experiență a consolidat o lecție asupra căreia nu se poate negocia: incertitudinea nu trebuie să devină niciodată o scuză pentru inacțiune”, scrie Ana Birchall.

NATO nu își poate permite să aștepte o atribuire certă înainte de a-și proteja populația. Însă rapiditatea nu trebuie să însemne improvizație. Comandanții au nevoie de reguli autorizate în prealabil, bazate pe comportamentul amenințării, traiectoria acesteia, proximitatea față de obiectivele protejate și riscul pentru populația civilă.

Piloții și comandanții din teren trebuie să aibă autoritatea de a recurge la forță pentru apărarea spațiului aerian național

Scopul este de a le oferi comandanților un temei legal pentru a acționa proporțional și în timp util atunci când o amenințare prezintă un risc iminent, nu de a transforma orice obiect neidentificat într-o țintă.

Scopul este de a transmite clar oricărui potențial adversar că testarea spațiului aerian, a infrastructurii critice și a capacității de luare a deciziilor în cadrul NATO nu va duce la ezitare sau paralizie, ci că Alianța este pregătită să acționeze. Aceasta este descurajarea.

„A le cere piloților sau comandanților din teren să rezolve ecuații juridice și politice complexe în timp ce se află în zbor este un lucru nedrept și periculos”, este de părere  Ana Birchall. 

Un pilot de vânătoare are la dispoziție doar câteva secunde pentru a reacționa. În schimb, unei echipe de informații i-ar putea lua ore sau chiar zile să stabilească proveniența unui sistem și identitatea celui care l-a lansat. 

Citește și: Alertă în Polonia. O dronă a Rusiei s-a prăbușit la frontiera cu Ucraina. Vama Iagodin, din nou atacată

A concepe sistemele de apărare aeriană pornind de la premisa că aceste intervale de timp se vor sincroniza de la sine este o rețetă sigură pentru eșec.

„Aceasta este o problemă la fel de mult juridică și politică, pe cât este una operațională. În actualele condiții de pace, autoritatea de a recurge la forță pentru apărarea spațiului aerian național rămâne o prerogativă a fiecărui stat. Am văzut acest lucru în Polonia, unde comandantul operațional polonez a decis neutralizarea unor drone care reprezentau o amenințare, la acțiunea de răspuns participând atât aeronave poloneze, cât și ale aliaților”, scrie Ana Brichall.

„Deoarece fiecare stat membru se bazează pe propriile proceduri, Alianța se trezește cu un mozaic de protocoale naționale. În calitate de fost ministru al Justiției, știu că autorizarea acțiunilor militare este de puțin folos dacă procesul decizional este încetinit de responsabilități fragmentate sau de proceduri birocratice de aprobare.

Citește și: Rusia, amenințări fără precedent: „Un război cu Europa va fi complet diferit și foarte scurt”

NATO are nevoie de un protocol operațional rapid, care să definească dinainte momentele și condițiile în care comandanții pot interveni împotriva unei amenințări cu grad ridicat de risc. Atunci când un obiect neidentificat pătrunde în spațiul aerian aliat sau se apropie de infrastructura critică, lanțul de comandă trebuie să funcționeze suficient de rapid pentru a răspunde adecvat amenințării.”

Protejarea proiectelor energetice, porturile, centralele electrice, infrastructura de comunicații și bazele militare, prioritare

Mobilizarea în regim de urgență a unui avion de vânătoare care costă milioane de dolari sau lansarea unui interceptor de înaltă performanță pentru a contracara o dronă ieftină, produsă în masă, nu poate rămâne soluția implicită. 

Sistemele sofisticate sunt vitale atunci când vieți omenești sau infrastructura critică sunt expuse unor riscuri majore. Însă NATO are nevoie și de un arsenal de măsuri mai amplu și mai flexibil.

În cadrul Forumului Industriei de Apărare de la Summitul NATO desfășurat la Ankara în luna iulie, Secretarul general Mark Rutte a anunțat inițiativa „NATO Drone Edge”, prin care aliații vor investi peste 40 de miliarde de dolari în capacități de combatere a dronelor în următorii cinci ani. 

Această investiție este semnificativă. Ea trebuie acum completată de o doctrină operațională unitară, care să transforme aceste resurse în reguli de angajare clare.

Capacitățile există deja. Statele membre europene ale NATO trebuie să le integreze într-un sistem de apărare aeriană stratificat, care să combine senzori, sisteme de comandă și control, capabilități de război electronic, interceptoare cu costuri reduse și sisteme cu rază scurtă de acțiune.

Pentru România și pentru vecinii de la Marea Neagră, aceasta nu este o simplă dezbatere teoretică. Resursele energetice strategice, precum proiectul Neptun Deep, sunt esențiale pentru securitatea și reziliența energetică a Europei. 

Protejarea acestora trebuie să constituie o componentă fundamentală a planificării apărării. Același lucru este valabil și pentru porturi, centrale electrice, infrastructura de comunicații și facilitățile militare de pe întreg teritoriul Alianței.

„România a demonstrat deja cum poate arăta cooperarea practică în acest domeniu. În luna aprilie, țara noastră a găzduit, la poligonul militar Capu Midia, primul eveniment din cadrul seriei NATO LCI-X, dedicată contracarării sistemelor aeriene fără pilot (UAS)”, scrie Ana Brchall.

Totuși, aceste exerciții trebuie să facă mai mult decât să testeze echipamentele. Ele trebuie să pună la încercare procesul de luare a deciziilor: cine are autoritatea de a acționa? Cât de rapid poate fi exercitată această autoritate? Și ce se întâmplă atunci când informațiile disponibile sunt incomplete?

Însă descurajarea depinde de mai mult decât de capacitățile militare. Aliații au nevoie, de asemenea, de o înțelegere comună a situației, de un proces clar de luare a deciziilor politice și de o comunicare promptă către comandanți și public.

Într-un context de „zonă gri”, informațiile fragmentate sau mesajele contradictorii pot genera tocmai acea incertitudine pe care un adversar urmărește să o exploateze. 

„Pentru noi, cei de pe flancul estic al NATO, „zona gri” nu mai este un concept abstract. Ea face parte din realitatea cotidiană a securității.

Alianța dispune deja de tehnologia, capacitățile și experiența necesare pentru a reacționa. Ceea ce îi lipsește acum este curajul politic de a le oferi comandanților reguli clare și autoritatea de a acționa atunci când timpul este mai important decât certitudinea.

Următoarea dronă nu ne va lăsa la dispoziție ore întregi pentru dezbateri. Nu trebuie să irosim acele secunde prețioase încercând să stabilim care sunt regulile noastre”, subliniază Ana Birchall.