Care e cel mai vechi document original scris în limba română? A fost redactat cu litere chirilice acum 505 ani

A intrat în istorie drept cel mai vechi document scris în limba română sub numele de Scrisoarea lui Neacșu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel), fiind redactată în 1521, în ultimul an de domnie al voievodului Țării Românești, Neagoe Basarab.

Cu toate acestea, în ultima perioadă, întâietatea i-a fost contestată de Psaltirea Hurmuzaki, datată cu câteva decenii mai devreme, dar care este o traducere a unui text slavon și nu unul original, conceput chiar de autor.

Totuși, Scrisoarea lui Neacșu a început să fie desemnată drept „cel mai vechi document original” sau „laic”, nebisericesc,scris în limba română.

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, redactată în 1521

În iunie 1521, la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Românești, a fost redactat primul document scris, compact și unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi în limba română, Scrisoarea lui Neacșu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). 

Scrisoarea conține un secret de mare importanță, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Brașovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului și Ţării Românești ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.

Scrisoarea este redactată în limba română scrisă cu caractere chirilice, care a fost modul de scriere timp de peste 400 de ani, din secolele XIV–XV și până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Citește și: Când a fost scris primul text in limba română cu litere latine? Găsit într-un muzeu din Budapesta

La început s-a folosit alfabetul chirilic vechi (slavon). Deoarece limba română avea sunete care lipseau în slavonă, cărturarii au adăugat semne noi.

În prima jumătate a secolului XIX s-a folosit un alfabet mixt, care combina litere chirilice cu litere latine. Dar caracterele latine s-au folosit de mult mai mult timp, 

În 1641, Ilinca Lăurdeanu, nepoata lui Mihai Viteazul este prima care notează pe un document personal numele său cu litere latine.

Dar trecerea oficială și totală la scrisul limbii române cu alfabet latin - cel - precum cel din prezent - a fost făcută la 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în timp ce Biserica a mai folosit alfabetul chirilic până în 1881.

Iată textul scrisorii tradus în limba română scrisă cu litere latine, conform documentului de la Arhivele Naționale ale României:

„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung).

I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit. Amin. (=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)”. 

Autorul ei este un Neacșu Lupu din Câmpulung. Numele întreg e cunoscut încă din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), dintr-un document care îl menționează ca având un proces de datorii cu negustorii brașoveni. 

Psaltirea Hurmuzaki, mai veche cu câteva decenii decât Scrisoarea lui Neacșu

Se pare că el însuși făcea negoț cu mărfuri turcești şi avea oameni (printre alții chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le petreceau din sudul Dunării prin Țara Românească şi de aici în orașele din Transilvania, potrivit cimec.ro. 

Așa s-ar explica legătura lui cu junele Brașovului, care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turcești.

Despre destinatarul scrisorii Johannes Hans Benkner, știm că era județul - adică primarul, primul magistrat sau Burgermeisterul -  cetății Brașovului. 

Citește și: Radu Filip (MAE): „Este o dovadă ştiinţifică că limba moldovenească nu există. Există doar româna”

Documentele arată că ocupa această funcție și în 1511, dar și multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacșu din Câmpulung, în 1545 și în 1559, dar poate fi vorba și de fiul său, dat fiind că această funcție se putea moșteni din tată în fiu.

Până acum câteva decenii despre Scrioarea lui Neacșu se afirma, fără alte precizări, că e cel mai vechi document scris în limba română. Între timp, lucrurile au devenit mai nuanțate.

Un alt document  - bisericesc, de data aceasta - scris tot în româna chirilică, Psaltirea Hurmuzaki, a fost datat între 1491-1516, cel mai probabil în prima decadă a anilor 1500, deci cu câteva decenii înaintea Scrisorii lui Neacșu.

Manuscrisul reprezintă o Psaltire ortodoxă, din care se conservă cei 150 de psalmi în limba română, urmați de un Minologhion (n.r. - o prezentare a vieții sfinților din fiecare lună) în limba slavonă.

Citește și: Cine sunt urmașii lui Alexandru Ioan Cuza, de fapt? De ce au murit de tineri băieții domnitorului?

Psalmii sunt poeme, cântări și rugăciuni din Cartea Psalmilor (Psaltirea), o carte a Vechiului Testament din Biblie.

Numele sub care este cunoscută Psaltirea Hurmuzaki provine de la Eudoxiu Hurmuzaki, cel care a donat-o Bibliotecii Academiei Române în 1904, unde se păstrează și în prezent.