În ce oraș din România se producea Cico, faimoasa „Fanta românească” din regimul comunist? Ce însemna numele?

Producţia de sucuri şi răcoritoare, de la Cico, la Brifcor, QuickCola sau BemBem, a fost o adevărata industrie în România.

A apărut în anii '60, la solicitarea expresă a lui Ion Ceauşescu, fratele lui Nicolae Ceauşescu.

El a decis construirea unei reţele naţionale din 70 de fabrici de conserve. A adăugat fiecăreia şi câte o secţie specială de băuturi răcoritoare.

Apoi a mai ridicat în ţară încă zece fabrici doar de băuturi răcoritoare,

Cico, realizat în șase fabrici din București

Una dintre cele mai apreciate băuturi răcoritoare în vremea comunismului ceaușist a fost, fără îndoială, Cico. Sau, așa cum era trecut pe eticheta sticlelor, Ci-Co, un nume derivat din „Citrice” și „Cola”.

Ani de zile, Cico s-a făcut cu concentrat venit de la o firmă din Grecia, în schimbul căruia țara noastră oferea vin.

De asemenea, concentrat de portocale se aducea și din Israel, în timp ce Quik Cola era făcută cu concentrat din Republica Democrată Germană (RDG). 

Citește și: Cum a apărut Brifcor, una dintre băuturile răcoritoare preferate de români în comunism? În rețetă era și mărar

Era băutura preferată la petreceri, nunți și aniversări, iar sticlele de sticlă groasă, cu eticheta portocalie, au devenit parte din viața cotidiană.

Copiii o alegeau pentru dulceața ei, iar adulții o apreciau pentru aroma intensă de citrice. Într-o perioadă în care oferta era limitată, Cico a reușit să fie un brand respectat și foarte căutat.

Cico era produs într-o fabrică de băuturi din București situată în cartierul Militari, aflată în subordinea Întreprinderii de Produse Alimentare Bucureşti. (IPA), care se ocupa de realizarea sucurilor din concentrat de portocale și lămâi.

În total, băutura a fost produsă în șase fabrici bucureștene, consumul de răcoritoare fiind, în mod surprinzător, un indice al nivelului de trai pentru autoritățile comuniste.

În perioada sa de maximă popularitate, Cico atinsese cifre impresionante de producție.

Citește și: Orașul în care s-a aflat prima fabrică de Pepsi din România, în comunism. Primele sticle, produse în mai 1967

Aproximativ 600.000 de sticle erau fabricate zilnic, în 1970 numai la fabrica din Militari făcându-se circa 150.000 de sticle pe zi.

Când unei linii de producţie i se strica o componentă tehnică, pentru IPA era un adevărat dezastru, dar soluția era găsită în stilul românesc al epocii, prin improvizații care, spre uimirea multora, chiar aveau efect.

Cico, făcut cu concentrate importate din Grecia

„Când am venit eu la întreprinderea de sucuri, procesul tehnologic era ca în Franţa secolului al XVII-lea. Fără glumă, se spălau sticlele cu o perie de sârmă. Se turna sucul printr-o pâlnie. N-aveau curent.

Puneau capsula deasupra şi presau la un dispozitiv apăsat cu piciorul. Sticla i-o dădea unei muncitoare care avea etichete şi lipici şi care lipea cu mâna.

Mai târziu s-a făcut fabrica de sucuri din cartierul Militari din Bucureşti şi a fost cumpărată o linie de producţie din Franţa care a rezistat până… până după venirea Coca-Cola.

A fost acceptată la limită de americani”, a rememorat fostul director general al întreprinderii, Ion Stamanichi, conform adevarul.ro.

Citește și: Cine a fost românul ce a creat nechezolul din vremea lui Ceaușescu? Ce era „cafeaua cu înlocuitori”?

„La linia asta de producţie n-am cumpărat niciodată vreo piesă de schimb. Când se strica ceva, aveam maiştrii noştri care copiau piesele.

Când s-a stricat un braţ care muta sticlele, nea Alexe, un om aproape de pensie, a zis: „Daţi două lăzi de bere, mă închideţi în atelier două zile şi vă fac piesa“. Şi a făcut-o. Aşa se lucra pe vremea lui Ceauşescu”, a adăugat el.

Absența conservanților făcea ca termenul de valabilitate să fie foarte redus. O sticlă de Cico putea fi păstrată doar aproximativ șapte zile, potrivit bucuresti.ro. 

După această perioadă, băutura începea să își piardă proprietățile și gustul specific.

Această limitare a contribuit însă la construirea unei reputații aparte. Consumatorii știau că produsul este proaspăt și că trebuie consumat rapid pentru a fi savurat în cele mai bune condiții.

Unele rețete au fost dezvoltate cu sprijinul Institutului de Chimie Alimentară, care contribuia la perfecționarea produsului.

După 1990, Cico a pierdut lupta - ca și celelalte sucuri autohtone ale comunismului - cu mult mai celebrele băuturi răcoritoare produse în Vest, de care românii fuseseră lipsiți ani de zile. 

Dar rămâne în amintirea nostalgică și poveștile celor care i-au prins existența și i-au simțit gustul.