Primăria Bucureşti anunţă, duminică seară, că se continuă lucrările la Pasajul Basarab, care s-a degradat după 15 ani fără nico intervenţie.
Primăria Bucureşti anunţă, duminică seară, că se continuă lucrările la Pasajul Basarab, care s-a degradat după 15 ani fără nico intervenţie.
Domnitorul care a împiedicat Ungaria să cucerească Țara Românească e considerat de mulți istorici ca fiind întemeietorul principatului de la nord de Dunăre. Dar povestea domnilor munteni se putea termina rapid, dacă primii conducători nu s-ar fi opus tentativelor de cucerire.
Cine a fost domnitorul Țării Românești numit Laic Vodă? Aflată la început de drum, abia constituită, Țara Românească a beneficiat de hotărârea și abilitatea câtorva voievozi pentru a se consolida ca principat de sine stătător. Printre aceștia s-a aflat și acest personaj istoric.
Ce pașă otoman a vrut să fie domnitorul Țării Românești? Istoria principatelor este plină de pretendenți, de aventurieri și fii „din flori” ai voievozilor care au țintit, iar unii chiar au ocupat scaunul domnesc. Dar acest caz e unic, dată fiind poziția ocupată de acest personaj.
Un accident grav a avut loc pe Podul Basarab din București, unde o mașină a intrat într-un stâlp. Șapte victime au ajuns la spital, iar circulația în zonă este restricționată.
Podul Basarab are nevoie urgentă de lucrări consolidare. Podul Basarab a fost expertizat după 12 ani de la deschidere și starea lui abia a primit calificativul „satisfăcător”. Antrereprenorul refuză să îl consolideze și să remedieze problemele. Astfel, s-a ajuns în instanță.
Primăria Sectorului 6 a decis să pună pavele sub pasajul Basarab, peste drum de centrul comercial Orhideea. De câteva zile lucrătorii taie pavele cu fierăstrăul electric și fac nori de praf fără nicio protecție .