Când s-a inventat programul de lucru de 8 ore pe zi? Weekendul liber nu exista în perioada regimului Ceaușescu
Programul de lucru de 8 ore pe zi, precum și săptămâna de muncă de 40 de ore au fost multă vreme doar un vis frumos pentru clasa muncitoare. Abia primele decenii ale sexolului XIX au adus modificări în legislația muncii. În România, în comunism, n-a existat weekend liber.
Înainte de apariția industrializării, munca era adesea dictată de ritmurile naturale ale luminii zilei și de cerințele vieții agricole.
În societățile rurale, oamenii lucrau pe câmp de la răsărit până la apus, ceea ce reflecta o înțelegere mai flexibilă și sezonieră a muncii.
Acest lucru s-a schimbat odată cu începutul Revoluției Industriale în secolul al XVIII-lea, care a determinat trecerea de la economii agrare la centre industriale urbane.
Tranziția de la economiile agrare la cele industrializate a provocat o schimbare semnificativă a modului în care era organizată munca.
Proprietarii fabricilor și angajatorii urmăreau să optimizeze productivitatea și eficiența, ceea ce a dus la stabilirea unor ore de lucru standardizate.
Programul de lucru de opt ore pe zi, introdus în 1926, în SUA
Programul clasic „9–17”, adică de la ora 9:00 dimineața până la ora 17:00, a apărut ca o soluție practică pentru sincronizarea muncii în diferite sectoare, maximizând folosirea luminii naturale și facilitând gestionarea angajaților.
Pe de altă parte, conceptul săptămânii de lucru de 5 zile a căpătat amploare abia la începutul secolului al XX-lea.
Înainte de acest moment, săptămâna de lucru de 6 zile era obișnuită în multe industrii. Ideea unei zile regulate de repaus este mult mai veche decât weekendul.
În tradiția iudaică, Sabatul începe vineri seara și se încheie sâmbătă seara. Creștinismul a acordat o importanță deosebită duminicii, zi asociată în tradiția creștină cu Învierea lui Iisus.
În societățile europene, duminica a devenit astfel principala zi în care munca era redusă sau interzisă în anumite contexte.
Dar, în restul săptămânii, muncitorii lucrau și cîte 16 ore pe zi, în condiții adesea, extrem de grele.
Citește și: Nicolae și Elena Ceaușescu, la mitingul din 1 mai 1939. Cel mai mare trucaj din istoria comunismului
Sindicatele și mișcările muncitorești au militat pentru reducerea timpului de lucru, îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea timpului liber.
Primul care a dus în discuție programul de 8 ore de muncă, a fost britanicul Robert Owen, unul dintre fondatorii socialismului, potrivit portaresolutions.com.
În 1817, sub deviza 8 ore de muncă, 8 ore de recreere, 8 ore de odihnă „(8-8-8”), Owen a încercat să modifice legislația muncii din Marea Britanie. Din păcate acestă inițiativă nu a avut succes.
Trei decenii mai târziu, autoritățile din Regat au emis „The Factories Act of 1847”.
Prin acesta a fost limitat programul de muncă al femeilor și al copiilor la maximum 10 ore pe zi. În schimb, bărbații au fost obligați să lucreze peste 60 de ore pe săptămână.
Secolul al XX-lea a adus noi schimbări în organizarea programului de lucru, schimbări care au venit, de data aceasta, din Statele Unite.
Henry Ford prin Ford Motor Company este adesea creditat pentru popularizarea zilei de lucru de 8 ore și a săptămânii de lucru de 5 zile la începutul secolului al XX-lea.
Citește și: VIDEO Cum era sărbătorit 1 Mai Muncitoresc în „Epoca de Aur”: Defilări și cântece patriotice
În 1926, fabricile Ford din Michigan au trecut la o săptămână de lucru de 5 zile și 40 de ore, o măsură considerată inovatoare și progresistă la acea vreme.
Această decizie a fost influențată, în parte, de dorința de a atrage și păstra o forță de muncă calificată, precum și de stimularea cererii consumatorilor pentru propriile produse Ford.
Henry Ford, primul industriaș care a introdus weekendul liber în fabricile sale
Succesul modelului Ford a contribuit la răspândirea lui în alte companii. În anii 1930, săptămâna de cinci zile și ziua de lucru de opt ore deveniseră deja mult mai răspândite în Statele Unite
În 1938, SUA au adoptat Fair Labor Standards Act, care a stabilit treptat cadrul federal pentru săptămâna de lucru de 40 de ore, pentru ca în 1940 să intre în vigoare limita de 40 de ore pentru săptămâna standard.
A doua jumătate a secolului al XX-lea a dus la consolidarea programului 9–17 ca model standard de lucru în numeroase industrii.
Citește și: Ziua de muncă de 8 ore va fi de domeniul trecutului. Care români vor fi vizați de această modificare?
Progresele tehnologice, precum computerele și sistemele de telecomunicații, au facilitat și mai mult acest model.
Cu toate acestea, pe măsură ce societatea a evoluat, s-au schimbat și atitudinile față de echilibrul dintre viața profesională și cea personală, precum și față de rigiditatea programului tradițional 9–17.
În comunism, deși ziua dedicată „celor ce muncesc”, cea de 1 mai, era sărbătorită cu mare fast, iar puterea în stat era, teoretic, în mâna „clasei muncitoare”, situația n-a progresat ca în restul lumii libere.
E drept, a fost legiferat programul de lucru de 8 ore pe zi, dar nu exista weekend liber.
În regimul Nicolae Ceaușescu, ca în toată perioada comunistă, angajații lucrau și sâmbăta, câte 6 zile pe săptămână, 8 ore pe zi. Singura zi liberă era cea de duminică.
Chiar dacă, de la un punct, în anii '80, sâmbăta era „program scurt”, de doar 6 ore, trei sâmbete din patru trebuiau lucrate în program normal. Același regim orar exista și în școli, de luni până sâmbătă, cu o singură zi liberă.
După 1990, programul de lucru al angajaților s-a adaptat treptat normelor europene și internaționale, de 40 de ore pe săptămâna și weekend liber.
Citește și: Se propune o nouă zi liberă pentru români. În ce dată va cădea? De ce se opun unii dintre parlamentari?
Firește, programul mai diferă în funcție de natura meseriei practicate, a obligațiilor profesionale sau a cerințelor companiei ori instituției respective.
În ultimii ani, tradiționala săptămână de lucru de 5 zile, cu program 9–17, a fost criticată pentru posibilele sale efecte negative asupra stării de bine a angajaților, echilibrului dintre viața profesională și cea personală și productivității generale.
Conceptul săptămânii de lucru de 4 zile a atras atenția ca posibilă soluție pentru combaterea epuizării profesionale, îmbunătățirea sănătății mintale și oferirea unui timp mai mare pentru activitățile personale.
Organizații care au experimentat săptămâna de lucru de 4 zile, precum Perpetual Guardian din Noua Zeelandă și Microsoft Japan, au raportat rezultate pozitive, inclusiv o satisfacție mai mare a angajaților și menținerea sau chiar îmbunătățirea nivelului de productivitate.
