
Nimeni nu tace
„Dacă tăceai, filosof rămâneai“. Iată o condiţională solomonică, dar neplauzibilă. „Dacă tăceai“? Asta-i bună! Cum să taci? Acum şi aici? În fierberea şi în forfota asta? Dar oare n-am tăcut destul?
„Dacă tăceai, filosof rămâneai“. Iată o condiţională solomonică, dar neplauzibilă. „Dacă tăceai“? Asta-i bună! Cum să taci? Acum şi aici? În fierberea şi în forfota asta? Dar oare n-am tăcut destul?
Ce preferaţi? Să nu decoleze avionul fiindcă sunteţi vecin de scaun cu un parlamentar care trebuie împiedicat să voteze moţiunea de cenzură?
„Ce obiecte sau noţiuni kitsch puteţi numi?“, au întrebat cândva realizatorii unui studiu de profil. Răspunsurile au frapat prin plaja largă a exemplelor, de la religie la muzică şi de la televiziune la decoraţiunile interioare.
Specialiştii în pornoşag carpatin susţin că mândria bunului român are o ramificaţie lexical-frazeologică. Altfel spus, puţină lume ne face faţă în materie de de limbaj buruienos. Îi surclasăm pe unguri la măscări şi pe englezi la seriile sinonimice ale genitaliilor.
Demult, pe când se potcovea puricele bla bla bla, un tânăr a intrat într-o librărie şi a cerut „Genetica” lui Vasile Pârvan. Librăreasa s-a holbat mefient. „Cum aţi spus, vă rog?”. „«Genetica» lui Vasile Pârvan”, a repetat îndatoritor tânărul.
Cobea este un agent al maleficului. În fondul naţional de superstiţii, cobea profeţeşte neplăceri, orori sau măcar mici neajunsuri.
Limba română încasează în continuare croşee din partea celor care ar trebui s-o apere: ziariştii şi redactorii de ştiri.
La fel ca acum o lună, un an sau un deceniu, vânătoarea de superlative e un sport nesângeros. Există chiar şi o arhivă, „Cartea recordurilor”, din care tocmai a apărut un volum nou şi care consemnează performanţele semenilor, de la Bratislava la Beijing şi de la Auckland la Izmir