Lumea se schimbă brutal sub ochii noștri
Alegem deștept la vedere sau strâmb în negocieri în spatele ușilor închise? 2026 a venit ca o avalanșă neanunțată peste o planetă încă sub vraja sărbătorilor.
Capturarea spectaculoasă a liderului autoritarist din Venezuela, protestele din Iran și reprimarea lor violentă de către regimul autocratic de la Teheran, plus o amenințare de invazie a Groenlandei de către SUA. Oarecum după modelul potrivit căruia omuleții verzi ai Rusiei au invadat Crimeea în urmă cu mai bine de 10 ani.
Totul e nou și mai brutal ca niciodată. Și sunt doar primele două săptămâni ale anului.
Maduro a fost extras de către trupele de elită americane ca un lider mafiot din bârlogul unde-și ținea cocaina și amantele. Protestele din Iran sunt de o violență nemaîntâlnită de la momentul preluării în urmă cu 40 de ani a puterii de către comandoul de ayatollahi. Iar propunerea lui Trump de a prelua Groenlanda e de o mojicie nemaîntâlnită între aliații NATO.
Dincolo de criza geopolitică mondială care are la bază încleștarea dintre cele două mari puteri, SUA și China, sunt nenumărate crize care se suprapun. Crize politice interne, mai puțin în China unde dictatura roșie a Partidului Comunist Chinez nu permite nicio voce care să i se opună, perspectiva unor crize economice, crize sociale și umanitare, toate adaugă putere la furtuna mondială.
Iar peste toate plutește o criză adusă de o revoluție a Inteligenței Artificiale, de care nimeni nu vorbește răspicat și care are șansa să-l lovească pe average Joe cu o putere pe care el nu a mai experimentat-o până acum.
În toată această furtună, statul român aduce cu elevul care a fugit de la ore și nu vrea să fie prins. Care-și caută un refugiu la barul din apropiere până trece ora.
La Cotroceni, președintele Nicușor Dan e încă în faza preluării mandatului și familiarizării nu cu situațiunea, ci cu personalul, numărul de cameră și doamnele de la protocol. În plus, și-a luat un consilier pe probleme externe căruia i-a mai dat o cocoașă grea, Securitatea, cu un trecut sulfuros. E vorba de domnul Marius Lazurcă, care a stat o perioadă prea aproape de interesele Federației Ruse.
La Externe, doamna Oana Țoiu a fost deja „împachetată, adică controlată de o trupă nevăzută din acest minister care pare mai degrabă apropiată tot de autocrații precum Federația Rusă și, mai rău, de Republica Populară Chineză, cea mai mare dictatură comunistă din lume. Și mai puțin de lumea democratică, de Vestul „decadent“ și de America ce-și flexează mușchii.
La Apărare, noul ministru, Radu Miruță, își împleticește bunele intenții cu un proces geoi și încet de familiarizare cu generălimea lui Zisu, care nu dorește licitații transparente și oneste pentru achiziția de armament și care ar trânti rapid toate proiectele de achiziții de armament prin programul european SAFE.
Dincolo de aceste situații, nimeni din guvernul României nu are niciun contact serios în noua administrație de la Washington, iar ambasadorul nostru în capitala SUA încă se bucură de noile facilități de lux de la noul sediu al ambasadei noastre de acolo.
S-a anunțat o vizită la Washington a lui Nicușor Dan, dar, având în vedere impredictibilitatea lui Donald Trump, asta nu înseamnă mai nimic. E mai mult decât ce a fost până acum, dar cam atât. Nu știm cu ce ne ducem să-l ademenim pe Trump și pe cei din jurul său. Avem minerale rare, dar nu le dăm drumul spre exploatare de ani de zile. Avem alte zăcăminte pe care le-am putea oferi companiilor americane. Mai avem câteva contracte de achiziție de armament. Și cam atât din ce l-ar putea interesa pe tranzacționalul Trump.
Plus investițiile lui imobiliare din România, după ce a fost respins în zonă, la Belgrad. Măcar cu acestea am putea să trecem peste stadiul din primul său mandat, când ginerele său s-a bucurat de o plăcută vânătoare în România.
Puține lucruri pot să-ți placă la Trump. Însă decidenții noștri ar trebui să mai încaseze lecții de geopolitică de la premierul Italiei, Georgia Meloni, o doamnă onestă și directă. Care a zis că politica externă a Italiei înseamnă apartenența la UE și la NATO, iar geopolitica o îndeamnă să se uite doar la luminile partenerului strategic, adică SUA, și mai puțin la umbrele sale.
Mi-e teamă că decidenții noștri, ăia care nu se văd și care toarnă sfaturi veninoase în urechile politicienilor noștri, să nu folosească umbrele lui Trump pentru a descoperi luminile Beijingului și ale Moscovei. Și astfel să împingă România pe un drum greșit. Să aleagă China în detrimentul Americii și al partenerilor noștri europeni.
