Şi şi-a murmurat la ureche, aidoma unui acrobat de gumilastic, că este deţinătoarea unui record în ceea ce priveşte numărul de copii prezenţi în tribunele unui meci de fotbal: aproape 30.000, plus-minus câteva sute/mii de însoţitori.
Prin aducerea atâtor copii la România-Norvegia 1-1, FRF a împuşcat trei iepuri şi ar mai fi cules măcar unul de pe jos dacă n-ar fi fost prinsă la braconat de brigadierul Alexander Sørloth, în timpul liber atacant norvegian.
Cei trei urecheaţi personifică tot atâtea isprăvi care pe unii i-au entuziasmat, iar pe alţii (ceva mai puţini, pare-se) i-au umplut de silă.
Isprăvile sunt: refuzul demnităţii, o găselniţă de marketing care face din FRF campioana spectatorilor - copii şi creşterea listei de recorduri carpatine pe care se află deja cel mai lung cârnat din lume, cel mai mare tort cu frişcă şi fructe şi cei mai mulţi Moşi care împart cadouri în acelaşi oraş. Să luăm isprăvile pe rând.
1.FRF s-ar fi putut comporta cu demnitate după ce UEFA a decis ca naţionala să joace un meci fără spectatori din cauza scandărilor xenofobe de la meciul precedent.
Există însă atâţia demnitari fără demnitate, încât unul în plus sau în minus nu mai contează. Sigur, optând pentru demnitate şi francheţe, FRF ar fi riscat o înjurătură de morţi din partea selecţionerului.
Aşa, a scăpat, însă a păţit-o George Puşcaş, fiindcă a ratat un penalti la care selecţionerul nu s-a uitat, având grijă să se bucure ante-festum, pentru decizia arbitrului.
Apropo, e de văzut cum va reacţiona Cosmin Contra după înjurătura cu gura plină şi în văzul ţării. Glenn Hoddle a plătit cu postul de selecţioner după ce a declarat într-o conferinţă de presă că persoanele cu handicap plătesc pentru păcate mai vechi.
Sigur, Hoddle nu trăieşte, nu antrenează şi nu se exprimă în Balcani. Revenind la demnitate, asta i s-ar fi cerut FRF, nu altceva.
Preşedintele Burleanu ar fi trebuit să accepte sancţiunea fără să caute metode de eschivare. „Fără spectatori“ înseamnă „fără spectatori“, chiar dacă UEFA însăşi acceptă prezenţa copiilor în locul adulţilor. Dacă UEFA e împleticită în gând şi faptă, FRF ar fi putut să-i prezinte o probă de caracter.
2.FRF a dovedit că nu există doar trafic cu copii, ci şi cu sentimentele, candoarea şi zburdălnicia lor. E o ipocrizie să susţii că ai deschis larg porţile copiilor şi le-ai dat ocazia unei experienţe unice.
De o experienţă de acelaşi tip avuseseră parte copiii prezenţi la meciul de tineret România-Irlanda de Nord 3-0, cu o zi mai devreme de România-Norvegia. Nimeni n-a interzis vreodată accesul copiilor la un meci al naţionalei sau al unei echipe de club.
Iar dacă pui nişte copii să aleagă între două zile de şcoală şi un meci văzut gratis pe stadion, ei vor alege – cu mărunte excepţii – meciul.
Însă asta nu înseamnă altceva decât că tu, FRF, acumulezi capital de simpatie printr-un comportament ipocrit şi mincinos.
Am văzut sute şi sute de copii la meciuri cu părinţii, cu prietenii sau cu vecinii. Experienţa unică pe care-o invocă Răzvan Burleanu e o fantomă cu tupeu.
3.Recordul despre care vorbeşte FRF e doar efectul. Cauza e tot un record: cel al suspendărilor, despre care doar George Ogăraru (cinste lui) se încumetă să scrie pe şleau.
Xenofobia e boală veche în tribunele româneşti – ca dovadă, bannerul afişat cu ani în urmă de galeria Stelei: „Cât poate o unguroaică să ţină rahatul în ea? Nouă luni“.
Mesajul a fost scris în maghiară, pentru echipa vizitatoare Ujpest şi pentru fanii ei, în logica legendarei ospitalităţi dintre Carpaţi şi mare.
Să te fandoseşti cu un record provocat de nişte comportamente cavernicole – iată un fel de-a fi în faţa căruia oglinda de la început ar fi trebuit să se spargă singură de nervi.
