În România se semnalează kitsch-ură

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 11.10.2019 - 08:52

„Ce obiecte sau noţiuni kitsch puteţi numi?“, au întrebat cândva realizatorii unui studiu de profil. Răspunsurile au frapat prin plaja largă a exemplelor, de la religie la muzică şi de la televiziune la decoraţiunile interioare.

SHARE

Printre obiectele şi persoanele din registrul kitsch s-au numărat: icoanele cu ceasuri şi leduri, duetul Cheeky Girls (rebotezate Kitschy Girls), carpetele cu „Răpirea din serai“ şi „Cina cea de taină“, umlautul pus pe „y“, prezervativele dantelate, florile de plastic, ilustratele în care Mona Lisa face cu ochiul, tablourile de absolvire pirogravate, cavourile faraonice etc.

Deşi lucrurile sunt amestecate, pesemne că acest nechezol al spiritului care este kitsch-ul are şi azi două-trei direcţii de bază: kitsch-ul domestic, kitsch-ul turistic şi kitsch-ul artistic. Kitsch-ul domestic marchează copilăria multora dintre noi.

Coborând în timp şi ajungând la uşa şifonierului de acasă, dăm cu ochii de ciucurii sau pampoanele care împodobesc cheile. Ne apropiem apoi de televizor şi vedem pe el un peşte de sticlă cu picăţele maro, ca burta de căprioară.

Bietul de el, se simte pe macrameul pe care l-a aşezat mâna gazdei ca... peştele pe uscat. Ceva mai sus, în bibliotecă, stă de planton un elefănţel de alabastru. Iar pe etajera din apropiere e postat micul pescar vietnamez, cu un peşte care aproape că i se zbate în undiţă.

Asta spre a nu mai pomeni de condurul turcesc cu vârful răsucit, în care se află un termometru şi care împodobeşte un locşor de lângă uşă.

Kitsch-ul turistic înfloreşte, după posibilităţi, în locurile unde istoria a lăsat puncte de atracţie. România nu face figură separată în Europa şi probabil că nici în lume.

Există kitsch coroziv, brutal, neruşinat peste tot unde există turişti: la Istanbul şi Roma, la Paris şi Cairo, la Geneva şi Atena. Mădularul lui David împunge Florenţa din toate unghiurile, figurând deopotrivă pe şorturi, pe plăci de faianţă şi pe afişe în care schimbă pase cu un fotbalist la modă.

La doi paşi de Vatican se vând brichete cu Papa Francisc, evantaie cu Baldachinul lui Bernini şi magneţi de frigider pe care se află Castelul Sant’Angelo. În România, apogeul pseudoartei turistice se consemnează în vecinătatea Castelului Bran, unde figura lui Vlad Ţepeş e exploatată fără limite.

Ţepe de diverse mărimi, chipuri supte ale voievodului, unelte de tortură, minicălăi cu glugi pe cap, copii la scară redusă ale castelului, securi din care picură sânge – un caleidoscop al desfrâului sangvinar e împins sub ochii străinilor care au citit cartea, au văzut filmul, iar acum vor the real thing.

Mai la nord, lângă Tihuţa, rudele kitsch-ului de la Bran se ocupă chiar de mici montaje-surpriză, în care ospătari loviţi de vampirism ies din coşciugul de după uşă şi le fac „bau“ amatorilor de senzaţii tari.

Kitsch-ul artistic românesc în varianta picturală impune în multe case abundenţa pectorală şi nudă a ţigăncii cu trei felii de pepene.

Îl urmează în clasament inflaţia de peisaje marine, à la Aivazovski, unde marea parcă vrea să se reverse stihial dintre rame, nemulţumită şi ea de culorile în care e zugrăvită. La rândul lui, kitsch-ul arhitectonic face şi el ravagii fără oprelişte.

Cine trece prin comuna ieşeană Ciurea sau prin Strehaia va da cu ochii de casele cu turnuleţe, tavane turcoaz, gresie vişinie şi robinete îmbrăcate în cristale Swarowski pe care hâtrii le numesc „ţigode“.

Timişoara oferă, la rândul ei, un exemplu de involuţie a gustului prin masacrul arhitectural din centru, unde Parcul Rozelor stă la umbra unor foste vile transformate în cavouri „de etnie romă“, spre a vorbi corect politic.

Ele pălesc ce-i drept prin comparaţie cu zestrea comunei Buzescu, situată între Bucureşti şi Alexandria, unde palatele se înşiră într-un delir pseudorococo în care se amestecă Ferrari-uri şi coviltire.

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.