Woody Allen a mers chiar mai departe: „Nu aruncaţi gunoiul, din el se fac emisiuni TV”. În fond, nici nu mai e nevoie de Giovanni Sartori şi al său Homo videns.
Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândire. Coward şi Allen rezumă o stare de fapt la îndemâna tuturor celor care gândesc cu mintea lor.
Dincolo de riscul unui spirit critic atrofiat, prin înghiţirea lacomă a emisiunilor TV, şi dincolo de transformarea privitorului într-un video-copil de o „incultură enciclopedică” (Stanisław Lec) şi incapabil de raţionamente, televiziunea mai ascunde un pericol.
Poate nu pretutindeni, dar la noi cu siguranţă, mai ales în ultimele decenii. Pericolul se leagă de două lucruri: setea de celebritate a celor seduşi de iluzia faimei şi prăbuşirea ştachetei valorice.
Când criteriile de exigenţă se dizolvă, apar bâlbâielile, greşelile flagrante, gafele şi călcatul în străchini. Unele sunt inadecvări de exprimare. Altele, în schimb, trădează alarmante lacune de cultură generală.
Cu vreo zece zile în urmă, o crainică a unui post TV a schimonosit numele dinastiei de Habsburg, imprimându-i ceva din forţa calorică a hamburgerului.
A existat, în rostirea crainicei, şi o subtilă aluzie la Hamburg, fără a se şti precis dacă trimiterea viza orasul hanseatic din nordul Germaniei, prăjitura sau soiul de struguri cu acelaşi nume. Această chiftea TV n-a fost prima şi nu va fi, de bună seamă, ultima.
Există, la acelaşi post de – vezi, Doamne – ştiri, un maestru al boacănelor care combină fără probleme şi şovăieli informaţia precară cu lipsa de tact şi de maniere.
Respectivul are deja palmares în materie de neglijenţă, câtă vreme l-a întrebat pe nevăzătorul Andrea Boccelli cum vede Bucureştiul, a felicitat-o pe mama lui José Carreras (moartă de ani buni la momentul firitiselii) pentru cariera fiului, a confundat cartea pe care venise s-o lanseze la Bucureşti Pascal Bruckner şi a tutuit-o pe Angela Gheorghiu fără ca soprana să-i fi permis.
Greşeala e omenească, susţin cei care cred că alibiul poate înlocui studiul şi buna-creştere. Există însă la posturile de televiziune destule situaţii când nu mai e vorba nici de trac, nici de condiţiile vitrege de care are parte un reporter sau un jurnalist cand îşi transmite ştirea.
Situaţiile de acest tip dezvăluie amestecul de incompetenţă şi impostură care dă azi reţeta multor programe TV. Şi dacă ar fi numai asta. Dar nu e.
Mediocraţia românească din televiziuni îngăduie prezenţa pe post a unor moderatori şi moderatoare care gafează senin, în dispreţul istoriei, al logicii şi al vocabularului.
Cu ani în urmă, o colegă a crainicei care a făcut din Habsburg o chiftea dinastică a glăsuit astfel, moderatoare fiind, pe tema EuroMaidanului: „În fond, aşa cum e acum în Ucraina a fost în 1979 în Iran. L-au alungat pe şah şi pe urmă au format un guvern de tehnocraţi”.
Nu-i de colea să confuzi tehnocraţia cu teocraţia. Şi cum concurenţa e motorul progresului, la acelaşi post TV o altă domnişoara a purtat, dacă mai ţineţi minte, un dialog cu un invitat despre erupţia vulcanului islandez
Eyjafjallajökull.
„Să ne facem griji, domnule profesor?”, a susurat domniţa. „Nu foarte mari”, a răspuns invitatul. „Nu e la fel de grav ca în Antichitate, când erupţia unui vulcan a îngropat două oraşe străvechi”.
„Sodoma şi Gomora?”, s-a aventurat fără colac de salvare domnişoara. „Pompeii şi Herculaneum”, a corectat-o musafirul. „A”, a răspuns galeş moderatoarea.
Şi, să nu uităm, la un alt post TV, în loc de Deutsche Welle a apărut scris „2C Welle”, semn că Woody Allen a avut dreptate. Chiar mai multă decât Noel Coward.
