Detectorul

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 09.08.2019 - 07:31

Unul dintre ministerele din distopia orwelliană 1984 este Ministerul Adevărului, prescurtat Minadev. Cu ce se ocupă Minadev?

SHARE

Cu opusul a ceea ce s-ar fi cuvenit să facă. Mai precis, cu minciuna. Slujbaşii lui falsifică presa, literatura şi filmele din trecut, care se distribuie apoi, prelucrate cu grijă, membrilor de partid şi proletariatului.

Minadev face operă de mistificare şi întregeşte o alianţă a contrafacerii impuse de sus, din marele jilţ al puterii.

Cot la cot cu el, Ministerul Abundenţei (Minabund) raţionalizează toate bunurile de larg consum, iar Ministerul Iubirii (Miniiub) se ocupă de cultivarea urii, precum şi de torturarea arestaţilor care mărturisesc crime reale sau fictive.

Însă minciuna nu stă doar cu regele la masă sau cu Big Brother, ci şi cu politicienii români dresaţi astăzi să susţină că laptele e verde şi că plouă de jos în sus, dacă o cer interesele partidului.

Cei care invocă adevărul sunt foarte des, nepermis de des, prietenii minciunii. La fel cum cei care invocă binele comit foarte des, nepermis de des, răul sub toate formele lui: nedreptăţi, abuzuri, erori şi orori.

Un personaj din povestirea Pastoralia a lui George Saunders  îşi înştiinţează printr-o circulară angajaţii că a găsit definiţia adevărului: „Adevărul este acel lucru care face să se întâmple ceea ce vrem să se întâmple.

Adevărul este acel lucru care, când e rostit, îi face pe cei din echipa noastră să arate bine şi-i inspiră să facă eforturi şi mai mari, iar pe cei care nu sunt în echipa noastră îi face să vadă lucrurile în felul nostru şi să devină invidioşi. Adevărul este vântul care suflă doar în pânzele noastre.

Deci când un zvon vă face să vă îndoiţi de noi, cei de-aici de sus, înseamnă că nu e adevărat, dat fiind că am definit deja adevărul drept acel lucru care ne ajută să câştigăm“.

Cocktailul e preparat după rețeta clasică: sofism, sfidare, spirit discreţionar şi conştiinţa impunităţii. Îl bei, ţi se urcă la cap şi te face să vezi viaţa cu ochii celui care a amestecat şi a agitat.

Te face, altfel spus, să rătăceşti calea adevărului şi să porneşti pe cea a propagandei.

Se minte atât de mult în politica românească de azi, încât moderatorul fiecărei emisiuni TV pe teme politice ar trebui să aibă la îndemână câte un detector de minciuni pentru fiecare invitat.

A fost o vreme când strângerea de mână ţinea şi în România loc de contract şi când promisiunea era onorată, fără ştampile şi semnături.

În unele locuri ale lumii, candoarea şi refuzul de-a trişa s-au păstrat. Pe când antrena în Insulele Feroe, Gheorghiţă Geolgău se plângea că nu-şi poate convinge elevii să simuleze.

Răspunsul era acelaşi: „De ce să cad dacă nu m-a atins nimeni?“. Altfel spus, de ce să mint, mai ales într-un spaţiu guvernat de fairplay şi de cavalerism?

Ceea ce e şi astăzi monedă curentă în Feroe ţine de utopie în România lui Dăncilă, Vosganian, Orban, Ponta şi Tăriceanu. Şi chiar ar fi interesant de făcut o statistică a celor care şi-au prefaţat minciunile din mandat prin jurăminte solemne pe Biblie.

Cu alte cuvinte, şi-au vernisat practicarea minciunii prin recursul la adevăr. În inima Romei, la intrarea în Biserica Santa Maria in Cosmedin, există La Bocca della Verità, cu legenda ei cu tot.

Acolo turiştii stau la coadă, îşi vâră  mâinile în gura fermecată şi dacă nu se trezesc cu ele prinse înăuntru (ceea ce, desigur, nu se întâmplă niciodată), se califică drept rostitori de adevăruri.

E un detector de minciuni bun mai degrabă ca decor de film. În schimb, Virgiliu Popescu, pensionar stabilit la München, face o propunere interesantă pe Facebook: să nu mai avem, cel puţin în politică, detectoare de minciuni. Un detector de adevăruri, susţine domnul Popescu, ar fi mult mai eficient.

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.