Invitaţie la fals

DE Radu Paraschivescu | Actualizat: 08.11.2019 - 08:17

Ce preferaţi? Să nu decoleze avionul fiindcă sunteţi vecin de scaun cu un parlamentar care trebuie împiedicat să voteze moţiunea de cenzură?

SHARE

Sau să decolaţi şi să citiţi, pe la jumătatea zborului, că pilotul şi-a luat testele primind răspunsurile corecte de la cineva din afara spaţiului de examen, cu recomandarea de a strecura şi un răspuns greşit, „ca să nu bată la ochi“?

Cu toate păcatele lui, Corneliu Vadim Tudor a avut dreptate când a spus despre România că e „ţara în care aviaţia e la pământ şi agricultura e în aer“.

Spre a nu mai pomeni de fostul ministru al Apărării Gheorghe Tinca şi de răspunsul lui la întrebarea „De ce cad atâtea MIG-uri?“ Mai ţineţi minte? „MIG-uri avem, MIG-uri cad“.

Aşa grăit-a dom’ ministru, fără să-i treacă prin cap că, după câţiva ani şi un alt accident aviatic, un reporter TV o s-o zbughească acasă la soţia pilotului, ca s-o anunţe în direct că a rămas văduvă şi s-o întrebe dacă-i pare rău. Şi, desigur, dacă are vreun comentariu de făcut.

Trăim într-o lume pe dos, fără îndoială. Într-o distopie fără dictator, într-un spaţiu unde cultura falsului a ajuns strategie şi modus operandi.

E de mirare? Deloc. Măsluirea realităţii era monedă curentă şi înainte de 1989. Nicolae Ceauşescu stâlcea cuvintele când vorbea, dar a scris cărţi, iar soţia lui, cu puţine clase şi fără strop de clasă, circula prin lume vernisată de formula „eminent om de ştiinţă şi savant de renume mondial“.

Ne opărim când un impostor precum Matteo Politti prezintă o diplomă scrisă în alfabet chirilic şi face pe medicul sub ochii permisivi ai autorităţilor? Bine facem. Dar să nu uităm că România de după 1946 e clădită pe temelia falsului şi a minciunii.

Bunicii şi străbunicii povestesc, cu glasuri tot mai greu de auzit sub bruiajul kremlinist, cum au fost primele alegeri sub comunişti. Şi cum a apărut distihul „Frunză verde de cicoare, / Votai ochi şi ieşi soare“.
Ăsta nu e tot fals?

Dar faptul că Nicolae Breban îl linguşea pe generalul torţionar Nicolae Pleşiţă cu formula „mare patriot“, după care se recomanda drept disident? Tot fals e şi ăsta.

Adică exact genul de pervertire a realităţii care face posibilă, după decenii, tămâierea unui alt general de Securitate, Iulian Vlad, prezentat drept „un personaj solar, un personaj care avea o lumină a lui, un om deasupra timpului său, de o bunătate şi generozitate incredibile, un făcător de istorie“ (Floriana Jucan SRI), respectiv „un mare român, un mare profesor şi un om de o bunătate pe care eu n-am mai întâlnit-o“ (Cozmin Guşă PSD).

E greu de anticipat cât va trece până la o ieşire hotărâtă de sub tutela falsului. Nimic nu invită la optimism. Nimic. Impostura atinge cote himalayene, răul se declară bine şi porneşte cruciade împotriva binelui autentic, mizeria morală face să crească indicele de poluare.

Falsul se simte bine în România şi nu are de gând să plece. Să ne amintim, nici măcar insurgenţa din decembrie 1989 nu a scăpat de veninul lui. Reactorul cu apă otrăvită de la Cernavoda, teroriştii, simulatoarele de sunet, hârtiile de pe care citea Tudor Brateş şi toate decorurile potemkiniadei malefice de atunci au fixat cadrul în care au apărut ulterior alţi apostoli ai contrafacerii, în frunte cu securiştii din iunie 1990 costumaţi în mineri.

Habar n-a avut Mihail Drumeş că „Invitaţie la vals“, romanul lui din 1936, va avea parte de o continuare atât de stufoasă. Respirăm acelaşi aer cu diverşi arbitri care se deghizează în meciuri amicale ca să poată influenţa scoruri jucate la pariuri.

Suntem contemporanii parlamentarului „Meseria mea e auto“ şi ai unui fost premier care confundă oraşele, ţările şi religiile. Trăim umăr la umăr cu şarlatani care ne pot învăţa „lovitura kung-fu fără de la distanţă fără contact“. Avem locuri în faţă la ecranizarea marelui succes de librărie „Invitaţie la fals“.

Comentarii

© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.