Povestea motociclismului din România, de la prima cursă din 1903, la marile performanțe din anii 1950-1960

Prima motocicletă a apărut în 1885, construită de germanul Gottlieb Daimler. Iar primele concursuri care au creat un nou capitol în cartea motorsportului au avut loc la începutul secolului al XX-lea, stimulând şi dezvoltarea industriei de profil, conform Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România - Volumul I, Bucureşti 2002.

Citește și: FOTO Bucureștiul, pe harta motorsportului mondial. Nu azi, ci cu 90 de ani în urmă. Nemții, siderați

Povestea motociclismului din România, de la prima cursă din 1903, la marile performanțe din anii 1950-1960

România a fost printre primele ţări din lume care a organizat concursuri de motociclete. Acestea au debutat în anul 1903 pe velodromul de la Şosea, din Bucureşti, unde s-au desfăşurat "mari alergări de biciclete şi motoare".

În anul următor, mai multe velodromuri au găzduit curse motocicliste cu caracter internaţional, fiind mai degrabă demonstraţii pe care motociclişti străini le făceau pentru a atrage spectatori la cursele de ciclism, pentru că în ţara noastră primele motociclete au fost aduse în anii 1906-1907.

În această perioadă au apărut în presa vremii primele articole, care prezintă vehiculul (solo sau cu ataş) şi dau instrucţiuni pentru conducerea şi întreţinerea acestuia.

Citește și: Povestea singurilor 2 români care au câștigat Raliul Monte Carlo. Start din Atena, să evite România

Prima întrecere adevărată cu motociclete, în 1909, la Brăila

Primele întreceri cu motociclete, în sensul adevărat al cuvântului, au loc în 1909 la Brăila, cu ocazia unei serbări sportive, ele fiind asociate cu probe de alergări şi curse de biciclete.

O cursă de amploare va fi efectuată în anul 1913, pe traseul Bucureşti-Sinaia şi retur, la care participă şase concurenţi, între care un englez, Er. Parker, ca reprezentant al uzinei BSA. Cursa a fost câştigată de A. Jenistea, care are meritul de a fi condus cu o singură mână, deoarece cu cealaltă sprijinea o piesă defectă să nu se detaşeze de la locul ei. Media orară atinsă a fost de 44 km/h.

A doua cursă, menţionată de publicaţiile vremii, s-a desfăşurat pe traseul Gheorgheni-Târgovişte şi retur, la care au participat nouă concurenţi. Concursurile se desfăşurau pe categorii, stabilite în funcţie de caii-putere (CP) ai motoarelor. La prima categorie, învingător a fost I. Constantinescu, iar la a doua - S. Dumitrescu. Media orară a fost aproape de 65 km/h, iar traseul a măsurat 83 km.

Citește și: FOTOREPORTAJ Lumea auto a Bucureștiului interbelic. Prima mașină: o trăsură cu 4 CP de la Peugeot

Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România menţionează că, în 1914, are loc un concurs pe ruta Bucureşti-Piteşti-Bucureşti, la startul căruia s-au prezentat 13 concurenţi. La categoria întâi, I.C. Silişteanu, cu o motocicletă de 4 CP, realizează o medie de 63 km/h. La categoria a doua, C. Chiriţescu este învingător cu o motocicletă de 2,5 CP cu puţin peste 5 ore pe cei 216 km ai traseului.

Prima cursă de motociclete după primul Război Mondial, pe ruta Bucureşti-Braşov

Primul Război Mondial întrerupe activitatea motociclistă, ca de altfel şi a altor sporturi. Federaţia Societăţilor Sportive din România (FSSR) nu avea în componenţa sa nicio comisie de motociclism.

În 1920, activitatea se reia prin organizarea primului concurs postbelic pe ruta Bucureşti-Braşov şi retur. Aceasta a reprezentat o cursă de regularitate, divizată în trei etape, la care au participat opt concurenţi, acelaşi I.C. Silişteanu fiind învingător.

În 1921, concursurile se înmulţesc la Bucureşti, unde se organizează două întreceri, iar în provincie una singură. În concursul de regularitate desfăşurat pe traseul Bucureşti-Braşov-Bucureşti, disputat pe o ploaie torenţială, învingător a fost T. Săvulescu.

În toamna aceluiaşi an, pe traseul Bucureşti-Târgovişte şi retur, ziarul "Ecoul sportiv" organizează concursul la care participă 14 motociclişti, dintre care, din cauza vremii nefavorabile, abia trei termină cursa. Primul loc îi revine lui M. Moraru, cu o medie orară de 64,666 km/h.

La Galaţi, în 1921, se vor întrece 9 concurenţi pe traseul Galaţi-Tecuci-Galaţi, cursă dominată de bucureşteanul Mayer. Se constată astfel că numărul concurenţilor creşte de la un an la altul.

În 1922, cursa anuală de regularitate îşi prelungeşte traseul: Bucureşti-Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Braşov-Câmpulung-Piteşti-Bucureşti.

Ca urmare a apariţiei Moto-Clubului Român în anul 1922, viaţa motociclistă se va intensifica. Se organizează mai multe genuri de concursuri.

În primul rând, se desfăşoară cursa de viteză pe "kilometru lansat". Pentru prima dată concursurile se organizează pe categorii, solo sau cu ataş, şi clase determinate de capacitatea cilindrică. Anterior, departajarea se făcea în funcţie de puterea motorului. Astfel, se organizează la categoria solo concursuri pentru motociclete de 300 cmc, 500 cmc, 1.000 şi peste 1.000 cmc. Concurentul M. Moraru domină întrecerile.

Prima cursă moto de viteză în coastă, în 1924. Principele Nicolae, preşedintele de onoare al Moto-Clubului-Român

În anul 1924, are loc Cupa "Negel" pe un traseu de 420 km, acesta fiind şi primul concurs în care, la Bran, este inclusă o cursă de viteză în coastă. De asemenea, au participat şi motociclete cu ataş.

Prima atestare a Federaţiei Române de Motociclism (FRM),  FRM ca persoană juridică autorizată este datată în 1927, potrivit frm.ro, la acel moment ea purtând numele: Societatea Sportivă Moto-Club-Român. Moto-Clubul avea secţiuni la Timişoara, Oradea, Braşov, Sibiu şi Cernăuţi. Preşedintele de onoare al Moto-Clubului-Român era Principele Nicolae (fiul regelui Ferdinand).

Un motociclist român câștigă Cupa "Balcanică" în 1927

În 1927, o dată cu înfiinţarea Federaţiei Române de Motociclism şi afilierea ei la Federaţia Internaţională de Motociclism (FIM), înregistrăm prima ieşire peste graniţă a motocicliştilor români, pentru a concura în Cupa "Balcanică", disputată în Bulgaria, câştigată de motociclistul român M. Moraru. Apar şi concursurile de turism pe motocicletă, care în acelaşi an reunesc 14 concurenţi, printre care şi un francez. În 1927, în Capitală se înfiinţează un nou club de profil: "Uniunea motociclistă română".

La 15 iulie 1928, P. Assan câştigă prima reuniune motociclistă pe pistă, organizată pe hipodromul Floreasca.

În luna septembrie, în acelaşi an, s-a disputat pe un parcurs de 400 de km Cupa "Negel", probă dotată de B.B. Assan cu un trofeu confecţionat din argint masiv. De fapt, familia Assan, proprietara celei mai mari fabrici de pâine şi paste făinoase din Capitală, s-a implicat mult în dezvoltarea sporturilor şi îndeosebi a motociclismului, sponsorizându-le.

Astfel, în 1930, familia Assan a înfiinţat o secţie moto, a importat motociclete performante, piese de schimb, combustibil şi lubrifianţi, oferindu-le cu generozitate tinerelor talente, care au dominat întrecerile motocicliste interne şi internaţionale până la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.

În anul 1928, activitatea motociclismului se intensifică. Cursa de viteză în circuit Cupa "Negel" se reeditează, având ca invitaţi un alergător german (Ecker, care a şi câştigat) şi un bulgar. În această perioadă se evidenţiază şi un motociclist de excepţie, Marin Mareş, care, pilotând o motocicletă Triumph, realizează o medie orară de 71 km/h, performanţă remarcabilă raportată la starea drumurilor ţării la acea vreme, potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România.

În 1930, se inaugurează velodromul din şoseaua Ştefan cel Mare, unde, săptămânal, se organizează curse cicliste şi mai ales motocicliste, în care vor fi invitaţi motociclişti din Austria, Bulgaria, Ungaria şi Germania.

În anul 1931, motocicliştii români vor participa la raliurile din Ungaria, Polonia şi Bulgaria obţinând rezultate notabile. 

În 1934, se înregistrează curse pentru amatori şi profesionişti. Se construieşte pe şoseaua Olteniţa un nou velodrom pentru profesionişti. Cursele de şosea se reduc ca număr. Clubul "Gloria" din Timişoara amenajează o pistă de zgură, unde are loc prima cursă de dirt-track din ţară.

În 1934, în România, s-a înfiinţat prima federaţie de motociclism din lume

Portalul www.frm.ro notează că, în 1934, în România, s-a înfiinţat prima federaţie de motociclism din lume prin asocierea cluburilor din diferite oraşe româneşti. Până la acel moment ţările care erau membre ale Federaţiei Internaţionale aveau fiecare un singur club naţional.

România a fost, astfel, prima ţară care a propus să fie reprezentată de o federaţie de cluburi naţionale, exemplul ei fiind urmat curând de multe alte federaţii. Federaţia actuală este formată din 67 de cluburi şi funcţionează conform noii Legi a Sportului, Legea 69/2000.

În 1934, are loc la Bucureşti Cupa "Balcanică", dominată de sportivii români. Dar cursele de viteză se reduc ca număr, mai ales cele desfăşurate pe velodrom. Prima cursă de viteză pe şosea a sezonului va fi câştigată de Al. Papană.

Apare, apoi, renumitul Nicolae Ionescu Cristea, care câştigă câteva importante întreceri.

Din cauza neînţelegerilor din cadrul forului de conducere (FRM), cursele de viteză pe şosea se vor rări. Vor avea loc concursuri de viteză în coastă şi, din când în când, pe velodrom.

Războiul întrerupe aproape total activitatea motociclistă, reluată în 1944 şi cu un spor de intensitate în 1945, când N. Sădeanu câştigă mai multe curse de viteză la Şosea.

Motociclismul românesc, după al II-lea Război Mondial

Anul 1947 va aduce revitalizarea motociclismului românesc. Cursele de viteză pe şosea, în Bucureşti şi în alte oraşe, vor consacra numele unor motociclişti de elită: N. Niculici şi W. Agaton, care vor domina campionatul de viteză în coastă.

Întrecerile de viteză se înmulţesc sub formă de Cupe sau premii ale diferitelor oraşe (Cluj, Braşov, Târgu Mureş, Timişoara, Arad, Reşiţa, Oradea, Ploieşti). Sportivii români de valoare, cum ar fi N. Sădeanu, N. Buescu, I. Spiciu, N. Nicolici, C. Udrescu, Gh. Ioniţă, N. Ştefan, V. Szabo, M. Antonescu, G. Mormocea, G. Gali, M. Dănescu, participă anual la concursuri internaţionale în Ungaria, R.D. Germană, Cehoslovacia, Bulgaria, Mongolia, Iugoslavia, URSS, Austria.

La cursele de 4 şi 6 zile din Cehoslovacia şi R.D. Germană, românul L. Szabo a ocupat locul I, iar echipa - locul II. În 1957, la circuitul de la Riga, se obţine, la concursul individual, o medalie de aur şi una de argint. M. Cernescu, V. Szabo, N. Sădeanu, Al. Lăzărescu, M. Dănescu, I. Popa, A. Hun sunt, la vremea respectivă, motocicliştii de elită ai ţării. 

În 1958, la concursul de la Erfurt (RDG), echipa naţională ocupă locul II pe naţiuni, N. Sădeanu câştigă la 500 cmc sport şi la 500 cmc curse la Budapesta (Ungaria).

Rezultate de prestigiu s-au obţinut în anii următori în URSS, Bulgaria, R.D. Germană, Austria şi Polonia în cursele de viteză, de motocros, de regularitate de 6 zile şi de dirt-track.

În 1965-1966, M. Dănescu câştigă titlurile balcanice la clasele 250 cmc motocros.

În anul 1967, echipa noastră (Otto Ştefani, Şt. Chiţu, Cr. Dovitz, P. Paxino) a devenit campioană balcanică la motocros.

Cluburile sportive "Steaua", "Dinamo", "Metalul", "Rapid" şi "Voinţa" au dominat scena motociclistă a ţării. Începând din 1948, când a fost înfiinţată, secţia de moto a clubului "Steaua" a cucerit cinci titluri naţionale prin sportivii Ion Spiciu şi Nicolae Sădeanu.

Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului mai arată că, după 1970, lipsa de dotare cu maşini performante, create îndeosebi de industria postbelică japoneză, i-a împiedicat pe motocicliştii români să participe la Campionatul European şi la Campionatul Mondial şi să se consacre pe măsura talentului lor.

Marile performanţe ale motocicliștilor români în anii '50 şi '60

Marile performanţe ale anilor '50 şi '60 aparţin trecutului, atunci când a câştiga un mare premiu internaţional era o izbândă similară cu cele obţinute în marile circuite actuale.

În 1950, N. Sădeanu câştiga Marele premiu al Ungariei, Gh. Ioniţă, M. Dănescu şi I. Gheorghe cucereau medalia de aur la concursul de la Erfurt.

Sunt memorabile cel 8 medalii de aur dobândite în cursele de regularitate şi rezistenţă de "6 zile" ("Six Days") denumite şi "Olimpiadele motocicliştilor".