Mă uit - cu milă creștinească - la premierul României.
Opinii
Serios? Chiar au aruncat milioane de lei pentru tristețile astea de sloganuri? Zici că e concursul de Miss la clasa a IV-a. Parcă mi-e dor de "Să trăiți bine!". O mențiune specială pentru bărbatul în ie pe care-l bănuiesc că poartă și fotă când nu-l vede nimeni.
Mai sunt câteva zile până la finalul Olimpiadei. E perioada aceea frumoasă cu fiecare sport în fazele finale. România nu e pe nicăieri. Au fost, e drept, și câteva accidente fericite.
Parisul e Paris și este așa pentru că a experimentat și a celebrat mereu diversitatea. Parisul e Paris tocmai pentru că a contrariat și a șocat.
Nu știu ce ar putea face sistemul Patriot pe care România ar urma să-l livreze Ucrainei. Nu știu dacă și în ce măsură va face diferența pe front. Asta e treaba militarilor. Dar, ca un cetățean al României, știu anumite lucruri. Mai întâi de toate, știu ce vreau.
Într-o recentă dezbatere televizată, profesorul Cristian Pârvulescu (unul dintre puținii intelectuali de stânga pe care-i ascult mai ales când nu suntem pe aceeași lungime de undă) susținea că, la dublul scrutin din 9 iunie, votul politic a cântărit mai mult decât candidații.
Cu trei luni înaintea Jocurilor Olimpice, statul român n-are bani pentru a-i trimite pe sportivii calificați la Paris. Dar dacă vreunul va obține o medalie, sigur îi vom vedea pe mai marii țării pozându-se mândri cu el.
Nu s-au stins încă ecourile ultimel ediții a concursului muzical Eurovision. Dacă această ediție a întrunit vreo opinie aproape unanimă, atunci aceea a fost că am avut de-a face cu cea mai controversată de până acum. Dar nu din cauza a ceea ce ar putea crede unii români.
