Asta înseamnă că forțele pro-europene ar trebui să aibă, teoretic, o majoritate fără emoții.

Vestea proastă e că nici "polul de dreapta" (în ordinea procentelor - PNL, USR, UDMR) n-a obținut mai mult de o treime. Am pus ghilimelele de rigoare pentru că, în actualul context, noțiunile de "dreapta" și "stânga" și-au pierdut din relevanță.

Ca atare, singura soluție pentru a împiedica extremiștii să ajungă la putere – prin formarea așa-numitului "cordon sanitar" – se află la PSD. Care a strâns cam un sfert din locuri în viitorul parlament.

Carevasăzică, salvarea democrației românești depinde de partidul demonizat cu mânie proletară până mai ieri.

Vestea și mai proastă e că electoratul pesedist, ademenit de-a lungul vremurilor nu doar cu pomeni, ci și cu discursuri de tipul "vai, țărișoara mea", încă din epoca Ponta-Dragnea, e mai degrabă tentat să pună ștampila pe un Călin Georgescu decât pe o Elena Lasconi.

De baronii care stau la pândă și de-abia așteaptă căderea lui Ciolacu nici nu mai vorbesc. Un carnasier ca Stănescu ar fi gata oricând să-și facă trei cruci și să jure cu mâna pe Biblie că România nu poate fi salvată decât în alianță cu "patrioții". Chit că "patrioții" își iau lumină de la Moscova.

Prima mutare aud că a făcut-o însă proaspăt întorsul la vatră Ponta.

Nici nu se terminaseră bine de numărat voturile că "Dottore" începuse deja consultările cu fugarul Ghiță de la Belgrad, om al sistemului, dar și al rușilor, cu traseistul Peiu de la AUR, ideologul naționalizării companiilor străine, dar și cu alți "idioți utili" și "agenți ai haosului".

Scopul negocierilor? Să alinieze rapid PSD la treimea "suveranistă" și să se încoloneze cu toții în spatele lui Georgescu, marele admirator al "înțelepciunii rusești".

Pare-mi-se că, dacă nu se trezesc din abulie și euforie înainte de turul al doilea, liderii "polului de dreapta" vor intra vrând-nevrând în opoziție cât ai zice UE sau NATO.

Ce nu cred că înțeleg e că, înainte de a fi membru în marea familie socialistă europeană, PSD-ul e un partid cu un foarte dezvoltat simț al puterii, cu un instinct al negoțului politic și într-o mare foame de bani. Ca să-l atragi într-o coaliție, trebuie să-i oferi ceva concret și de nerefuzat. Cum ar fi, de pildă, jumătate din viitorul guvern. Sau, de ce nu, chiar funcția de prim-ministru.

Dar asta trebuie negociat rapid. Azi, dacă se poate. Altminteri, până duminică, discuțiile subterane ale sforarilor gen Ponta riscă să împingă PSD-ul în brațele primitoare ale celeilalte tabere. O tabără a "patrioților" care, deși mănâncă unguri pe pâine, visează la o Românie după modelul Ungariei lui Orban.

Ce urmează se poate vedea cu ochiul liber dincolo de Tisa. O autocrație apăsătoare, o criză economică inevitabilă și, mai cu seamă, statutul de paria al lumii civilizate.

Nu vreau să vă sperii cu pesimismul meu, dar la noi, cu alde Georgescu, Simion, Șoșoacă & Ponta la butoane, ar putea fi și mai rău.