Revoluțiile sunt, într-o bună măsură, ilizibile. Ele cuprind o sumă negestionabilă de narațiuni, imposibil de sintetizat; un arhipelag de întâmplări cu atât de multe insule, încât nicio hartă nu le poate cuprinde.
Revoluțiile sunt, într-o bună măsură, ilizibile. Ele cuprind o sumă negestionabilă de narațiuni, imposibil de sintetizat; un arhipelag de întâmplări cu atât de multe insule, încât nicio hartă nu le poate cuprinde.
Lipsit de ideologie și de Gulag (deși, pe 10 august, și-a demonstrat cu vârf și îndesat gena represivă), pesedismul n-a fost un comunism - dar a avut, cu siguranță, aceeași vocație a minciunii endemice, a contraselecției programatice, a falsificării infinite a realului.
Monica Lovinescu vorbeşte în Jurnal inedit. 2001-2002 despre „datoria de memorie“ . Ea recunoaşte că, auzind sintagma la Virgil Ierunca, se simte obligată s-o preia şi s-o transmită mai departe.
Altfel decât schimbările pașnice de putere din majoritatea statelor comuniste ale Europei Centrale și de Răsărit, care au fost revoluții civice, Revoluția Română a venit târziu și a fost violentă.
Horia-Roman Patapievici a povestit, anul trecut, într-un amplu interviu oferit pentru primul număr al publicației Newsweek România, despre cum și-a petrecut noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 în arest.
Horia-Roman Patapievici, arestat la Revoluție, a realizat, pentru Newsweek România, o amplă radiografie a evenimentelor din decembrie 1989.
„Cine a tras în noi după 22?“ rămâne întrebarea la care procurorii n-au găsit răspuns nici după 30 de ani.
„Cu mesele de la restaurantele Pescarul și Dunărea – așa a început construcția Baricadei, la colțul străzii Batiștei.”