Merdenea sau croasant? Ambele produse de patiserie au legătură cu Imperiul Otoman. Originea celor două nume
Merdenea sau croasant? Controversa născută pe rețelele de socializare în aceste zile a dus la resuscitarea interesului public pentru un produs popular, dar intrat în banalitate și „condamnarea” altuia, simbol al rafinamentului, luxului, dar și aroganței.
Merdenea vs croasant este controversa care a încins internetul în aceste zile.
Furtuna de pe rețele de socializare a fost iscată de o postare ironică spre jignitoare a cofondatorului mai noului local „Mița Biciclista” la adresa vechii și popularei patiserii din Piața Amzei a celui cunoscut ca „nea Mihai”.
Dincolo de polemica născută și reacțiile multor români, în mod paradoxal, cele două produse de patiserie, ce simbolizează acum un statut social total diferit, chiar opozabil, au mai multe în comun decât s-ar crede, prin legătura amândurora cu Imperiul Otoman.
Originea merdenelelor și a croasantelor, legate de turci
Dicționarul explicativ al limbii române este foarte clar în privința originii cuvântului: „merdenea”: el vine din turcescul „merdane”.
Astăzi îl folosim aproape exclusiv pentru produsul de patiserie, dar în unele zone ale României termenul a păstrat multă vreme un sens diferit.
În vechiul județ Teleorman, „merdenea” putea desemna chiar vergeaua - unii îi spun sucitor sau făcăleț - cu care se întindeau foile de plăcintă.
Numele provine, deci, de la un cuvânt turcesc: „merdane”. preluat la rândul lui din persană - „wardana”. derivat din verbul wardānīdan/wardān - a întoarce, a răsuci.
Citește și: Merdeneaua care a împărțit Bucureștiul în două. Nicușor Dan a gustat-o. Ce a urmat?
„Vergeaua (sucitorul) subțire (merdane, în turcă), pentru întins foile de plăcintă, va da numele merdenelei în română - un produs de patiserie din mai multe foi subțiri, întinse cu «merdane» (vergeaua).
Numele turcesc pentru vergeaua de întins foile (sub forma merdenea) s-a păstrat până spre zilele noastre în Teleorman și parte din Vlașca.
Bucureștenii au rămas numai cu (numele) gustosului produs al patiserilor”, a explicat etnologul Gheorghiță Ciocioi, conform jurnalul.ro.
Termenul apare documentat încă în marele dicționar al lui Franciscus à Mesgnien Meninski din 1680, cu sensul de instrument pentru întinderea aluatului.
În trecut, merdenelele erau vândute la noi mai ales de albanezi și turci, în tăvi purtate pe cap prin târguri, străzile centrale, locurile aglomerate.
Preparatele din foi subțiri de aluat, umplute cu brânză, carne sau alte ingrediente, fac parte dintr-un univers culinar mult mai larg care s-a format și a circulat timp de secole între Anatolia, Balcani, Orientul Apropiat și spațiul românesc.
Börek-ul otoman, plăcintele balcanice și numeroasele lor variante regionale aparțin aceleiași mari familii culinare.
Studiile asupra influenței turcești în gastronomia românească subliniază tocmai această circulație îndelungată a denumirilor, ingredientelor și tehnicilor culinare, vizibilă mai ales în Dobrogea și în sudul țării, notează turismistoric.ro.
Croasantul modern, inventat în 1830 de un bucătar francez
La rândul său, croasantul - croissant, în forma franțuzească, dar respectăm forma indicată de DOOM - este legat inițial tot de turcii otomani, chiar dacă a ajuns un simbol al rafinamentului patiseriei franțuzești.
Se crede că forma croasantului provine din turcul „ay yıldız”, adică „luna crescută”, un simbol asociat cu Imperiul Otoman.
Citește și: Care este originea sarmalelor ? Cât sunt de românești? Ce țări își asumă inventarea lor?
Legenda spune că, în 1683, după ce trupele otomane au încercat pentru a doua oară în istorie să cucerească Viena, un grup de brutari din capitala austriacă a reușit să le încurce planurile, datorită faptului că au auzit zgomotul tăvălugilor care se apropiau și au alertat autoritățile.
Ca simbol al victoriei asupra turcilor, brutarii au creat un produs de patiserie în formă de semilună – simbolul lunar al otomanilor învinși.
Această formă simbolică, însă, nu era încă ceea ce știm noi azi sub numele de croisant.
Era vorba de o simplă pâine în formă de semilună, care, în timp, a evoluat în forme mai sofisticate și a ajuns să fie cunoscută în întreaga Europă.
La Viena, tradiția „kipferl” (un fel de pâine sau cozonac cu formă de semilună) era deja bine cunoscută în secolele XVIII și XIX.
Kipferl este, practic, o pâine în formă de semilună, mai grea și mai densă decât croissantul modern, dar care avea o formă similară.
Această tradiție de coacere a continuat să evolueze și a fost preluată, mai târziu, de brutarii francezi.
Se spune că în jurul anului 1770, Maria Antoaneta, prințesă a Austriei și viitoare regină a Franței, ar fi adus cu ea rețeta de kipferl la curtea franceză, influențând astfel dezvoltarea patiseriei din Franța.
La început, această pâine în formă de semilună a fost considerată o delicatese de curte, dar, în scurt timp, a început să fie pregătită în diverse variante și a câștigat popularitate în întreaga Franță.
Povestea croasantului a continuat în Franța, unde rețetele tradiționale din Viena au suferit o adevărată transformare.
În secolul XIX.
Citește și: De ce cozonacul se numește așa? Care este originea desertului de Crăciun preferat de români?
Și asta odată cu apariția tehnicii de aluat fraged (pate feuilletée), care presupunea stratificarea aluatului cu unt pentru a obține o textură aerată și foietată, când kipferl-ul s-a transformat într-un produs mai fin și mai delicat, mai asemănător cu ceea ce cunoaștem astăzi sub numele de croasant/croissant.
Potrivit unor surse, croasantul în forma sa modernă a fost creat pentru prima dată de un bucătar francez pe nume Sylvain Claudius Gose, care în 1830 a început să experimenteze cu tehnica de aluat fraged și a introdus untul în aluat.
Această tehnică adăuga o consistență mai ușoară și mai aerată, iar croasantul a devenit mult mai popular datorită aspectului său foietat și gustului delicat.
În acel moment, croasantul nu era încă un produs obișnuit, dar a început să fie apreciat în cercurile rafinate din Franța.
La începutul secolului XX, croasantul s-a răspândit în întreaga lume datorită imigrației și a globalizării comerțului alimentar.
Citește și: Cine a inventat popularul hamburger? De unde provine numele preparatului care a cucerit și românii?
În anii 1950, în urma expansiunii lanțurilor de patiserii, croasantul a devenit un produs de masă în multe țări.
Produsul de patiserie a fost, de asemenea, adaptat și reinventat în diverse variante, cum ar fi croasantul cu ciocolată (pain au chocolat), croasantul cu migdale sau chiar cel cu umpluturi sărate.
