duminică 04 octombrie
EUR 5.3447 USD 4.7519
Abonează-te
Newsweek România

În ce localitate se află singurul monument din România dedicat unei legume? Este cel mai mare din lume

Data publicării: 04.10.2026 • 13:00
Monumentul cepei din Pericei - Foto: salajpursisimplu.ro
Monumentul cepei din Pericei - Foto: salajpursisimplu.ro
Cununa din cepe
Cununa din cepe

Singurul monument din România dedicat unei legume se află într-o localitate cu nici 3.500 de locuitori, a căror existență, în schimb, a fost influențată, de-a lungul secolelor, de cultivarea cepei. De aceea, din 2007, în comună se înalță un monument falnic închinat acesteia.

Monumentul cepei din comuna Pericei, județul Sălaj, este unicul din România dedicat unei legume și cel mai mare din lume dedicat cepei.

Poate să pară ceva nesemnificativ, dar pentru locuitorii din zonă ceapa este un adevărat simbol local, ea făcând cunoscută în lume locailtatea situată la doar 5 km de Șimleu-Silvaniei.

Iar în 2007 a fost dezvelit, în curtea Școlii Gimnaziale din comună, acest inedit monument dedicat acestei legume prețioase pentru ei. 

Monumentul cepei din Pericei are 6,5 metri înălțime

În lumea largă mai există monumente dedicate unor legume: al cartofului, în Belgia, dar și SUA, al verzei, în Ucraina, al morcovului, în Noua Zeelandă și chiar al mazării, în SUA.

Chiar și în țara noastră există o sculptură a cărei formă a făcut să fie poreclită în mod ironic „monumentul cartofului înfipt în țeapă”.

Și asta, deși subiectul ei s-a vrut unul cât se poate de serios, fiind vorba de Monumentul Renașterii din Piața Revoluției din București, dedicat victimelor Revoluției din 1989,

Dar un monument cu adevărat dedicat unei legume se află în comuna Pericei, Sălaj, inaugurat în 2007, opera decanului Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea, Cornel Durgheu, potrivit telegrafonline.ro.

Unul din brandurile care definesc întreg județul Sălaj este ceapa de Pericei, care este acum foarte răspândită și promovată.

Citește și: Ce înseamnă și unde se află Kilometrul Zero al României? A fost stabilit în timpul domniei regelui Carol I

Legendele spun că ceapa se cultivă la Pericei de 700-800 de ani și că era foarte apreciată și nelipsită, în trecut, la mesele împărătești de la Viena.

Cununa din cepe
Cununa de record mondial, realizată din 45.000 de cepe de Pericei - Foto: zigzagprinromania.ro (rol ilustrativ)

Pe vremuri, ceapa era singura sursă de câștig pentru majoritatea sătenilor din Pericei, având și astăzi un rol economic destul de important.

Monumentul dedicat cepei are o înălţime totală de 6,5 metri este din piatră, fier, beton şi răşini, are culoarea naturală a legumei și a costat 20.000 de lei, fiind unicat în lume.

Citește și: Un faimos patiser a creat un tort de nuntă de 500 de kg. Are 3,5 m înălțime și a necesitat patru luni de muncă

Bulbul de ceapă aurie-arămie are o înălţime de 4,5 metri, este realizat din fibră de sticlă şi răşini sintetice şi acoperit cu tablă de cupru bătută.

Soclul pe care este aşezat bulbul măsoară doi metri înălţime fiind făcut din beton placat cu travertin. 

Citește și: Care este monumentul istoric supranumit Capela Sixtină a Estului. 537 de ani de la ridicarea sa

Ceapa din Pericei a intrat în 2007 și în Cartea Recordurilor, deoarece agricultorii sălăjeni au împletit o cunună din 45.000 de cepe, care a avut o lungime de 4.518 metri.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră