Un accident cu trei persoane rănite a blocat circulația pe DN 73. Când va reveni traficul la normal?
Un accident din care au rezultat trei persoane rănite a blocat circulația pe DN 73. În evenimentul rutier produs în Țitești, Argeș. au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară.
Trei persoane au fost transportate la spital, duminică, după un accident în care au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară şi care s-a produs la Ţiţeşti, judeţul Argeş.
Traficul pe DN 73, blocat pe ambele sensuri
Traficul pe DN 73 este blocat pe ambele sensuri, circulaţia fiind dirijată de poliţişti pe un drum comunal. Totodată, se fac cercetări pentru a se stabili cum s-a produs accidentul.
Accidentul s-a produs, duminică, pe DN 73, în localitatea Ţiţeşti, fiind implicate două autoturisme şi o autoutilitară. Pompierii intervin cu trei echipaje, alături de două ambulanţe SAJ, transmite news.ro.
Potrivit ISU Argeş, într-unul dintre vehicule, a fost găsită o victimă, care nu se putea evacua pe cont propriu, pompierii acţionând pentru a o scoate din maşină.
Citește și: Pompierii au salvat o persoană căzută în fântână în localitatea Sântana de Mureş
Victima - un bărbat de aproximativ 60 de ani, conştient, cu traumatisme la picioare - a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la spital.
Traficul, reluat după ora 13.00
Echipajele SAJ au preluat alte două persoane, transportate la spital, la rândul lor.
Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
Citește și: Clădirea Primăriei Bucureşti nu are autorizaţie ISU la incendiu, deși a fost renovată total. Cum e posibil?
Traficul rutier este dirijat de poliţişti, cu deviere temporară pe DC 83, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni şi ai Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni, până la eliberarea părţii carosabile. Se estimează reluarea normală a circulaţiei după ora 13:00.