Cum a pus România un principe german pe tronul Albaniei? Era nepotul reginei Elisabeta, soția lui Carol I

Așa se face că în contextul efervescent al ultimei părți a secolului al 19-lea, a apărut inițial ideea unirii cu Bulgaria sub sceptrul aceluiași Carol I. Plan nerealizat din cauza opoziției Rusiei.

Dar Regatul României - declarat în 1881 - a devenit un jucător tot mai puternic în zona balcanică, mai ales după Al Doilea Război Balcanic, din 1913,

Așa s-a născut ideea de a câștiga o influență mai mare în Albania, noul stat care-și procoamse independența în 1912 și-și căuta un conducător care să ocupe tronul.

Trupe române și olandeze l-au impus pe Wilhelm de Wied ca principe al Albaniei

Așa s-a ajuns, în martie 1914, ca România să impună, cu acceptul Marilor Puteri, un principe în Albania. 

Era vorba de Wilhelm, în vârstă de 38 de ani la acel moment, nepotul reginei Elisabeta a României, soția lui Carol I.

În contextul în care Albania se declarase independentă în noiembrie 1912, iar comunitățile de aromâni se uitau cu încredere spre România, tânărul Wilhelm era considerat soluția cea mai potrivită. În plus, legăturile româno-albaneze erau vechi și puternice.

Citește și: Când a vrut Ungaria unirea cu România? De ce a eșuat inițiativa? Capcana din propunerea maghiarilor

„Da, este adevărat că avem dragostea pentru Albania, cum ar fi de exemplu dragostea între naș și fin.

Românii au fost cei dintâi cari au introdus alfabetul latin în Albania. La București s-a clădit prima biserică în care serviciul religios se face în limba albaneză. Creând Albania, Puterile Europene au făcut o operă frumoasă.

Când s-a vorbit pentru prima oară de candidatura nepotului meu, eu i-am zis: «Dacă te însărcinezi cu această problemă și dacă vei reuși s-o rezolvi, vei putea zice că ai săvârșit o operă măreață.

Nimic nu poate fi mai frumos ca un asemenea scop. Sunt încredințat că Europa te va sprijini»”, spune regele Carol I, în martie 1914, conform historia.ro.

Să nu uităm și că imnul național al Albaniei  devenit, din 1912, momentul proclamării independenței, era faimosul „Pe-al nostru steag e scris Unire”, compoziția lui Ciprian Porumbescu.

Doar versurile scrise inițial de Andrei Bârseanu, au fost ușor schimbate și adaptate de unul dintre marii poeți albanezi, Aleksander Stavri Drenova.

Wilhelm de Wied, principe al Albaniei pentru 6 luni

Acesta a locuit în București mulți ani, poezia sa - „Hymni i Flamurit” - fiind publicată tot în capitala României pentru prima oară, în 1912.

Iar la acordarea cântecului lui Porumbescu albanezilor, un rol important l-a avut scriitorul și dramaturgul român de origine albaneză, Victor Eftimiu.

Pe acest imn, a fost ridicat steagul Albaniei în timpul proclamării independenţei, la Vlore, în 28 noiembrie 1912. 

În acest context, regina Elisabeta, născută în Casa de Wied, face un puternic lobby la Casele Regale ale Europei în favoarea nepotului său (de frate), Wilhelm de Wied, scriind diferite articole, unde vorbește despre „Viitorul rege al Albaniei”.

Acesta era căsătorit cu Sophie von Schönburg-Waldenburg, româncă după bunică, ei având doi copii: o fetiță Maria Eleonora și un fiu Carol-Victor.

Citește și: Cine e politicianul care a salvat România de la destrămare? La moartea sa, regele Carol I a plâns

Martorii epocii, precum Nicolae Iorga, au văzut ambițiile regalității noastre, dar și faptul că aventura era mai degrabă tolerată de Carol I de dragul soției sale.

„Am fost chemat la Sinaia ca să dau lămuriri nepotului reginei, prințul de Wied, cu privire la acea domnie albaneză în care regele vedea mai mult o încurcătură, dar nu voia să refuze această satisfacție soției sale”, scria Iorga, conform sursei citate.

După ce, formal, o delegație albaneză a sosit la Castelul de la Neuwied pentru a-i cere lui Wilhelm să conducă Albania, la 22 februarie/7 martie 1914 prințul a sosit la Duras (Durazzo), vechea capitală a țării.

Era sprijinit de un contingent militar multinațional, unde cel mai important rol era jucat de cei olandezi (prințul era, de asemenea, nepotul reginei Olandei, Wilhemina) și de cei români.

Citește și: Lovitura de stat de care nu se vorbește. Ce s-a petrecut în Moldova în 1866? Rolul Rusiei

Olandezii organizează o miliție, cu circa 5.000 de soldați, sub comanda colonelului Willem John Karel Thompson (1869-1914), care luptă pentru pacificarea orașului și a zonei adiaecente acestuia.

Wilhelm, principele Albaniei și soția sa, Sofia, au murit în România

Conflictele au fost crâncene, iar într-una dintre aceste misiuni cade comandantul însuși, Thompson, fiind înlocuit de un adjunct, maiorul Kroon.

Trupele românești care sprijină această domnie sunt trupe formate pe baza voluntariatului.

Românii sunt organizați sub comanda a trei ofițeri: căpitanul de cavalerie Grigore Cristescu (comandantul contingentului românesc), căpitanul de infanterie C. Șerbănescu și locotenentul de cavalerie Panait Burchi.

Prințul nu controla, în fond, decât Durasul și împrejurimile. Restul țării era disputat de diferite trupe de gherilă sârbești (în nord) și grecești (în sud).

Lor li se adăugau contingente conduse de bei sau de pașale (armate personale ce ar fi dorit un stat sub semnul Semilunei), dominând centrul Albaniei.

Citește și: Cum a scindat Carol al II-lea PNL, în 1930? Ruptura, făcută chiar de singurul copil al lui Ionel Brătianu

Din punct de vedere politic, Albania era sub incidența Marilor Puteri: un joc în care Imperiul German nu voia să se amestece, în timp ce Italia și Imperiul Austro-Ungar își disputau întâietatea asupra zonei.

Dar, la 28 iulie 1914, izbucnește Primul Război Mondial, după ce Austro-Ungaria, susținută de Germania, a declarat război Serbiei, după asasinarea prințului moștenitor Arhiducele Franz-Ferdinand în Sarajevo de un anarhist sârbo-bosniac, Gavrilo Princip.

Cum situația a devenit explozivă în regiune, iar militarii puteau fin folosiți mult mai bine pe noile fronturi de război, aventura albaneză a lui Wilhelm I și a soției, Sofia, s-a încheiat la 3/17 septembrie 1914.

Au fost nevoiți să părăsească Durasul, după doar 6 luni de la sosirea acolo.

Trei săptămâni mai târziu, la 27 septembrie 1914, regele Carol I, unchiul lui Wilhelm de Wied, principe al Albaniei, a murit, iar totul se afârșea.

După Primul Război, pe care îl va face sub steag german, încă o dată învins, Wilhelm de Wied s-a retras în România, unde va trăi până la sfârșitul vieții sale, în 1945, la Predeal.

Sophia, soția principelui, se stinsese în 1936, la moșia de la Fântânele, Bacău, a familiei Cantacuzino-Pașcanu, cu care se înrudea.

Copiii lor au avut un destin aparte: fata, Maria Eleonora (n. 1909), a murit în 1956 în lagărul comunist de la Miercurea-Ciuc, după ce fusese arestată alături de cel de-al doilea soț al ei, Ion Octavian Bunea, fiul preotului unionist Augustin Bunea.

Băiatul, Carol-Victor (n. 1913), care purta și supranumele de Skandenberg, dat de tatăl său, va locui în America, apoi se va întoarce în Europa, ultimii ani ai vieții petrecându-i la München, unde a murit în 1976.

În 1919, a mai existat un plan de uniune româno-maghiară sub sceptrul regelui Ferdinand propus de unii politicieni de la Budapesta.

Dar el a fost respins ferm de prim-ministrul Ionel Brătianu, care a văzut în plan doar o stratagemă a ungurilor de a recâștiga Transilvania.