Cine e politicianul care a salvat România de la destrămare? Puțini au fost oamenii politici cu realizări atât de importante pentru țară precum acest boier moldovean care a fost și prim-ministru de patru ori. Mai mult, practic, a fost singura figură publică a cărei dispariție l-a făcut până și pe rigidul rege Carol I să plângă.
Cine e politicianul care a salvat România de la destrămare? La moartea sa, regele Carol I a plâns
Lascăr Catargiu a fost unul dintre cei mai importanți oameni politici din România secolului al XIX-lea. A fost ministru în diferite guverne, președintele Camerei Deputaților și prim-ministru al României pentru patru mandate, dintre care cel mai important a fost cel din prioada 1871-1876.
Atât de mare a fost rolul său, încât, practic, a salvat țara de la destrămare în cel puțin două rânduri, având un o contribuție esențială la stabilitatea acesteia în alte câteva situații de criză majoră.
S-a născut la 1 noiembrie 1823, în Iași, și aparținea unei vechi familii muntene, un membru al căreia, fiind exilat de domnitorul Matei Basarab în secolul al XVII-lea, s-a stabilit în Moldova.
Lascăr Catargiu a urcat treptat în ierarhia administrativă a Moldovei, devenind prefect al poliției (agă) din Iași.
În 1857 face parte din „divanul ad-hoc” al Moldovei, o comisie aleasă conform Convenției de la Paris din 1856, pentru a vota unirea Moldovei cu Țara Românească.
Vederile sale puternic conservatoare, în special în legătură cu reforma agrară, l-au făcut să devină candidatul conservatorilor la tron, în 1859, în Moldova, conform ziaruldevrancea.ro.
A refuzat acest rol, însă, din dorința de a vedea cum apare o singură patrie română, mai puternică și mai mare. Convingerile sale unioniste au prevalat în fața interesului personal.
Citește și: Lovitura de stat de care nu se vorbește. Ce s-a petrecut în Moldova în 1866? Rolul Rusiei
Dar, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Catargiu a ajuns unul din liderii opoziției. Reformele domnitorului, care au lovit puternic interesele marii boierimi, precum și impunerea unui regim personal autoritar, au făcut din Catargiu membru activ al „monstruoasei coaliții” care l-a detronat pe Cuza.
Locotenența Domnească formată după abdicarea lui Cuza, în februarie 1866 - Foto: Arhiva
De altfel, imediat după abdicarea acestuia, la 11 februarie 1866, Catargiu a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești ce a preluat provizoriu puterea.
El era reprezentantul Moldovei și al conservatorilor, ceilalți doi fiind generalul Nicolae Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor și colonelul Nicolae Haralambie, reprezentant al armatei.
Din aceasă poziție, Lascăr Catargiu, împreună cu Nicolae Golescu, a reușit să înăbușe tentativa de lovitură de stat de la 3 aprilie 1866 din Moldova, prin care s-a dorit ruperea Principatului de Țara Românească. Practic, anularea Unirii de la 1859.
Liderii loviturii de stat - ce a fost sprijinită puternic de Rusia țaristă - au fost Mitropolitul Moldovei, Înaltpreasfințitul Calinic Miclescu, și membrii familiei boierești Rosetti-Roznovanu.
Citește și: Cine sunt urmașii lui Alexandru Ioan Cuza, de fapt? De ce au murit de tineri băieții domnitorului?
Mai mult, Nicolae Rosetti-Roznovanu urma să devină noul domnitor al Moldovei, după separarea de Țara Românească.
Dar intervenția energică a lui Catargiu, care și-a asumat chiar și folosirea armelor de foc împotriva rebelilor, a dus la eliminarea acestui pericol, deși intervenția armatei și a jandarmilor s-a soldat cu mulți morți i răniți, după scena de adevărat război civil pe străzile Iașului.
După venirea la conducrea țării a Principelui Carol de Hohenzollern, Lascăr Catargiu a devenit unul dintre cei mai apropiați și de încredere colaboratori ai acestuia.
Iar următorul episod în care a salvat, practic, România de la destămare s-a petrecut în 1871. Sătul de luptele parlamentare necontenite, de sentimentele antidinastice ale poporului, care nu-l uitase pe Cuza, dar și de cele antigermane și profranceze, Carol a fost la un pas de abdicare.
Carol I a vrut să abdice în 1871 - Foto: Arhiva
Acest lucru ar fi fost un dezastru politic echivalent cu revenirea țării la situația de dinainte de Unirea din 1859, pentru că securitaea țării depindea acum de prezența în fruntea acesteia a unui principe străin dintr-o familie domnitoare a Europei.
Să nu uităm de faimoasa micare republicană de la Ploiești din august 1870, rămasă în istorie drept „Republica de la Ploiești”, o diversiune aproape comică de înlăturare a noului domnitor, dar care arătau „gheața subțire” pe care se afla Carol.
Războiul dintre Prusia - țara natală a domnitorului -și Franța din 1870-1871 a încins și mai mult spiritele, mai ales că prima a fost victorioasă la final.
Cu ocazia festivităților dedicate zilei de naștere a împăratului german Wilhelm I, organizată la Sala Slătineanu în București, au avut loc proteste în Capitală și s-au strigat lozinici anti-dinastice și pro-republicane.
În plus, protestatarii s-au manifestat violent, spărgând geamurile sălii, cu pietre. Cel mai grav, totul ar fi fost posibil și cu complicitatea prefectului Poliției Capitalei.
După manifestațiile care au jignit delegația pruscacă din martie 1871, Carol I îi cere demisia lui Ion Ghica, primul-ministru, și totodată, a doua zi, îi convoacă pe membrii fostei locotențe domnești din 1866, din care făcea parte și Lascăr Catargiu.
Domnitorul le-a comunicat scurt că vrea să abdice. Lascăr Catargiu, împreună cu Nicolae Golescu l-au convins să renunțe la această decizie.
„Cei doi foști locotenenți domnești au stăruit să renunțe la abdicare date fiind împrejurările politice externe nefavorabile statului român, abia înfiripat și lipsit încă de independența atât de necesară unei evoluții mai accentuate în concertul civilizației europene.
Lascăr Catargiu, îndeosebi, a insistat cu argumente, generate de această necesitate obiectivă”, precizează Anastasie Iordache în lucrarea sa „Revoluționarii Golești”, conform adevarul.ro.
Pentru a renunța la abdicare, Carol I a impus două condiții: formarea unui guvern care să voteze bugetul și rezolvarea situației concesionării căilor ferate.
Lascăr Catargiu s-a consultat cu deputații și a constituit un guvern conservator. Acest guvern - care a fost i printre puținele care și-au dus până la capăt mandatul de 5 ani, între 1871-1876 - a adus stabilitatea politică așteptată și a pregăti terenul pentru împlinirea altui mare vis al românilor: obținerea independenței față de Turcia.
Citește și: Cuza, în pat cu amanta în noaptea când a pierdut tronul. I-a făcut doi copii, soția i-a înfiat
20 de ani mai târziu, în vara anului 1891, a izbucnit scandalul legat de logodna prinţului Ferdinand cu Elena Văcărescu.
Regele Carol I care inițial era împotriva acestei căsătorii, începe să cedeze, la insistențele soției sale regina Elisabeta.
Când s-a consultat cu guvernul pe această temă, a primit un răspuns ferm din partea lui Lascăr Catargiu, care a intrat în istorie: „Majestate, aiasta nu se poate!”! Sau, dacă se căsătoreşte, pierde calitatea de moştenitor şi „rămâne simplu particuler”.
Și asta, pentru că în Constituția țării de atunci se specifica foarte clar că Prințul Moșenitor nu se poate căsători decât cu o prințesă dintr-o familie domnitoare a Europei.
Or, Elena Văcărescu, în ciuda descendenței sale boierești, era departe de îndeplinirea acestei condiții iar o căsătorie ar fi periclitat major sucesiunea în Regatul României.
Regele a decis, finalmente, să nu permită căsătoria, cu toată insistenţa reginei Elisabeta, care nu a avut alt rezultat decât exilarea acesteia în străinătate, pentru aproape doi ani.
La rândul său, Ferdinand a fost trimis la Sigmaringen, unde se va căsători cu principesa Maria, iar Elena Văcărescu va pleca la Paris, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.
Statuia lui Lascăr Catargiu a fost dezvelită în 1908 și era amplasată, inițial, în Piața Romană - Foto: dosaresecrete.ro
Moartea lui Lascăr Catargiu, la 11 aprilie 1899, la doar 66 de ani, l-a lua prin surprindere chiar și pe Carol I. Regele, care era cunoscut ca un bărbat dur, rece, rigid, care nu -i exprima niciodată emoțiile, mai ales față de alții, a fost, de acea dată, copleșit de pierderea vechiului său sfetnic.
Așa se face că moartea lui Catargiu l-a făcut pe Carol I să plângă de-a binelea la catafalcul acestuia, atunci când i-a prezentat omagiile, la locuința fostului prim-ministru.
„Intrând în salonul unde se afla expus corpul marelui Catargiu, M. Sa a exprimat familiei viile Sale regrete pentru moartea fostului său preşedinte de Consiliu, unul din cei mai însemnaţi fruntaşi ai țării şi din cei mai credincioşi ai Tronului.
Suveranul era adânc emoţionat şi nu-şi putea reţine lacrimile.
M. Sa îşi rezemase capul pe sicriu şi plângea. Apoi a aşezat un buchet de flori naturale pe trupul ilustrului defunct. La ieşire, Suveranul a spus în auzul tuturor:
„Ce nenorocire pentru ţară şi pentru Mine. Iată tocmai ora când aşteptam ca astăzi să primesc pe Lascar Catargiu, spre a încredinţa compunerea Cabinetului“, scriau la acea vreme ziarul „Timpul”, potrivit dosaresecrete.ro.
Recunoștința suveranului s-a manifestat și în 1908, cu ocazia dezvelirii monumentului dedicat lui Lascăr Catargiu, amplasat inițial în mijlocul rondului de la Piața Romană.
Citește și: Cine a fost femeia care a salvat Unirea Principatelor Române? A murit de holeră la 40 de ani
„În momentul desvăluirei statuei ridicată în mijlocul Capitalei lui Lascar Catargi, gândul Meu recunoscător se uneşte cu acel al Domniilor Voastre spre a cinsti memoria acestui mare bărbat de stat.
Niciodată nu voi uita partea cea mare ce a luat la reorganizarea ţărei când totul era de făcut, judecata lui cea sănătoasă, tăria de caracter şi iubirea de patrie care însufleţeau toate actele sale; nu voi uita mai cu seamă neţărmuritul devotament ce Mi l-a arătat în nişte grele şi neşterse împrejurări.
Din adâncul sufletului închin prinosul Meu de gratitudine acestui mare şi bun cetăţean al cărui nume de-a pururea va însemna credinţa către Ţară şi Tron şi va sluji drept pildă de statornicie generaţiilor viitoare.
Castelul Peleş, în 26 Octombrie 1908”, a fost mesajul transmis de regele Carol I.
La ora actuală, statuia lui Lascăr Catargiu a fost mutată cam la jumătatea bulevardului din Capitală ce-i poartă numele - fostul Ana Ipătescu, ce leagă Piața Romană de Piața Victoriei.
Dar puțină lume știe, cu adevărat, ce a însemnat omul înfățișat acolo pentru istoria acestei țări.
