vineri 21 noiembrie
EUR 5.0889 USD 4.4142
Abonează-te
Newsweek România

Ciprian Ciucu are soluția la haosul urbanistic din Capitală: „Dezvoltare pe verticală și un PUG nou”

Data publicării: 21.11.2025 • 07:10 Data actualizării: 21.11.2025 • 07:33

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, a abordat problema dezvoltării haotice din București, unul dintre factorii principali generatori de blocaje în trafic.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Newsweek România, Ciprian Ciucu, actualul edil al Sectorului 6 și candidat din partea PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, a vorbit cu Directorul General al Newsweek România, Sabin Orcan, despre haosul urbanistic din Capitală, unul dintre principalii factori generatori de trafic și blocaje rutiere.

Primele3 părți ale intreviului cu Ciprian Ciucu sunt mai jos:

Citește și: Ciucu, despre revitalizarea parcurilor: Am pus pe harta Bucureștiului primul mare parc după 89. Are 8 hectare

 

Citește și: Ciprian Ciucu, despre referendumul pentru bugetul Capitalei: „Trebuie aplicat cu reguli clare și predictibile"

Citește și: Ciprian Ciucu, despre rezolvarea problemelor Capitalei: Regenerarea urbană și problema traficului, prioritare

Ciprian Ciucu are soluția la haosul urbanistic din Capitală: "Dezvoltare pe verticală și un PUG nou"

„În primul rând, tot ce înseamnă zonă deja constituită trebuie să fie protejată. Inelul median din centrul orașului este o zonă constituită care are foarte multe clădiri de patrimoniu cultural și istoric. 

Parcurile sunt zone constituite și tot ce este în jurul lor trebuie protejat. 

Dar sunt și zone deconstituite, în sensul că au fost vechi platforme industriale în care trebuie să permiți dezvoltarea.

Pentru că este mult mai eficient pentru un oraș să se dezvolte pe verticală din punct de vedere energetic, decât să împingă în afara orașului dezvoltarea și să nu o mai controlezi.

Citește și: Ciprian Ciucu, despre referendumul pentru bugetul Capitalei: „Trebuie aplicat cu reguli clare și predictibile"

E mult mai eficient să te deplasezi pe distanțe mai scurte în mediul urban dens cu metro-ul și cu transportul în comun, decât cu mașina până la Corbeanca, Săftica sau alte zone din nord și atunci trebuie să permiți dezvoltarea în zone neconstituite. Dar cum?

Fixezi un prag pentru blocuri, pentru locuire, de 60%. Restul trebuie să fie office, birouri, școli, grădinițe, parcuri, centre comerciale - ca să ai o comunitate, care să nu fie nevoită să umble de bezmetică din sud în nord pentru locuri de muncă, ci să trăiască acolo și să aibă tot ce îi trebuie aproape de casă. Aceasta este viziunea pentru dezvoltare corectă.

Banii circulă, iar dacă împingi dezvoltarea în afara Bucureștiului, nu mai este sub controlul tău și îți generează foarte multe probleme.

Este mult mai eficient să încălzești iarna un bloc cu 100 de apartamente sau 200 de apartamente, decât 200 de case individuale. În America a existat la scară largă acest fenomen, care se cheamă "sprawl". Noi trebuie să învățăm din greșelile lor.

Peste 15, 20, 30 de ani nu o să mai fie atât bine. Nu o să aibă bani. Economia locală nu poate susține acest fenomen pentru că trebuie să-și repare conducta de gaze, conducta de apă-canal, tot ce ține de electricitate, drumul în sine.

Nu o să aibă bani să-și repare drumurile și de aceea orașele trebuie să se dezvolte pe vertical. Dar, atunci când dezvolți, trebuie să pui și la punct sistemele publice.

Unii au venit, inclusiv în sectorul șase, au construit, au vândut, și-au internalizat profitul, și-au pus "palma în fund" și au plecat și acum sunt probleme la Primărie. Nu este în regulă! Trebuie să te asiguri că el (dezvoltatorul imobiliar n.red) vine și face și școală, face și grădiniță.

Am studiat modelul Madridului.

Am o viziune despre ce trebuie să fie făcut aici. În primul rând, PUG-ul trebuie să fie deblocat. Noi funcționăm pe un PUG prelungit anual, conceput în anul 1999.

Un sfert de secol a trecut. Problemele s-au diversificat, s-au schimbat. Altele erau problemele în anul 1999, altele sunt problemele de astăzi.

PUG-ul trebuie să aibă standarde. Nu sunt de acord cu viziunea că trebuie să facem funcțiuni unitare. În sensul că aici ai locuire, aici ai zona de office, în altă parte alte funcțiuni industriale. Nu. În orașele moderne, ai toate funcțiunile împreună. Sectorul 6 este un sector care are o bunicică viață economică.

Să fie echilibru între partea economică și industrială și cea de locuire. Investitorii sunt fericiți pentru că au forță de muncă aproape. Oamenii sunt fericiți că au un loc de muncă aproape de casă. Pentru asta trebuie să vină Primăria și să organizeze zona.

Aici este o cauzalitate care poate fi foarte greu negată. În toate cartierele Sectorului 6, că este vorba despre cartierul Crângași, Militari, Grozăvești sau Drumul Taberelor, mai puțin în Giulești, dar urmează să intrăm și acolo mai semnificativ, este al treilea an consecutiv în care suntem în topul creșterii prețului la apartamente, la case. 

De ce? Pentru că investițiile publice au făcut zonele mult mai atractive. Are unde să-și ducă copilul la școală, are unde să iasă în parc, are ce să facă, are acces la o viață culturală pentru că organizăm lucruri culturale foarte faine, festivaluri care se autosusțin financiar. Oamenii vin, le place cum arată spațiul public, este verde, pot să meargă pe trotuar și atunci au văzut că este bine și de aceea cresc prețurile. Și selecția este pozitivă. Adică vin oameni care își permit să cumpere.

Vin oameni mai educați, oameni care vor deschide business-uri inclusiv în zonă. Se poate replica acest model de regenerare urbană inclusiv în cartierele vechi", a declarat Ciprian Ciucu.

În viziunea sa, cheia pentru modernizarea Capitalei este deblocarea unui nou Plan Urbanistic General.

"PUG-ul este esențial. Plus că acest PUG va fi foarte contestat în instanță.

De exemplu, un PUG e necesar ca să introducem Parcul IOR ca zonă verde. Să fie foarte clar.
Dacă nu facem asta, nu este ok. Nu trebuie să cedăm. Și atunci, foarte mulți dezvoltatori pe anumite zone vor ataca în instanță", conchide Ciucu.

Mai multe articole din secțiunea Politică
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră