Acum 86 de ani, Rusia a furat Basarabia de la România. Tertipul lui Stalin pentru a smulge și Ținutul Herței

Se împlinesc 86 de ani de când Rusia a smuls Basarabia de la România, după două ultimatumuri formale date autorităților române. Totul s-a petrecut în perioada 26-28 iunie 1940 și a fost doar începutul destrămării României Mari pe parcursul aceluiași an.

Basarabia, smulsă de Rusia în iunie 1940

Anul 1940 a fost unul dintre cele mai negre din istoria României. După miracolul din 1918 și crearea României Mari, în doar câteva luni, totul s-a năruit, o treime din țară fiind pierdută fără luptă.

Iar primul pas întunecat s-a petrecut în perioada 26-28 iunie 1940, când politicienii români, cu câteva excepții, precum și regele Carol al II-lea, au acceptat cedarea Basarabiei, vechi teritoriu românesc, către URSS-ul comunist condus cu brutalitate de Iosif Visarionovici Stalin.

Apetitul expansionist și agresiv al „marelui vecin de la Răsărit” - cum îi spuneau comuniștii români staliniști - a rămas, practic, neschimbat, indiferent de numele purtat, Imperiul Țarist, URSS sau Rusia, încă de la constituirea sa.

O dovadă clară și tragică este și ceea ce se petrece în Ucraina, din 2014 încoace, de la anexarea forțată a Crimeei de către Federația Rusă condusă de „țarul” Putin, până la atacarea fățisă a Ucrainei, în 24 februarie 2022.

Citește și: Spion FSB, arestat pe aeroportul din Chișinău. Experți în securitate: Rusia monitorizează îndeaproape zona

În vara lui 1940, Al Doilea Război Mondial era deja în plină desfășurare. Începuse la 1 septembrie 1939, odată cu invazia Germaniei naziste în Polonia, urmată de cea a Armatei Roșii tot în Polonia, pe 17 septembrie.

Ca și în cazul Primului Război Mondial, România și-a declarat inițial neutralitatea, dar a găzduit mii de soldați și ofițeri polonezi care, ulterior, în mare parte au emigrat în Marea Britanie și alte state vestice.

Însă, neutralitatea era și în acest caz doar o iluzie sau o modalitate de a mai trage de timp, în speranța unei clarificări a situației între taberele combatante

Tertipul prin care Stalin a luat și Ținutul Herței

Deasupra „capului” României atârna acea „sabie a lui Damocles” pe care o reprezenta Pactul Molotov - Ribbentrop, din 23 august 1939, încheiat între URSS-ul condus de Stalin și Germania nazistă a lui Hitler.

Un pact secret și surprinzător, ale cărui prevederi tăinuite nu erau cunoscute de autoritățile române.

Surprinzător, întrucât se știa că Hitler dorea să „radă” comunismul de pe fața pământului, având în sovietici, de fapt, principalul inamic.

Dar pactul nu făcea decât să amâne pentru încă o perioadă confruntarea decisivă dintre cele două dictaturi sângeroase și să paveze drumul către începutul războiului mondial.

Într-unul dintre punctele sensibile ale protocolului secret din acel tratat, Germania era de acord cu ocuparea Basarabiei românești de URSS.

Citește și: De câte ori a invadat Rusia teritoriul României? Ecaterina cea Mare, prima care a intrat în Moldova

De remarcat că Nordul Bucovinei și ținutul Herței nu erau menționate printre pretențiile sovietice din protocol, dar aceștia i-au pus pe naziști în fața faptului împlinit, lucru cu care, la acea vreme, Hitler a fost de acord.

Așa se face că, pentru autoritățile române a picat ca un trăsnet vestea ultimatumului sovietic din seara de 26 iunie 1940.

Citește și: Cine a fost prințesa română care putea fi țarina Rusiei? A avut un fiu cu Petru cel Mare

În acea zi, la ora 22:00, Viaceslav Molotov, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, i-a prezentat ministrului plenipotențiar al României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care cerea „retrocedarea” Basarabiei și „transferul” părții de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică.

La nota sovietică era anexată şi o hartă la scara 1: 800.000, pe care Stalin fixase, cu un creion roşu neascuţit, traseul noii frontiere. Grosimea vârfului creionului acoperea în teren și ţinutul Herţa, conform historia.ro.

În termen de 24 de ore, autoritățile de la București erau așteptate cu un răspuns. 

Din cauza deselor întreruperi de curent - intenționate, de altfel - textul complet al ultimatumului a fost recepționat la București abia în dimineața zilei de 27 iunie 1940, la ora 6.00.

Vestea i-a șocat pe decidenții politici ai țării, care nu se așteptau la o asemenea întorsătură a evenimentelor.

De altfel, chiar regele Carol al II-lea nota în jurnalul său: „Această ştire m-a trăsnit ca o lovitură de măciucă şi m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru aşa de oribil, încât nicio minte românească nu poate să-l conceapă”.

Suveranul a dispus convocarea de urgență a Consiliului de Coroană, organism format din oamenii politici care au deținut în ultimele două decenii, diverse funcții de conducere în statul român.

Consiliul și deciziile sale erau, conform legii, consultative, suveranul nefiind obligat să asculte sau să ia vreo decizie la sugestia membrilor Consiliului.

Dar, deși consultative, hotărârile Consiliului fuseseră respectate de regii României, chiar și când acest lucru nu le convenea personal.

Inclusiv Carol I a fost nevoit să accepte decizia de neutralitate luată de Consiliu la 21 iulie/3 august 1914, în ciuda Tratatului secret din 1883 încheiat cu Austro-Ungaria.

De altfel, tristețea provocată de această decizie, împotriva angajamentelor luate de el, i-a grăbit, se pare, moartea survenită în octombrie 1914.

În schimb, doi ani mai târziu, urmașul său la tron, Ferdinand, chiar a salutat hotărărea aceluiași organism, de intrare în Primul Război Mondial de partea forțelor Antantei, în pofida originii sale germane.

Prin urmare, deciziile Consiliului de Coroană, erau, de fapt, și decizii executive, deși, la acea vreme, Carol al II-lea își instaurase deja, de doi ani și jumătate, dictatura personală și avea, oricum, ultimul cuvânt în orice chestiune.

În cursul după-amiezii zilei de 27 iunie, Casa Regală de la București a făcut public, mai întâi prin radio, un anunț prin care era anunțată decizia Consiliului de Coroană, prin care se solicita guvernului sovietic stabilirea unui loc și a unei date pentru purtarea de negocieri.

Rusia a stăpânit Basarabia doar pentru 106 de ani, 1812-1918

Rusia luase Basarabia în 1812, prin Pacea de la București, emnată la Hanul lui Manuc, după războiul din perioada 1806-1812 contra Imperiului Otoman.

Doar ceva mai mult de un secol a durat stăpânirea țaristă pe vechiul teritoriu românesc, parte integrantă a Țării Moldovei, principatul întemeiat în primele decenii ale secolului al 14-lea.

Citește și: De ce Declarația de Independență a Republicii Moldova față de Rusia a fost arsă? Semnată a doua oară

Basarabia revenise la țara-mamă în martie 1918, în momentele dificile ale Primului Război Mondial, când guvernul și Regele se refugiaseră la Iași, eveniment patronat de prim-ministrul Alexandru Mrghiloman.

„Chiar și după o sută de ani de dominaţie rusă, românii reprezintă 70 la sută din numărul total al locuitorilor, ruşii nereprezentând decât 20 – 22 la sută, cu elementul ucrainian, restul înglobând evreii, germanii, bulgarii, tătarii, etc” se arăta în ziarul elvețian „Lecture du foyer” din zilele ultimatumului sovietic.

De altfel, Moscova a încercat să acrediteze oficial ideea că intrarea trupelor sale în provinciile estice ale României era determinată de nevoia „reunirii poporului moldovenesc într-un stat sovietic unic”.

Mențiunea din ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 adresat României, potrivit căruia Basarabia ar fi locuită în majoritate de ucraineni avea menirea să inducă în eroare opinia publică mondială și totodată a anticipat cedarea ulterioară a unei părți însemnate a sudului și nordului Basarabiei către RSS Ucraineană, conform moldova.europalibera.org.

În realitate, URSS avea nevoie de Basarabia pentru a obține accesul la gurile Dunării și pentru a securiza Odesa, cel mai mare port sovietic la Marea Neagră.

La solicitaterea de negocieri înaintată de România, Rusia stalinistă, prin același Molotov, a răspuns cu un nou ultimatum, în 27 iunie, prin care se cerea evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile.

În încercarea de a obține un sprijin din partea principalelor puteri ale momentului din Europa, au fost invitați la Palatul Regal reprezentanții Germaniei și Italiei. Dar aceștia, firește, au susținut varianta acceptării ultimatumului și retragerii din Basarabia.

Cum situația evenise tot mai gravă, sovieticii respingând orice negocieri, în seara zilei de 27 iunie, de la ora 21.00, este convocată o nouă ședință a Consiliului de Coroană.

Aici s-a pus problema clară a celor două variante posibile: luptă armată împotriva agresorului sau acceptarea condițiilor ultimatumului.

Citește și: Atac masiv cu drone în Crimeea. Peninsula anexată de Rusia, zguduită de explozii. Sevastopolul, în blackout 

Discuțiile au fost foarte aprinse, atingând chiar note dramatice. Astfel, marele istoric Nicolae Iorga - fost și prim-ministru - a exclamat, la un moment dat: „Ne batem, blestem pe noi dacă nu ne batem”.

Și asta, deși a deplâns situația proastă în care se afla armata română, „uitând” amănuntul că și el condusese guvernul responsabil de o asemenea situație.

Alți membri ai Consiliului au fost de părere că ultimatumul trebuia aceptat, pentru a se asigura continuitatea ca stat, pusă în primejdie - credeau ei - dacă România s-ar fi angajat într-un conflict militar cu URSS.

Până la urmă, decizia Consiliului de Coroană a fost de acceptare a ultimatumului sovietic și renunțarea la acele teritorii fără a se trage nici măcar un foc de armă.

În jurnalul regelui Carol al II-lea este consemnat rezultatul votului: 20 de voturi pentru acceptarea ultimatumului, 6 voturi pentru respingerea lui și o abținere, cea a lui Victor Antonescu, fost ministru de externe în perioada august 1936 - noiembrie 1937.

Merită să reamintim numele celor care, totuși, au votat pentru lupta armată contra invadatorului de la răsărit: Nicolae Iorga, Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Traian Pop, Ernest Urdăreanu.

În 1940, România a pierdut o treime din teritoriul său

În cunoscuta-i tradiție de a arunca un eșec pe umerii altora, Carol al II-lea, care ar fi putut întoarce rezultatul votului din Consiliu și putea ordona mobilizarea armatei, ca șef al acesteia, nota în jurnalul personal aceste cuvinte:

„Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat [...] Numele celor care au votat pentru rezistenţă merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti. O zi a ruşinii naţionale. Restul nopţii, cu Duduia (n.r. - Elena Lupescu), am plâns amarnic.”

A doua zi, pe 28 iunie 1940, la orele 6 dimineața, Marele Stat Major român a emis ordinul nr. 6006, adresat Grupului de Armate Est.

Format dintr-un singur punct, acesta specifica sec: „Guvernul a hotărât evacuarea Basarabiei și ducerea rezistenței pe Prut”.

Un moment aparte, emoționant, a fost cel în care bucureștenii, dar și alți români din teritoriul neocupat al țării, au îngenuncheat cu toții, pentru câteva minute, în semn de doliu pentru pierderea Basarabiei.

Confuzia și panica apărute imediat după aceea s-au datorat în special lipsei unui plan de evacuare dar și urmare a propagandei intense din ultimele luni, care asigurau populația că „totul este sub control” și că „ne vom bate pentru fiecare palmă de pământ”, potrivit agora.md.

Retragerea propriu-zisă a trupelor române s-a produs în condiții extrem de dificile, ca urmare a lipsei unui plan bine pus la punct și a intrării trupelor sovietice pe teritoriul provinciei, deși ultimatumul stipula că acestea urmau să intre abia pe 4 iulie.

Documentele atestă multe cazuri în care unitățile Armatei Române au fost jefuite, iar ofițerii, umiliți și insultați. Au fost înregistrate și două cazuri de suicid în rândul ofițerilor.

Au fost constatate și multe cazuri de dezertare, în special a militarilor originari din Basarabia, ceea ce a produs pierderi însemnate pentru o armată care nu a tras un foc de armă.

Citește și: Vizitele lui Ion Iliescu la Moscova după 1989. Ce tratate a semnat cu Putin?

În acel tragic și rușinos eveniment, România a fost nevoită să cedeze un teritoriu cu o suprafață de 50.762 km2 și cu o populație de 3.776.309 locuitori.

Până la 29 iunie, tancurile rusești vor înainta și ocupa în mod abuziv nu doar Basarabia și Nordul Bucovinei, dar și Ținutul Herța.

Din păcate, acesta a fost doar începutul destrămării României mari, „născute” în focurile anului 1918.

La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, statul nostru a fost silit să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste

O săptămâna mai târziu, imediat după renunțarea la tron a lui Carol al II-lea și preluarea puterii de generalul Ion Antonescu, prin Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, se consfințea și cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, cu tot cu iubitul domeniu și castel de la Balcic al Reginei Maria, fosta suverană decedând în 1938, fiind scutită de această durere imensă.

Astfel, în toamna lui 1940, România s-a trezit redusă la doar o treime din teritoriul pe care-l avusese până în luna iunie.

Iar o bună parte din aceste teritorii n-au mai fost recuperate, în timp ce Basarabia și-a trăit destinul sovietic în cadrul URSS, sub numele de RSS Moldovenească, până la declararea independenței, la 27 august 1991.