Veste proastă, pentru americani. Taxele lui Trump scumpesc mașinile în SUA cu 3.000$-12.000$

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 05.03.2025 - 11:58
Veste proastă, pentru americani. Taxele lui Trump scumpesc mașinile în SUA cu 3.000$-12.000$ - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Veste proastă, pentru americani. Taxele lui Trump scumpesc mașinile în SUA cu 3.000$-12.000$ - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Veste proastă, pentru americani. Taxele vamale de 25% impuse de Trump produselor importate în SUA din Canada și Mexic, începând din 4 martie 2025, scumpesc mașinile în SUA cu 3.000$-12.000$.

SHARE

Piața auto din SUA și, evident, americanii care își vor cumpăra mașini noi, vor simți puternic efectul taxelor lui Trump aplicate produselor importate în SUA din Canada și Mexic

Analiștii estimează că, într-un interval de timp destul de scurt, mașinile făcute în SUA se vor scumpi cu 3.000$-12.000$ în showroom-uri. 

Citește și: Trump a pornit războiul economic cu China, Tesla lui Musk se aliază cu chinezii de la BYD

Veste proastă, pentru americani. Taxele lui Trump scumpesc mașinile în SUA cu 3.000$-12.000$

Ce calcule și-a făcut Trump nu se știe, având în vedere că, de exemplu, cei mai mari producători auto din Mexic sunt giganții americani, General Motors, Ford și Chrysler (Stellantis). 

În 2024, în Mexic, General Motors a produs 889.072 de autovehicule, Stellantis (Chrysler), 419.426 de autovehicule și Ford, 386.776 de autovehicule.

Iar mare parte din aceste autovehicule au ajuns în showroom-urile din America. 

Citește și: Pe cine sabotează Trump cu taxa vamală de 25% în Mexic? General Motors, Ford, Chrysler

De asemenea, constructorii auto americani importă multe materiale, piese și alte elemente pentru autovehiculele pe care le fac SUA din Mexic și Canada. Și, evident, taxarea suplimentară a acestora se va regăsi în prețul final din showroom-uri. 

Prin urmare, chiar dacă nu imediat, cumpărătorii de automobile din SUA vor fi cei mai afectați de noile taxe vamale.

Bloomberg îl citează pe Patrick Anderson, director executiv al Anderson Economic Group, cu sediul în Michigan, care a declarat că „Acest tip de creștere a costurilor va duce în mod direct - și mă aștept să fie aproape imediat - la o scădere a vânzărilor modelelor care au cel mai mare impact comercial”. 

Analistul se așteaptă ca prețurile mașinilor în SUA să „explodeze”.

Citește și: Românii îl sabotează pe Elon Musk? Înmatriculările de mașini electrice Tesla au scăzut cu 79%

Prețul unui SUV mare fabricat în SUA ar putea crește cu aproximativ 9.000 $, cel al unui pick-up cu circa 8.000 $, iar în cazul mașinilor electrice importate din Mexic ori Canada creșterea de preț ar putea fi de până la 12.000$, estimează Patrick Anderson.

Probabil, unele modele nu vor mai fi disponibile deloc în SUA, deoarece producătorii și distribuitorii vor decide că nu este rentabil să încerce să facă bani vânzându-le aici, mai spune analistul. 

Mașinile făcute în SUA, cu 3.000$ mai scumpe, din cauza taxelor vamale impuse de Trump. Și Tesla va fi afectată

Taxele lui Trump nu scumpesc doar autovehiculele importate din Canada și Mexic, ci și pe cele fabricate în SUA, deoarece multe materiale și piese vin tot din cele două țări vecine.

Potrivit Wall Street Journal, din cauza taxelor vamale de 25%, mașinilor fabricate în Statele Unite s-ar putea scumpi cu până la 3 000$.

Iar acest lucru va afecta chiar și Tesla, care importă din Mexic aproximativ 20% din piesele pentru mașinile electrice pe care le construiește în SUA.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te