Cazul Republicii Moldova

DE Ion Petrescu | Actualizat: 25.05.2022 - 12:39

Un duș rece nu strică acelora care cred că pe Frontul din Estul Europei se derulează doar evenimente ce anterior erau previzibile și dincolo de războiul de poziție se întrevede o încetare a focului. 

SHARE

Ceea ce unii diplomați occidentali păreau să știe din luna martie a.c., acum se conturează ca un iepuraș deloc alb, scos din jobenul Kremlinului, de magicianul Vladimir Vladimirovici Putin. 

Agresiunea ipotetică a Federației Ruse asupra Republicii Moldova ține de ambiția președintelui rus de a prelua controlul direct asupra fostelor republici sovietice socialiste Ucraina, Estonia, Letonia, Lituania și entitatea statală existentă acum pe teritoriul României de est, din perioada interbelică. 

Din punct de vedere militar, un pod aerian este oricând posibil, fie prin utilizarea masivelor aeronave ruse militare de transport, destinate a aduce semnificative efective militare la Tiraspol, fie prin desantări masive, de la mare altitudine, a nu puțin parașutiști militari  meniți a se aduna pe teritoriul Transnistriei, în vederea efectuării ulterioare a unui marș rapid spre Chișinău. 

Sigur că pierderile anticipate, în cele două cazuri oscilează între 50% și 30%, primul procent referindu-se la numărul de avioane militare ruse care ar fi doborâte de artileria ucraineană, cea poziționată la granița de est a Transnistriei, al doilea procent vizând eficiența mitralierii de la sol a parașutiștilor ruși lansați de-a lungul limbii de pământ ocupate încă de circa 1500 de militari "pacificatori" ruși sprijiniți de un batalion de forțe speciale / Spetsnaz, netrecut în statisticile oficiale, dar adus pe calea aerului, cu o cursă civilă, componenții săi fiind, în buna tradiție rusească, simpli turiști îndrăgostiți, vorba vine, de peisajele transnistrene. 

La București se trăiește, în unele birouri oficiale, cu iluzia că rușii nu vor ocupa inițial Transnistria, ulterior întreaga Republică Moldova, pe motiv că au acolo o Coloană a V-a / Quinta columna, formată din vorbitori ai limbii lui Tolstoi, conduși de vajnicul alde Dodon. 

Mai mult, personaje desuete apar pe micul ecran cu tot felul de prostioare, de genul Republica Moldova nu are armată și nici nu are nevoie de armamentul promis de Marea Britanie pentru dotarea celor 6.000 de purtători de uniforme militare din Armata Națională a Republicii Moldova, pentru că aceștia nu ar fi în stare să mânuiască tehnica de luptă britanică!!!...

Ei bine, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu - expresia unui proiect geopolitic inițiat de Berlin, cu informarea adecvată a Moscovei - a simțit că nu este deloc o glumă proastă amenințarea cu apariția invadatorilor ruși inițial în estul Republicii Moldova, ulterior la Chișinău. 

Momentan, Maia Sandu, rămâne politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor, fiind susținută - conform unui  sondaj prezentat de IDIS „Viitorul” - de 18,2% din moldoveni.

Pe locul doi, cu 10,9% se află recent arestatul Igor Dodon, în condițiile în care circa 50% dintre respondenți au declarat că nu au încredere în niciun politician, de la Chișinău. 

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1165 de persoane în perioada 5-14 mai, marja de eroare fiind de +/- 3%.

Pe de altă parte succesele - atâtea câte sunt, în estul și sudul Ucrainei - forței expediționare ruse au  suflat vânt în pânzele electorale ale comuniștilor și socialiștilor dintre Prut și Nistru, care se bucură acum de sprijinul a  37,6% din numărul respondenților deciși, în timp ce Partidul Acțiune și Solidaritate, doar de 36,8%.

Maia Sandu nu vrea unirea, pe cale democratică cu Patria Mamă, România, dar anunță la curțile europene ale Bruxelles-ului că un număr mare de cetățeni ai fostei republici sovietice socialiste Moldova, au deja pașapoarte europene - un mod de a evita realitatea că acestea au fost acordate, cu generozitate, de România. 

În schimb, Uniunea Europeană - dincolo de declarațiile în principiu corecte - nu se grăbește deloc să binecuvânteze, vorba vine, de facto, intrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE și asta se întâmplă dintr-o prudență de sorginte germană, în condițiile în care principiul dominoului rămâne neschimbat în Europa de Est, inclusiv în fostele entități statale sovietice. 

România nu a avut până acum un bărbat de stat care să aibă nu doar temeritatea de a trece Oceanul, pentru a se adresa Congresului SUA, ci și capacitatea de a explica legislativului american că în perioada interbelică nu exista Republica Moldova, ci doar România de Est, samavolnic ocupată de trupele staliniste, la debutul ultimei conflagrații mondiale. 

Același dezirabil bărbat de stat ar putea să semnaleze elevatei audiențe faptul că Bucovina de Nord și Bugeacul au fost răpite tot mișelește, prin recurs la manu militari, de dictatorul Iosif Visarionovici Stalin, fiind momentan sub administrație ucraineană, dar în pericol de a fi preluate sub control de trupele forței expediționare ruse în Ucraina. 

Deocamdată, la Chișinău se derulează un circ politic, cu un Dodon în spatele gratiilor, încercând să nege toate acuzațiile care i se aduc - deși o mărturie publică a lui Plahotniuc, aflat acum în Turcia,  l-ar discredita complet -, cu alde Vlad Batrâncea - infantilul care rupea ostentativ harta României Mari în parlamentul de la Chișinău - care s-a plâns de reținerea lui Dodon,  șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks, menționând că acțiunea respectivă ar fi dirijată de actuala guvernare, ceea ce ne aduce aminte de  Farfuridi şi Brânzovenescu, tocmai pentru că și Zinaida Greceanîi, a declarat în cadrul discuției că învinuirile aduse lui Igor Dodon sunt neargumentate, semn că la nivelul unora din legislativul est-moldovean târguiala pidosnică este și azi regula reglementării situațiilor mai mult sau mai puțin delicate, chit că opinia publică știe că este mințită în față de comuniștii și socialiștii pravoslavnici. 

Una peste alta, reținerea  lui Igor Dodon se încadrează perfect în norma constituțională, după cum recunosc experți în dreptul constituțional de la Chișinău, dar - atenție! - nu rezolvă problema posibilei invazii militare rusești. 

Și ignoranților trebuie să le amintim că dacă peninsula Crimeea a fost cucerită de omuleții verzi / cei din forțele speciale ruse / Spetsnaz într-o zi, atunci Republica Moldova - în situația în care nu va primi armament britanic și american, nu va cere prezența la Chișinău, pentru un exercițiu militar tradițional al unor subunități din Statele Unite ale Americii și din România, ca o formulă disuasivă ce va atenționa adecvat Moscova - va fi ocupată în mai puțin de 24 de ore. 

Faptul că ministrul de Externe, de la Chișinău, Nicu Popescu a avut o discuție cu omologul său român, Bogdan Aurescu, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, unde cei doi au vorbit despre integrarea Europeană a R. Moldova și sprijinul oferit în acest sens din partea României ține de cele 1001 de nopți geopolitice, pentru că dincolo de gulgutele publice, Uniunea Europeană este conștientă că gelatina geopolitică numită Republica Moldova nu este decât un cui al lui Ivan Turbincă în casa lui Pepelea...

Cu studii la Moscova, menestrelul diplomației de la Chișinău saluta  acordul verbal cu omologul român pentru întărirea relațiilor, contactelor directe, legăturilor de afaceri și comerț între România - stat membru NATO și al UE - cu județele înstrăinate dintre Prut și Nistru, ceea ce ține mai degrabă de logica lui Agamiță Dandanache, celebrul personaj admirabil conturat de condeiul lui Ion Luca Caragiale. 

Sigur că la Chișinău și Kiev se uită voit realitatea că modul în care au fost generate granițele dintre fostele republici sovietice socialiste este unul care  nu a reflectat decât supremația unora asupra altora! 

Actuala confruntare militară nu se va încheia prin victoria Kievului sau a Moscovei, ci la masa negocierilor, dar nu acelea dintre negociatorii ucraineni și cei ruși, ci dintre diplomații americani și emisarii Kremlinului, dacă nu acum, într-un viitor care nu poate fi ocolit. 

Iată de ce România trebuie să trimită un înalt reprezentant care să se adreseze Congresului SUA, în condițiile în care actualul ambasador mioritic la Washington D.C. este - aidoma predecesorului său - o umbră în plus pe coridoarele Departamentului de Stat al SUA, atunci când teoretic trece pe acolo.

Mihail Kasyanov, care a ocupat funcția de prim-ministru al Rusiei din 2000 până în 2004, a declarat, în această săptămână, că - nu că ar fi o mare surpriză - comandanții militari ai lui Putin se tem de el, indicând că ar putea fi reticenți în a-i oferi o imagine fidelă a situației de pe teren, în Ucraina.

El a spus că nu crede că Putin este nebun și nu are nicio dovadă că președintele rus suferă de o boală gravă, dar l-a descris pe liderul de la Kremlin ca având o „viziune distorsionată asupra lumii” și că se află într-un „culoar îngust de gândire”.

Kasyanov a afirmat că Putin nu este un „președinte slab care a fost pregătit să ajungă la un compromis”.

Nu este slab, războiul va continua în Ucraina și Republica Moldova rămâne un caz geopolitic neinspirat gestionat pe malurile Dâmboviței. 

Dar poate că unor mioritici le este dor de santinelele ruse pe malul stâng al Prutului și la nord de Delta Dunării. 

Impotența lor geopolitică nu are nicio scuză, decât lașitatea pe care o putem înțelege, dar deloc ierta. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii


© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.