Ciudatul caz al singurului domnitor care a dat o avere pentru a-i fi luat tronul. De regulă, cunoaștem nenumărate exemple în istorie în care cei care au ajuns la conducerea Țărilor Române au plătit bani grei pentru a fi numiți pe acea poziție de sultanii și marii viziri ai Imperiului Otoman.
Dar există și o situație total atipică, în care un domnitor a preferat să cheltuiască bani fără număr fix pentru a fi înlăturat din domnie.
Ciudatul caz al singurului domnitor care a dat o avere pentru a-i fi luat tronul. Cum a sfârșit?
Deși a adunat aproape 15 ani de domnie în cinci urcări pe tronul Țărilor Române, Alexandru Moruzi s-a prăbușit tragic exact la o vârstă la care se presupunea că, scăpat cu viață până atunci, se va putea bucura de o bătrânețe tihnită.
A avut cinci domnii: trei în Moldova (martie 1792 - ianuarie 1793, octombrie 1802 - august 1806, octombrie 1806 - martie 1807) și două în Țara Românească (ianuarie 1793 - august 1796, martie 1799 - octombrie 1801).
S-a născut în 1750, la Constantinopol, și a fost cel mai mare dintre cei zece copii ai lui Constantin Moruzi, domn al Moldovei între octombrie 1777 și iunie 1782. A beneficat, astfel, de educația, dar și de privilegiile unei beizadele.
Citește și: VIDEO Cine a fost boierul care a devenit haiduc? Cum a scăpat de execuție?
A urcat în ierarhia otomană, ajungând chiar mare dragoman, unul dintre dregătorii important al Imperiului Otoman, echivalent al ministrului de externe din alte state, dat fiind că turcilor, în principiu, le era interzis să învețe limbi străine, capitol la care grecii din Istanbul excelau.
Și-a îndeplinit misiunea cu mult succes, ajungând astfel ca în 1792 să capete domnia Moldovei, la un deceniu după tatăl său.
Alexandru Moruzi a domnit de cinci ori, în total, în Țările Române - Foto: galeriaportretelor.ro
Au urmat apoi aproape 15 ani de domnie, petrecuți pe tronurile Valahiei și Moldovei, ceea ce reprezintă o performanță deosebită în instabilitatea epocii fanariote”, precizează Sorin Iftimi, în lucrarea „Chipurile domnitorului Alexandru Moruzi în potrtrete din secolul al XIX-lea”.
Și-a început conducerea animat inițial de principii iluministe și având multe inițiative pentru modernizarea Țărilor Române.
Atât cât s-a putut în contextul timpului, s-a preocupat de organizarea financiară a acestora, de luarea unor măsuri în domeniul reglementărilor agrare, judecătoreşti, fiind adeptul întocmirii actelor pe baza prevederilor din codicele de legi.
În domeniul edilitar s-a îngrijit de aprovizionarea cu apă a Iaşului, pavarea uliţelor, iluminatul oraşelor cu felinare, așezînd felinare la fiecare 25 de case, de asigurarea pazei şi a străjii în capitala Moldovei.
Cât a fost domn în Țara Românească a construit un spital pentru ciumați și o fabrică de hârtie la Afumați.
Dar, pe de altă parte, mânat de dorința de îmbogățire, a profitat de orice prilej pentru a-și spori averea.
Citește și: De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru”? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Încă de la prima domnie din Țara Românească, pe fondul unei epidemii de ciumă și profitând de sărăcia locuitorilor, a cumpărat ieftin grâul de la oameni pentru a-l revinde la un preț de zece ori mai mare, în perioada de foamete ce a urmat, conform galeriaportretelor.ro.
Dar marile probleme au început în cea de-a doua domnie din Țara Românească, martie 1799 - octombrie 1801, odată cu rebeliunea pașei de Vidin, Osman Pasvantoglu, mai cunoscut ca Pazvante Chiorul.
Acesta ocupase Vidinul și cerea domnitorilor Principatelor biruri în bani, alimente și materiale de construcție, separat de ceea ce pretindeau otomanii.
Cum Poarta a interzis acordarea de ajutoare lui Pazvante, acesta a trimis în 1801, cetele de cârjali, soldați-bandiți balcanici și turci, pentru a face ravagii la nord de Dunăre, în Țara Românească.
După ce au fost arse cumplit sate și târguri, Alexandru Moruzi reușește să pună pe picioare o armată formată din arnăuți, panduri și miliții recrutate de prin sate.
Puse sub comanda șefului de arnăuți Sava Fokianos, această armată de strânsură reușește să oprească temporar atacurile cârjaliilor.
Dar luptătorii lui Pazvante tot reușesc să ducă o bună parte din pradă peste Dunăre, la Vidin. Ba chiar, o parte din aceștia rămân în principat sub forma unor bande organizate care făceau ravagii.
Acum este momentul acela inedit, când, depășit de situație, dar și de dezastrul din țară, Alexandru Moruzi își cere singur mazilirea.
El preferă să-și dea o bună parte din avere înalților demnitari otomani, doar pentru a-i accepta „demisia”, potrivit sursei citate. Era octombrie 1801.
Palatul Domnesc din Iași al lui Alexandru Moruzi, în 1807 și șapte ani mai târziu, în 1814 - Foto: researchgate.net
Dar, spre ghinionul său, relația cu scaunul domnesc nu s-a sfârșit aici. În anul următor, 1802, Moruzi a fost din nou numit domnitor, dar în Moldova, la insistențele francezilor.
A trecut repede, însă, de partea politicii rusești, țesând intrigi împotriva Franței napoleoniene, împreună cu fratele său Dumitrache, care era și el dragoman al Porții.
După patru ani, a fost înlocuit de Scarlat Callimachi, însă în octombrie 1806, a revenit pe tronul Moldovei, de data aceasta la insistența împăratului Rusiei.
Însă, în vreme ce revenea în Iași pentru a-și relua domnia, Moruzi a aflat că armata rusă a trecut Nistrul și a decis să facă stânga-mprejur către capitala Imperiului Otoman, Constantinopol, așa că această ultimă domnie a fost una, mai degrabă, teoretică. Se va dovedi o decizie proastă.
Ajuns la o vârstă respectabilă pentru acele vremuri, 62 de ani, s-ar fi zis că Moruzi își va trăi bătrânețea în tihnă și lux, mulțumită averilor strânse cât timp s-a aflat în fruntea Țărilor Române.
Citește și: Cine a fost domnitorul italian care a vrut să unifice cele trei Țări Române? A domnit în Moldova
Dar întoarcerea în Constantinopol i-a fost fatală, deși nu imediat. Însă legăturile cu Rusia nu puteau să-i asigure o viață fără griji.
În 1812 fost învinuit de uneltiri cu rușii împotriva Porții, la care s-a adăugat trădarea intereselor otomane de către fratele său, Dumitrache, tot în favoarea Rusiei.
Alexandru Moruzi a fost arestat și condamnat să tragă la galere pe corăbii otomane, precum sclavii, cea mai umilitoare pedeapsă dată de turci, atunci când nu decideau să-i ia viața nefericitului.
Timp de patru ani, fostul domnitor a trăit în condiții mizerabile, făcând eforturi fizice uriașe, mai ales pentru vârsta sa. În 1816, deja grav blnav, a fost eliberat, dar numai pentru a apuca să moară în patul său, la scurtă vreme.
