Primul ministru de etnie romă din istoria UE provine din România. Acest lucru s-a întâmplat după numirea lui Florin Manole în fruntea Ministerului Muncii în guvernul Bolojan. De-a lungul timpului, Țările Române au cunoscut și un domnitor rom, care a condus Moldova câteva luni.
Cine a fost cel mai bun dintre domnitorii Moldovei dintre cei puțin cunoscuți? S-ar putea să aveți o variantă de răspuns în minte, dar șansele de a-l „nimeri” pe personajul despre care vorbim mai jos sunt relativ reduse. Cu toate acestea, a fost primul domn-martir din istorie.
Singurul domnitor care a plătit o avere doar pentru a-i fi luat tronul face parte din galeria fanarioților, grecii din cartierul Fanar al Istanbulului ce au ajuns în fruntea Țării Românești și Moldovei timp de peste un secol. Dar acest personaj n-a putut scăpa de un final tragic.
Cea mai mare victorie a lui Ștefan cel Mare contra Ungariei a fost repurtată chiar contra, fiului lui Iancu de Hunedoara, Matei Corvin, unul dintre cei mai mari regi ai țării vecine. Cei doi avea să îngroape, ulterior, „securea războiului”, aliindu-se împotriva otomanilor.
Cine era domnitorul care s-a luptat singur cu 40 de turci? Deși se află pe lista conducătorilor fanarioți ai Moldovei, acest personaj și-a găsit sfârșitul tocmai pentru că s-a opus cedării Bucovinei către Habsburgi și ciuntirii principatului.