Fostul premier Boris Johnson a încasat peste un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) din discursurile pe care le-a susţinut de când a părăsit în septembrie conducerea Guvernului britanic, relatează agenţia EFE
Fostul premier Boris Johnson a încasat peste un milion de lire sterline (1,2 milioane de euro) din discursurile pe care le-a susţinut de când a părăsit în septembrie conducerea Guvernului britanic, relatează agenţia EFE
Renumita Marina Regală britanică a luat parte la operațiuni secrete în Ucraina, a recunoscut pentru prima dată un general britanic de rang înalt, subliniind că misiunile lor au presupus "un nivel ridicat de risc politic și militar".
Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunțat că un petrolier care transportă GNL va sosi săptămâna aceastala la primul terminal gata de funcționare și promite că țara nu se va confrunta cu o penurie de energie în această iarnă.
Forțele aeriene ale Statelor Unite au testat cu succes un prototip al rachetei hipersonice AGM-183A, lansat de pe un avion de bombardament B-52H Stratofortress în largul coastelor Californiei.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a fost întrebat miercuri de reporteri dacă Rusia ia în considerare un armistițiu pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.
Cancelarul german Olaf Scholz a salutat, miercuri, decizia de a permite Croaţiei să intre în Spaţiul Schengen şi a declarat că Bulgaria şi România ar trebui să urmeze şi ele "în curând".
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că apărarea aeriană a Ucrainei a doborât "toate cele 13" drone iraniene folosite de Rusia pentru a lovi Kievul miercuri.
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, cel care a votat în Consiliul JAI ca România să nu fie primită în Spațiul Schengen, are un trecut controversat, din care nu lipsesc acuzațiile de plagiat și prietenia cu un politician condamnat pentru corupție.